Fost șef IPJ Covasna: „Am un sentiment de vinovăție față de ce s-a întâmplat la Caracal”
Cazul înfiorător de la Caracal pare să fi atins fiecare nerv al României, fiecare colț al țării, iar județul Covasna nu face excepție. Și spațiul public covăsnean abundă de discuții, dezbateri, păreri sau chiar acțiuni determinate de situația abominabilă întâmplată sub ochii autorităților, la câteva sute de kilometri distanță de aici. Și cu toate că unghiurile de abordare sunt poate la fel de diferite ca oamenii care le formulează și interpretează, covăsnenii par să fie de acord că ceea ce s-a întâmplat la Caracal nu poate să le fie indiferent.
Această reacție a fost împărtășită de la prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu, la un fost șef de poliție covăsnean, care a acceptat să analizeze cu noi situația, bazându-se pe experiența de peste 30 de ani în domeniu și până la oamenii de rând care își manifestă șocul față de cele întâmplate prin postări pe Facebook sau în discuții în cercurile de cunoscuți.
Prefectul îndeamnă la trezire
Acțiunea de luni, de la Ziua Imnului Național s-a făcut cumva sub semnul tragediei de la Caracal, în sensul că acest caz a dus la schimbări în programul evenimentului. Prefectul covăsnean, amfitrionul evenimentului, a avut un discurs apăsat, diferit și parcă venit din inimă, nu din foile trimise de la București, prin care a ținut să sublinieze că situația din Olt nu ar trebui să fie indiferentă locuitorilor județului, dar că, totodată era important să se marcheze într-un fel Ziua Imnului și a motivat de ce nu a anulat evenimentul, deși o țară întreagă este în doliu și nu-i prea arde de cântat.
„Inițial am prevăzut și un moment folcloric, însă având în vedere ultimele zile și evenimentele și veștile groaznice care vin din restul țării, mie unul nu-mi vine a hori, a juca și a cânta, dar asta nu înseamnă că este de vină Imnul Național. Tot ceea ce ni se întâmplă, în mare măsură este din vina noastră. Prin urmare, sunt de părere că trebuie să serbăm acest cântec, care ne leagă, care de fiecare dată a fost alinare pentru noi, pe care străbunii noștri ni l-au lăsat ca să ne îmbărbăteze atunci când e nevoie, să ne dea curaj, să ne dea încredere, să ne dea speranță și nu în ultimul rând, să ne trezească”, a spus, în debutul evenimentului organizat pe scena din fața Teatrului Tamási Áron, Sebastian Cucu.
Un omor în aproape 8 luni
Dacă poliția covăsneană ar fi capabilă să gestioneze o situație asemănătoare e greu de spus, mai ales că județul Covasna este unul cu o rată de infracționalitate mică, dacă ar fi să comparăm cu alte zone din țară. Statisticile sunt compuse totuși, nu doar din abilitățile și capacitățile oamenilor legii, ci poate și din specificul și gradul de educație al populației.
Cifrele oficiale ale IPJ Covasna arată că în prima jumătate a anului curent nu s-au înregistrat crime, prima fiind comisă chiar la sfârșitul săptămânii la Belin, adică după aproape 8 luni de la începutul anului. De asemenea, informațiile IPJ Covasna arată că aici nu au existat în ultimul timp fapte de mare violență cu autori necunoscuți. Anul trecut, de pildă, cel mai mult le-ar fi luat polițiștilor 24 de ore să identifice autorii crimelor petrecute pe raza județului Covasna. În total au fost cinci astfel de situații.
Sigur că discuțiile sunt diferite și ample, dar sistemul polițienesc este același și în Covasna și în Olt.
„Am un sentiment de vinovăție față de ceea ce s-a întâmplat la Caracal”
Bâjbâiala polițiștilor la poarta criminalului timp de o noapte întreagă este o greșeală incalificabilă, este de părere Corneliu Câmpeanu, fost șef al IPJ Covasna în 2008 – 2010, cu o experiență în poliție de peste 30 de ani. Acesta spune și că este de neiertat faptul că oamenilor legii le-au luat aproape 12 ore și trei apeluri la 112 să ajungă în fața casei unde Alexandra, tânăra de 15 ani își găsea sfârșitul în mâinile bărbatului care a răpit-o și violat-o. Mai ales că acesta fusese expulzat anterior dintr-o țară UE din cauza unei tentative de viol, caz în care cu atât mai mult ar fi trebuit să fie în atenția polițiștilor. Sistemul nu este nici pe departe perfect, iar problemele apar atât din birocrația excesivă, cât și din lipsa de pregătire a polițiștilor sau din teama de asumare a responsabilității, a mai spus Corneliu Câmpeanu.
„Am un sentiment de vinovăție față de ceea ce s-a întâmplat la Caracal. Nu știu de ce. Sunt mâhnit de modalitatea de intervenție a polițiștilor, de faptul că au murit acești copii, cetățeni de-ai noștri. Nu avem de unde să știm sigur ce s-a întâmplat și cum s-a gestionat, dar poate se putea face mai mult. (...) În meseria asta de polițist trebuie să pui mult suflet. Dacă ești un funcționar care lucrezi de la 8:00 la 16:00, nu ești polițist. Nu ai cum să fii. Dacă îți vine omul la 16 fără 5 nu îi zici „hai mâine, că acum am terminat programul”. De aici vin și niște privațiuni, care se plătesc, iar salariile sunt destul de bune. Și pensiile noastre, de care se tot vorbește, sunt pentru un trai decent”, ne-a spus Câmpeanu.
Fostul polițist, cu peste 30 de ani experiență în domeniu, ne-a spus și că intervenția de salvare a Alexandrei a fost de la început una greșită și nu își explică de ce a durat atât până la găsirea locuinței unde era închisă fata.
„Sfântu Gheorghe e ceva mai mare decât Caracalul. Sunt convins că într-un astfel de caz, la noi din memorie, din ce a spus fata, polițiștii de la proximitate, un fel de sectoriști, pe cei din Sfântu Gheorghe îi cunosc foarte bine, ar fi știut unde era. Imposibil să nu. Polițiștii trebuie să știe. (...) Părerea mea e că la maximum 15 – 20 de minute de la apel, polițiștii trebuiau să fie acolo. (...) Și ce se întâmpla dacă polițiștii intrau în casa respectivă când au identificat-o și nu era nimic acolo? Sunt convins că nu intra nimeni la pușcărie. Nu cred că era cineva sancționat că încerca să apere un copil. Aici trebuie să luptăm! Asta trebuie să știe toți polițiștii: că viața unui seamăn înseamnă totul. Când e vorba de viața omului trebuie să dăm totul la o parte și să intervenim. (...) Polițiștilor să le intre bine în cap că nici la București, nici la Pitești sau mai știu eu unde, nu sunt Dumnezei. Dumnezeii sunt cetățenii pentru care muncesc!”, ne-a mai spus Câmpeanu.
Totodată, demiterea șefilor de instituții este o altă măsură greșită aplicată în această situație, subliniază fostul șef IPJ, care susține că, din contră, aceștia trebuiau să fie puși în fața cazului complex de la început până la sfârșit, iar abia apoi să fie dați afară.
E nevoie de Poliție și ce s-ar putea face pe viitor pentru a îmbunătăți sistemul
Pe de altă parte, spune fostul polițist, nici injuriile și bătăile de joc la adresa Poliției Române nu ajută și nu sunt pe deplin justificate, aceasta fiind totuși o instituție care a avut și rezultate pozitive de-a lungul timpului.
Debirocratizarea sistemului, profesionalizarea polițiștilor pe situații de intervenții de urgență, pregătirea personalului, angajarea oamenilor care au dragoste pentru meseria de polițist, organizarea mai riguroasă și numirea de manageri dispuși să își asume răspunderea în situații cheie sunt câteva dintre măsurile care ar trebui luate pentru a îmbunătăți activitatea la nivelul Poliției Române, este de părere Corneliu Câmpeanu.
Și Autoritățile Teritoriale de Ordine Publică, ATOP-urile, formate din prefecți, primari, consilieri județeni, locali și așa mai departe trebuie să își facă treaba cum trebuie în relația cu Inspectoratele de Poliție Județene, a mai completat Câmpeanu, care a punctat că aceștia au dreptul să facă controale și sesizări vizavi de modul în care acționează polițiștii și pot avea un cuvânt de spus, un rol și o responsabilitate în a gestiona situații ca cele din Caracal.
„Important este să stârpim fenomenul și să schimbăm ceva”, a punctat acesta.
La întrebarea „ce simte un polițist care află că minorul dispărut pe care îl căuta a murit?”, situație întâlnită de fostul șef al IPJ Covasna, chiar în cazul unui băiețel dispărut la Șugaș Băi, rătăcit în pădure și sfâșiat de sălbăticiuni, Corneliu Câmpeanu a răspuns: „E ca în dragoste, că la fiecare despărțire pierzi ceva din tine. Eu așa simțeam. La fiecare caz muream câte puțin”.
Închisoarea pe viață, o pedeapsă pe măsură
Pedeapsa cea mai potrivită pentru criminalul din Caracal ar trebui să fie închisoarea pe viață, consideră fostul șef IPJ Covasna.
„Nu sunt de acord cu reintroducerea pedepsei cu moartea. Suntem în alt secol, privim în alt fel lumea. Viața ne-o dă Cel de Sus. El ne-o dă, El ne-o ia. Eu sunt convins că nu va avea viață prea bună la penitenciar”, a concluzionat Câmpeanu.
În ciuda a tot ceea ce s-a întâmplat, Poliția trebuie să rămână o instituție către care să mergem atunci când avem probleme, susțin, în continuare apăsat și foștii și actualii polițiști covăsneni.
„Recomandăm cetățenilor să apeleze 112 atunci când sunt în pericol sau să caute cu încredere cel mai apropiat post de poliție pentru că acolo vor găsi cu siguranță oameni care să îi ajute”, ne-a transmis înlocuitorul purtătorului de cuvânt al IPJ Covasna, Alexandru Bartok.
„Județul Covasna are polițiști buni și cred că oamenii ar trebui să aibă încredere în ei. Și polițiștii sunt buni, dar și populația e educată, liniștită. Aici e, din fericire, o normalitate necesară”, a încheiat fostul comandant al IPJ Covasna din perioada 2008 – 2010, Corneliu Câmpeanu, din 2010 pensionar.
Între timp, România încă arde. Începând cu mult înainte de Colectiv și continuând cu acest caz de la Caracal, țara se perpelește în flăcările fierbinți ale incompetenței. Dar soluția nu constă în abandon, în fuga de responsabilitate. Ci din contră, în iubire. România merită acum să fie mai iubită și protejată decât a fost vreodată. Nu doar de autorități, ci de înșiși oamenii care formează populația acestei țări. Unui bolnav sau unui rănit nu îi trebuie noi răni, ci tratament: dragoste prin exemplu, prin bune practici, prin atenția la detalii și lucruri făcute așa cum trebuie de oameni așa cum trebuie. Iar aceștia din urmă trebuie să iasă mai curajoși ca niciodată din mulțime, ( nu doar pe Facebook, ci și în situații concrete) și să spună lucrurilor pe nume. Abia atunci România va începe să se vindece și să capete strălucirea pe care o merită.
Surse foto: stirileprotv.ro, digi24.ro, Libertatea