ACTUALITATE 6 septembrie 2015

Fierarul, de la meșteșugar la artist

de Mirela Cara | 541 vizualizări

Vremurile în care fierarii reprezentau una dintre cele mai importante bresle de meseriași ai societăților umane s-au pierdut demult în umbrele timpului care se scurge nemilos peste noi toți. Astăzi, când tehnologia a impus un ritm galopant al existenței, totul trebuie făcut cu o viteză amețitoare. Omenirea se grăbește, nimeni nu știe unde, iar răbdarea lucrului bine făcut pare să ne fi părăsit pe toți.

În această „cursă” năucitoare, există însă oameni care își găsesc vreme să readucă în atenția noastră meserii și îndeletniciri din trecut, așa cum s-a întâmplat în acest weekend la Întâlnirea Internaţională a Fierarilor, desfășurată în fața Hotelului Best Western Park din Sfântu Gheorghe, unde s-au reunit fierari din România, Ungaria și Austria.

Fierăritul, mort și înviat

Cei care printr-un anumit concurs de împrejurări au venit în contact cu meseria de fierar și-au dorit să o readucă la viață, fie chiar și de dragul de a oferi o posibilitate de întoarcere în timp. „În România, această meserie tradițională practicată corect s-a pierdut. E foarte puțin cunoscută. Cine a reușit să aibă acces în străinătate ca să poată să reînvețe niște tehnici, ca mine de exemplu, care am reînvățat în Italia, a început să practice această meserie”, explică Sorin Bute din Târgoviște. El spune totodată că odată cu instaurarea comunismului, o meserie pentru care cândva existau școli a dispărut. „La noi, această meserie s-a pierdut în vremea comunismului deoarece confecțiile metalice s-au transformat. Bucureștiul e plin de fier forjat adevărat, tradițional, și în toate orașele există. Pentru că a existat școală. În timpul regalității exista școală. În timpul comunismului a dispărut însă școala de fier forjat și atunci normal că a dispărut încet, încet și meseria, pentru că a fost înlocuită cu sudura”, ne spune Sorin Bute.

Cum recunoști un fier adevărat

Meseria de fierar este una grea, care necesită pricepere, răbdare și îndemânare. „Fierarul trebuie să aibă o forjă. În limba română veche îi zicea făurărie. Fierarul se numea fierar sau făurar. În Ardeal, în ungurește e kovács și în românește căuaci, dar vine din ungurește. Cum am spus, fierarul trebuie să aibă o forjă, adică un mediu în care să încălzească fierul. Fierul trebuie să ajungă la o anumită temperatură. Să se-nroșească la culoare și să ajungă la 1100-1200 de grade. În momentul în care el se încălzește devine maleabil, adică i se schimbă forma precum plastilina. Și, așa cum zice și zicala, trebuie să bați fierul cât e cald. E ceva care durează mult ca timp, care cere efort, care cere energie, adică trebuie să încălzeşti în cărbuni și atunci durează”, subliniază Sorin Bute.

Intalnirea fierarilor septembrie 2015 - 5

Nu se mai poate trăi din meseria de fierar

Cei care au redescoperit meseria de fierar și urmăresc să o readucă la viață mărturisesc că fac asta mai mult din pasiune întrucât este foarte greu să trăiești astăzi practicând un meșteșug aproape uitat de lume. „În România, nu poți face lucruri mari, de exemplu gard, porți, balustrade cum se făceau înainte, doar nituite exclusiv prin tehnicile tradiționale, pentru că sunt puțini oamenii care pot plăti asta. Deci este și o problemă financiară”, ne vorbește Bute despre dificultățile acestei meserii.

Între fierarii prezenți la Întâlnirea Fierarilor de la Sfântu Gheorghe, majoritatea se ocupă și cu altceva pentru a-și asigura traiul de zi cu zi. Un exemplu ar fi Sorin Bute, care este profesor de Teologie la Facultatea de Teologie din Târgoviște, sau Varro Lajos care lucrează în domeniul oțelului, dar în timpul liber este și muzicant, dar ca ei sunt toți ceilalți. „Nu se poate trăi din fierărie, pentru că un cuțit sau un briceag pe care îl fac eu cu material damasc este pentru noi foarte scump. Și pentru mine ar fi foarte scump. Un cuțit făcut din Damasc costă în jur de 700 de lei. Eu am început să fac bricege pentru că mi-a plăcut din copilărie și am lucrat între oțeluri și la un moment dat m-am apucat de asta. Un cuțit durează cam zece zile până e gata, dacă am deja lama forjată din care pornesc”, spune Varro Lajos.

Ungaria, un caz mai fericit

Spre deosebire de România și de alte țări europene, în Ungaria șansele de a trăi de pe urma unui meșteșug cum este fierăritul sunt mai mari. „În Ungaria se poate trăi din meseria asta, dar trebuie să faci totul cu suflet și trebuie să îți construiești mai întâi un nume. Asta poate dura şi zece ani. Pe urmă poți să trăiești din această meserie. Fierul este un material dur și rece. Oamenilor le place mai mult lemnul că e un material mai cald. Dacă te ocupi de fier trebuie să-i dai un suflet fierului. Dacă faci un lucru ca lumea, atunci poți să trăiești din fierărie, dar trebuie să lucrezi zi și noapte să-ți faci un nume”, ne asigură Bokor János, care trăiește și lucrează în Ungaria.

Nici Austria nu e mai departe de România

Pe de altă parte, în Austria lucrurile nu sunt mai roz decât în țara noastră. Walfrid Huber, unul dintre invitații speciali de la Întâlnirea Fierarilor, spune că nici în Viena nu mai sunt foarte mulți oameni dornici să plătească pentru produse de calitate obținute cu metode tradiționale de prelucrare a fierului. O dată pentru că durează destul de mult să realizezi un anumit obiect, apoi pentru că aceste obiecte sunt mai scumpe, dat fiind faptul că sunt superioare calitativ. „E foarte greu să trăiești din meseria asta și în Austria pentru că mulți din cei care practică această meserie o fac pe lângă meseria de lăcătuș și se axează pe cantitate, nu pe calitate. Dacă găsești undeva un om care se pricepe puțin la fierărie, de multe ori nu poate să plătească. Plus că în meseria asta durează mult timp să faci ceva. Acum nu aș putea să îmi întrețin familia numai din această meserie”, ne-a spus Walfrid Huber.

Pe lângă neputința de a-și asigura existența practicând o meserie pe care o îndrăgesc, puținii fierari de la noi, și chiar de dincolo de graniță, se confruntă cu o altă problemă anume aceea că nu găsesc ucenici care să vrea să preia meseria și să o ducă mai departe, ceea ce face dificilă continuitatea în acest demers de reînviere a unei meserii care aproape dispăruse. Singura șansă ar rămâne reînființarea unor școli de profil însă nu se știe dacă ele ar prezenta un interes pentru tinerii zilelor noastre.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.