ACTUALITATE 1 septembrie 2015

Festivalul fierarilor la Sfântu Gheorghe, în „Anul tradiţiilor”

de Agerpres | 1702 vizualizări

Aproape 20 de fierari din România, Ungaria şi Austria vor participa la cea de-a doua ediţie a Festivalului fierarilor, ce va avea loc în municipiul Sfântu Gheorghe la sfârşitul acestei săptămâni.

Evenimentul are ca scop promovarea şi perpetuarea meşteşugurilor tradiţionale şi va cuprinde, printre altele, demonstraţii practice, o expoziţie cu obiecte din fier forjat manual şi un târg meşteşugăresc.

„Este un festival deosebit, am căutat meseriaşi care fac lucrări de calitate, atât din ţară, cât şi din străinătate. Suntem puţini, foarte puţini fierari care mai lucrăm după metodele tradiţionale. Sunt mulţi care lucrează din metal, dar metalul ăla nu a văzut forja. Vom arăta cum se lucrează fierul cu forja, cu nicovala şi ciocanul. Dacă vorbim de tradiţie, nu are ce căuta altceva în afară de aceste unelte şi mâna fierarului”, a declarat fierarul Nagy György, unul dintre organizatorii festivalului.

Potrivit acestuia, evenimentul va avea loc în incinta Complexului Park din Sfântu Gheorghe, iar la acesta vor participa 22-25 de fierari, care vor face, printre altele, demonstraţii de potcovit şi îi vor învăţa pe cei interesaţi cum se „bate fierul cât e cald”.

Gazda evenimentului, Kovács István, a declarat că ideea organizării festivalului i-a venit după ce a vizitat atelierul de fierărie al lui Nagy György din localitatea Tălişoara, care i-a făcut o adevărată demonstraţie de măiestrie.

„Prima ediţie a festivalului a avut loc în urmă cu doi ani. Nu este un festival grandios, unul foarte mare, este mai mult pentru promovarea tradiţiilor şi pentru oamenii care preferă lucrurile de calitate. Multă lume nu face diferenţa între obiectele făcute de fierari şi confecţiile metalice, dar dacă pui obiectele unele lângă altele se vede diferenţa”, a spus Kovács István.

Festivalul fierarilor este organizat cu sprijinul Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna şi se circumscrie „Anului tradiţiilor”, un program multianual al Primăriei Sfântu Gheorghe, ce are ca scop poziţionarea municipiului pe un loc fruntaş în regiune din punct de vedere cultural, precum şi sprijinirea candidaturii acestuia pentru titlul „Capitala culturală europeană 2021”. Anul 2013 a fost „Anul sunetului şi al cuvântului” la Sfântu Gheorghe, adică al muzicii şi literaturii, anul 2014 a fost „Anul jocului”, adică al teatrului, iar 2016 va fi „Anul imaginii”.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.