ACTUALITATE 28 aprilie 2014

Fermă de cerbi lopătari lângă Turia

de Agerpres | 3621 vizualizări

Un om de afaceri din judeţul Covasna vrea să înfiinţeze o fermă de cerbi lopătari în apropierea localităţii Turia, proiectul său vizând atât valorificarea acestor animale, cât şi dezvoltarea turismului rural.

Directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM) Covasna, Gheorghe Neagu, a declarat vineri că patronul firmei a solicitat autorizaţie de mediu pentru viitoarea fermă care se va întinde pe o suprafaţă de peste 80 de hectare, pe un teren extravilan luat în arendă. Cerbii lopătari vor fi aduşi din Ungaria, a spus Gheorghe Neagu, potrivit căruia intenţia omului de afaceri este de a amenaja aici nu doar o crescătorie, ci şi un centru de observaţie pentru turiştii interesaţi să vadă aceste animale deosebit de frumoase.

Practic, această fermă va contribui la îmbogăţirea biodiversităţii judeţului Covasna, dar şi la acoperirea parţială a solicitărilor pieţei în ce priveşte carnea de vânat.

Ferma va fi dotată cu hrănitori, sărării, scăldători, adăpători, observatoare şi ogoare de hrană, dar animalele vor fi crescute în libertate, într-un mediu cât mai apropiat de cel natural.

„Dat fiind faptul că scopul crescătoriei nu este cel de recoltare prin vânătoare, deci nu interesează trofeele mari, ciclul de producţie se reduce de la nouă ani (cât este considerat optim pentru lopătarul din complexurile de vânătoare) la şapte ani. În momentul în care reproducătorii ajung la această vârstă, ei vor fi înlocuiţi cu tineret”, se arată în raportul de mediu depus la APM, în care se apreciază că ferma 'Lengyel' va avea în timp efecte pozitive asupra dezvoltării zonei, atât din punct de vedere social prin crearea de locuri de muncă, cât şi din punct de vedere turistic şi recreativ.

Cerbul lopătar (Dama dama) este originar din ţinuturile mediteraneene şi nu agreează temperaturile scăzute. Cuprinşi ca talie între cerbul carpatin şi căprior, masculii ating o greutate maximă de 120 de kilograme, iar femelele de 65 de kilograme.

Cerbul lopătar este apreciat datorită cărnii, prolificităţii relativ ridicate şi coarnelor impresionante care alcătuiesc trofee râvnite de vânători. Acestea ating dezvoltarea maximă în jurul vârstei de 10-12 ani, fiind cu atât mai valoroase cu cât sunt mai lungi şi mai late.

Vânătorii spun că cerbul lopătar este un animal înzestrat cu un puternic instinct de conservare şi asociere, trăind de regulă în ciurde mari. Capturarea lui este destul de dificilă pentru ca este mereu în mişcare şi nu-şi păstrează cărările.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.