Femeie agresată fizic de concubin pe o stradă din Sfântu Gheorghe
Poliția Municipiului Sfântu Gheorghe a intervenit luni, 16 iunie, în jurul orei prânzului, după ce o femeie de 30 de ani a fost agresată fizic pe o stradă din oraș. Agresorul, concubinul victimei, a fost identificat, iar pentru protejarea femeii a fost emis un ordin provizoriu de restricție care îi interzice să se apropie la mai puțin de 100 de metri.
„Poliția Municipiului Sfântu Gheorghe a fost sesizată despre faptul că o femeie ar fi fost agresată fizic pe o stradă din municipiu.
În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat în cel mai scurt timp la fața locului, unde au identificat victima, o femeie în vârstă de 30 de ani. Din primele verificări a reieșit că aceasta ar fi fost agresată fizic de concubinul său, pe fondul unor discuții contradictorii care au degenerat”, a transmis IPJ Covasna.
Persoana bănuită de agresiune, un bărbat de 30 de ani, a fost identificată de polițiști.
Pentru prevenirea altor fapte de violență, oamenii legii au emis un ordin de protecție provizoriu prin care bărbatului îi este interzis să se apropie la o distanță mai mică de 100 de metri față de concubina sa.
***
Dacă ești victimă a violenței domestice, trebuie să știi că nu ești singură și nu ești vinovată pentru ceea ce ți se întâmplă. Există soluții, oameni pregătiți să te ajute și instituții care îți pot oferi sprijin.
Ce este violența domestică?
Este orice act de violență fizică, verbală, psihologică, economică, sexuală sau socială comis împotriva unui membru al familiei sau al unei persoane cu care agresorul are ori a avut o relație de coabitare sau căsătorie.
Ce poți face dacă ești victimă:
-
Sună la 112. În situații de urgență, când siguranța ta sau a copiilor tăi este în pericol, apelează de urgență numărul 112. Polițiștii pot interveni imediat și pot emite un ordin de protecție provizoriu, valabil 5 zile.
-
Cere un ordin de protecție. Acesta poate fi solicitat în instanță și poate interzice agresorului să se apropie de tine, de locuința ta, de locul tău de muncă sau de copii. Se acordă gratuit și poate fi valabil până la 6 luni.
-
Discută cu un specialist. Poți apela la centrele de consiliere psihologică și juridică pentru victimele violenței domestice. Acolo poți primi sprijin emoțional, informații despre drepturile tale și ajutor concret pentru a lua decizii în siguranță.
-
CAUTĂ AJUTOR! Fiecare pas spre ieșirea din violență este un pas spre libertate și demnitate.
Vorbește. Acționează. Protejează-te, mai transmit oamenii legii.