Bărbatul a rămas singurul artist din zonă care mai practică sculptura în acest gen de materiale La doar câțiva kilometri de Sfântu Gheorghe, mai exact la Sântionlunca, trăiește Fazakas Sándor – un artist popular cu dăruire, care cât e ziua de lungă meșterește în atelierul său amenajat chiar lângă casă. Fazakas Sándor s-a născut la Sântionlunca și spune că din copilărie a dobândit pasiunea pentru sculptat, iar la 14 ani a intrat pentru trei ani ucenic la un maistru sculptor renumit – Bálint András de la Calnic, un artist renumit la acea vreme. Acolo a învățat meserie și a devenit maestru în arta sculpturii în lemn și marmură, iar de-a lungul anilor a lucrat în ambele domenii, ba chiar a și predat la un liceu de profil din Sfântu Gheorghe unde a fost maistru instructor. Spune că prin mâinile sale au trecut mai bine de 350 de tineri pe care i-a inițiat în această meserie, dar acum are regretul că nimeni nu mai pare interesat să învețe ceea ce face el. Și a rămas singurul artist din zonă care sculptează în os și coarne de animale. Oasele de abator se transformă în bijuterii Fazakas Sándor confecționează tot felul de obiecte, de la amulete și agrafe de păr la piepteni, solnițe, cercei, medalioane, instrumente de suflat, măști și nu în ultimul rând, mărțișoare. În atelierul său, încălzindu-se la o sobă veche de metal, Fazakas Sándor are mii de lucrări, mii de materiale și zeci de mașinării mici și scule cu care șlefuiește oasele. Căci pe asta lucrează meșteșugarul: pe oase de animale, dar și pe coarne de cerbi, de boi, de bivol sau de tauri. Oasele le achiziționează de la un abator din Făgăraș, în vreme ce coarnele le primește de la vânători cu care are relații de ani de zile. Zi de zi, din mâinile omului ies adevărate bijuterii, fiecare unică tocmai prin naturalețea sa și prin culorile simple, fără nimic adăugat sau modificat. Modelele bijuteriilor sale sunt fie naturale, date de structura materialului lucrat și scoase în evidență doar printr-o fină șlefuire, fie modele închipuite de el – artistul de oase. „Toate obiectele pe care le fac sunt sculptate manual. De mic copil am umblat cu briceagul și mi-a plăcut să fac asta și nici acum nu am apelat la mașinării sofisticate”, spune Fazakas Sándor. Artistul spune că primul pas în confecționarea unui obiect din os este acela de apreciere a materialului: la o experiență de zeci de ani, el știe deja care os va fi transformat în obiect decorativ mai mare sau în cercei ori broșă. Cel de-al doilea pas îl reprezintă fierberea în apă curată a oaselor, astfel încât acestea să se curețe complet de grăsime și să rămână materialul finit, dur și fără impurități. Odată finalizat procesul, mai urmează o etapă de tăiere cu ferăstrăul și curățare prin șlefuire, după care începe lucrul final. „La fiecare material mă gândesc ce anume fac din el, tocmai ca să nu-l stric. Dintr-un os foarte frumos, fac un lucru mai mare, iar dintr-un os mai crăpat, pot face obiecte mai micuțe – medalioane, cruciulițe, cercei... Nu pierd însă nicio bucățică, niciodată, pentru că mereu aleg materialele curate”, explică artistul. Tradiții și obiceiuri fără intervenții moderne Obiectele confecționate de către Fazakas Sándor nu conțin niciun material artificial, nu se folosesc culori și nici lipici – și asta nu doar pentru că osul în sine nu suportă astfel de procese ci și pentru că aspectul final ar fi stricat și ar interveni oarecum în procesul tradițional. Cu toate acestea, toate bijuteriile și obiectele făcute de Fazakas Sándor au culori diferite, în combinații plăcute și deosebite – și ceea ce este mai uimitor este tocmai faptul că nuanțele au fost obținute prin șlefuirea și sculptarea atentă. Tradițiile îmbinate cu pasiunea pentru frumos De altfel, Fazakas Sándor este un mare iubitor de tradiții, iar printre lucrările sale se află solnițe realizate de el după modelul solnițelor de acum sute de ani – solnițe pentru vânători, pentru ieșiri în natură sau pentru tinerii căsătoriți. „Pe vremuri, sarea era simbolul bogăției, tocmai pentru că era scumpă. Iar aici, în zona aceasta, era la mare cinste și fiecare cuplu care pornea în viață primea dar de nuntă o solniță care nu se deschidea, ci trebuia păstrată în casă, tocmai ca să existe bunăstare”, ne-a explicat Fazakas Sándor, care a realizat nu doar solnițe din oase ci și din corn de vacă sau de bou. Printre obiectele foarte căutate de străini se numără, pe lângă solnițe și instrumentele muzicale, pieptenii din oase – de diferite forme și mărimi, aceștia amintesc de pieptenii vechi, pe care azi îi mai vedem doar în muzee. Dar Fazakas Sándor spune că acești piepteni au proprietăți neștiute de societatea consumatoristă: pieptenii din os au proprietăți naturale, care acționează benefic asupra scalpului și părului, fără să electrizeze; tocmai de aceea, în vreme ce folosirea pieptenilor din plastic din comerț afectează negativ, cea a pieptenilor din os face numai bine. Două coarne de suflat făcute din coarne de bivol sunt unele dintre piesele favorite ale lui Fazakas Sandor. Sunt coarne de suflat, vechi, pe care le-a sculptat și le-a desenat manual, lucrând la ele mai bine de jumătate de an – coarnele sună, „fac muzică”, cum spune artistul și nu sunt de vânzare, ci sunt mândria sa. Străinii cumpără ce nu ne place nouă Având la bază osul sau coarnele de animale sunt și restul obiectelor realizate de artistul din Sântionlunca: toiege tradiționale, cu mânere ce au mici modele amuzante și instrumentele muzicale ce amintesc de păstorii de vite de altădată. L-am întrebat pe ineditul artist unde-și expune creațiile și cine i le cumpără: ne-a răspuns cu tristețe în glas și în priviri că toate sunt căutate mai mult de străini sau de oameni din alte zone ale țării, nici vorbă de aprecieri sau interes prea mare din partea localnicilor. Iar asta e cu atât mai trist cu cât, spune el, pune o bucățică din sufletul său în fiecare piesă cât de mică pe care o confecționează. „Până acum am dus produsele la Bran, dar e foarte scump acum – trebuie să am bani buni ca să ajung acolo și să mă cazez. Am mai fost și la Zilele Sfântu Gheorghe, am mai fost la Moacșa la adunarea secuilor – și acolo am avut mare succes, că străinii le apreciază mult. Mi-ar plăcea să fac un atelier serios, în care să am oameni care să învețe – în jumătate de an meseria asta s-ar deprinde, am putea face mult mai multe obiecte pe care le-am vinde în străinătate. Eu cred că ar merge așa ceva, oamenii au putere de muncă și țara noastră era renumită pe vremuri pentru producția sa... Acum am ajuns să importăm totul, de la haine și îmbrăcăminte până la mărțișoare, dar n-am să înțeleg niciodată cum de niște lucruri ieftine, produse în China, sunt mai apreciate decât ceea ce facem noi aici. Pentru mine e trist să văd că se întâmplă asta, dar cred că sunt prea mic să pot schimba prea multe”, spune meșterul,  care la cei 60 de ani pe care-i va împlini în luna mai are o putere de muncă uimitoare și o mulțime de planuri și idei pentru viitor. Meserie de-o viață, ocolită de tineri Un mare regret pe care îl are artistul în os este cel că nu mai reușește să-i atragă pe tineri către meseria sa. Omul spune că a avea o meserie este unul dintre cele mai sfinte lucruri în viață și îi pare rău să vadă că tinerii sunt atrași de mirajul altor țări, de câștigurile facile și rapide, îndepărtându-se de tradiții și de un mod de viață simplu, în care îți câștigi pâinea făcând ceva util. Pe lângă visul său cu atelierul în care ar dori să-i învețe și pe alții meserie, Fazakas Sandor își dorește să înființeze la Sântionlunca un muzeu al satului: spune că de-a lungul anilor a adunat mii de obiecte vechi cu care a umplut podul casei și pe care ar fi tare mândru să le expună. „Am eu multe planuri, numai putere să am și susținere, că fără bani nu poți face prea multe”, mai spune Fazakas Sandor, care în această primăvară va avea o expoziție de mărțișoare și obiecte la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni. De la Fazakas Sandor pleci încărcat cu foarte multă energie pozitivă. Îți dai seama că, aproape și totuși departe de agitația orașului, un om a ales să păstreze în felul său ceva din simplitatea trecutului. Și înțelegi că fără prea multe bogății materiale, ci cu un spirit liber și mereu dornic de a crea, oamenii pot fi fericiți... sau măcar împliniți și drepți în credința lor că și-au găsit menirea în viață.