E unul dintre ultimii tocilari din oraș. Când l-am văzut în curtea în care are atelierul, avea mănuși în mâini, o șapcă pe cap și o mască pe gură și mi-a părut un personaj dintr-un film science-fiction. În atelierul său, printre maldăre în care numai el știe să-și găsească obiectele căutate, Fazakas Csaba scoate scântei din cuțite, în timp ce se lasă încântat de prima pasiune, muzica.

Face tocilărie de 18 ani, în atelierul de lângă magazinului său din strada Ciucului. Tot acolo, ajutat de soție, închiriază costume de carnaval și vinde mașini și unelte de prelucrat lemnul, pe care le și repară. Tocilăria nu îi aduce un procent mare din venituri, dar o face cu plăcere. Mai mult, spune că e singurul din oraș care face această activitate în mod profesionist, dând și bon de casă clienților pentru cuțitele pe care le ascute. Dar cum a început totul?

Muzician, inginer, tocilar

Fazakas Csaba a terminat liceul în Sfântu Gheorghe. Tot atunci și-a cunoscut și viitoare soție, pe Doina. A învățat lejer, cu rezultate bune, fără să fie „tocilar”, punctează el zâmbind, după ce îi reamintesc acest sens al cuvântului. Amândoi au terminat, în paralel, Școala Populară de Artă și, peste ani, au activat în ansamblul folcloric de la IMASA – el ca violonist, iar soția ca dansatoare. Csaba ajunsese în întreprindere în 1984, ca inginer de utilaje grele, iar soția, din 1985, ca tehnician proiectant. „Practic am rupt relaţia cu producția până în 1990. Erau foarte mulți absolvenți de studii superioare la IMASA și nu eram nici membru de partid, ceea ce excludea din start posibilitatea de a avansa”, explică meseriașul.

După 1990, amândoi au mai lucrat o perioadă la IMASA, începând, în paralel, o afacere de comerț cu amănuntul și cu o consignație. Amândouă activitățile aveau loc în magazinul lor de acum. Pentru că afacerile nu mergeau bine, Csaba s-a angajat la o firmă care prelucra lemnul pentru o cunoscută companie suedeză: „Acolo am intrat în legătură cu sculele și cu întreținerea lor – ascuțire, calibrare și celelalte operațiuni. După ce am părăsit acea întreprindere, mi-am cumpărat, la început, două mașini special pentru ascuțit unelte din industria lemnului, pânze circulare și cuţite de rindeluit, lucram exclusiv pentru prelucrătorii de lemn”.

„Înainte să se închidă majoritatea fabricilor, ascuțirea sculelor gospodărești se făcea în ele, pentru o bere. Serviciu contra serviciu, pe banii statului. După închiderea fabricilor, a apărut o breșă, era necesar să facă cineva aceste lucruri. Ne-am cumpărat câteva mașini, inclusiv urmașa tocilei în varianta electrică, și am început să ascut tot ce taie într-o gospodărie: cuțite, toporiști, foarfeci de grădinărit, cuțite de la mașina de tuns gazonul”, povestește Fazakas despre cum a devenit tocilar.

Fierăstraie, foarfeci, săpăligi

„E o activitate care în fiecare sezon are un anumit volum de muncă. Din noiembrie până în februarie, tot ce taie porci – cuțite, fierăstraie pentru oase, cuțite și site pentru mașini de tocat carne. Pe urmă, primăvara, fierăstraiele pentru pomi, foarfeci pentru grădinărit, săpăligi pentru legumicultură. Spre toamnă sunt uneltele pentru tăiat lemnele de iarnă, pânze circulare, topoare”, îmi enumeră el. Băiat de oraș, îl întreb dacă ascute și coase. „Am încercat. Pe mașină nu merge, coasa trebuie bătută pe nicovală şi după aia ascuțită cu cute”, îmi explică el.

Îl însoțesc în atelier. Își pune mănușile, masca, șapca și îmi arată cum ascute un cuțit: „Fac un test de scânteie pe piatra de polizor, în funcție de culoarea și forma scânteii îmi dau seama ce fel de oțel e, ce piatră să folosesc, ce bandă de granulație”. De asemenea, îmi prezintă „ajutoarele” sale: „Pentru fiecare operație sau stadiu de ascuțire folosesc câte un mic utilaj. Pentru un cuțit de bucătărie folosesc polizorul cu bandă, cu disc lamelar, cu disc de pâslă, iar pentru cuțitele din oțeluri speciale folosesc tocila cu piatră umedă la turație joasă. Pentru topoare și toporişti folosesc mai întâi polizorul cu două pietre, una grosieră, una fină, apoi trec la etapele de la cuțit”.

Sănătatea costă

În atelierul luminat doar pe sfert, misterios ca laboratorul unui alchimist, pun degetul pe perete și îl iau cu un strat de praf negru. Fazakas îmi spune că, protejându-și fața cu o mască, nu avut niciodată probleme cu respirația. „Fără mască nu lucrez nicio secundă. Masca, mănușile, ochelarii, la operațiunile cu scântei sau la periaj, că e în interesul meu. De 18 ani nu am nicio problemă cu nimic, slavă Domnului! Mă și îngrijesc, costă, o mască plus rezerve urcă la 25-28 de euro şi astea țin trei luni”, îmi explică meseriașul.

De când a intrat în atelier, a pornit radioul, pe Radio România Muzical – „fără muzică nu pot lucra. Fiind pe jumătate instrumentist, îmi place în fundal să nu fie știri, să nu fie lucruri care mă scot din ritmul meu”. Dacă îi place un cântec sau o melodie, își întrerupe munca și le notează numele pe niște hârtii fixate în perete, pentru a le căuta pe internet acasă. Tot acasă mai cântă și din chitară. Să fie vreo legătură între pasiunea sa, muzica, și tocilărie?

Tocilăria și muzica

„Mă miră și pe mine, de multe ori. Aproape jumătate din viață mi-am petrecut-o cântând și citind, nu făcând vreo activitate fizică. Și totuși, o fac cu plăcere. Dacă avem clienţi care, de 18 ani, vin cu sculele la noi, nu e un lucru prea des în lumea asta”, îmi răspunde Fazakas Csaba. Totuși, o legătură există: „fără un simț ritmic bun și fără un auz bun nu se poate face, nu e nimic automatizat. Sunt mașini de ascuțit, poate ascuți orice copil, dar dacă mi se aduc 15-16 tipuri de cuțit nu le pot pune pe mașină. La fiecare trebuie să auzi la ce turație funcționează, cât de repede sau încet mergi cu lama pe tocilă. Dacă mergi prea repede nu iese tăișul decât după n repetiții, dacă mergi prea încet, se arde. Trebuie coordonare, ca la cântat”.