Exerciţiu lunar pentru verificarea sirenelor de alarmare publică
În data de 06 decembrie, locuitorii județului nostru vor auzi semnale de alarmare, în intervalul orar 10.00-11.00. De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Mihai Viteazul" al Județului Covasna recomandă cetățenilor:
-să rămână calmi și să-și însușească semnificația semnalelor transmise prin mijloacele de avertizare;
-să se informeze la locul de muncă cu privire la măsurile de protecție, adăpostire și evacuare stabilite de persoanele cu atribuții (inspectorii de protecție civilă, cadrele tehnice, conducătorii locurilor de muncă);
-să urmeze indicațiile stabilite de autoritățile locale sau instituțiile specializate (pompieri, poliție, jandarmerie, poliție locală, etc);
- să se informeze prin mass-media cu privire la regulile și măsurile de comportare în funcție de tipul situației de urgență manifestate.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELATII PUBLICE