ACTUALITATE 22 decembrie 2017

EXCLUSIV: „Un 22 însângerat” – pelicula Revoluției din 1989 la Sfântu Gheorghe

de Mirela Cara | 2006 vizualizări

Imagini grăitoare din arhiva personală a unui cineast anonim care prezintă adevărul istoric petrecut în urmă cu 28 de ani pe străzile reședinței noastre de județ

Dincolo de toate supozițiile și speculațiile care s-au învârtit ani la rând în jurul Revoluției din decembrie 1989, un lucru rămâne limpede: după ce, în  ziua de 17 decembrie, avusese loc revolta de la Timișoara, printr-un efect de domino, toată țara era cuprinsă de febra eliberării de sub dictatura ceaușistă. În orașele încă Republicii Socialiste România, lumea reacționa întocmai după cum spune simpaticul nea Pișcoci în celebrul film „A fost sau n-a fost” al lui Corneliu Porumboiu: „Domnule, am făcut și noi revoluție cum am putut, am făcut și noi revoluție în felul nostru.”

Pentru un cineast amator, care la vremea respectivă avea doar 19 ani și lucra la IMASA, evenimentele petrecute pe străzile orașului Sfântu Gheorghe în ziua de 22 Decembrie și în zilele ce au urmat sunt încă vii. Nici nu puteau fi uitate câtă vreme omul a realizat și o filmare cu mijloacele tehnice de atunci și în condițiile în care lumea se aduna în stradă unde, cu teamă, speranță și îndârjire, își striga nevoia de eliberare și de un viitor mai bun. Filmul, pe care l-a intitulat sugestiv „Un 22 însângerat”, ni l-a făcut cadou azi, mânat de dorința de a le aminti tuturor ce s-a întâmplat atunci. Pelicula păstrează secvențe surprinse pe străzile reședinței noastre de județ în zilele de 22 și 25 decembrie 1989. „După cele întâmplate la Timișoara, am bănuit că va fi ceva în toată țara și mi-am echipat cinecamera cu o peliculă care se găsea doar la Brașov. Când a răbufnit revoluția - sau lovitura de stat - umblam cu camera sub haină să nu creadă lumea că sunt securist, însă nu mi-a fost frică deloc. Poate de la adrenalină. Singurul moment în care am simțit teamă a fost când am fost reținut de soldați. Am urcat și pe acoperișul Prefecturii să filmez, dar din păcate am pierdut multe imagini la developare”, ne-a mărturisit el.

Atmosfera pe scurt

Pe lângă materialul video pe care ni l-a pus la dispoziție, tânărul de atunci, peste care au mai trecut niște ani buni, ne-a relatat și cum s-au petrecut evenimentele în Sfântu Gheorghe la care a participat intens. „În 22 Decembrie, am fost la protest în fața Comitetului Central al PCR, actualul sediu al Prefecturii. Stăteam chiar sub țevile armelor soldaților poziționați în camioane. După retragerea Armatei, am început să filmez cu teamă”, își amintește cineastul anonim, care povestește că a fost apoi arestat și dus în unitatea de vânători de munte unde i-a fost confiscată camera de filmat și foto. „După a treia noapte pe baricade, m-am dus, pe 25 decembrie, în zona gării să filmez. Acolo, am fost îmbrâncit și reținut de soldați. Aceștia spuneau că, ținând camera de filmat la ochi, trag în ei cu camera de filmat. Când m-au arestat soldații, dacă fugeam sau făceam un pas greșit mă împușcau. A trebuit să suport umilința de a fi îmbrâncit cu țeava mitralierei în ceafă”, relatează tânărul revoluționar din 1989.

Cum a început și cum a decurs totul

După cum își amintește el, totul a izbucnit ca din senin. Începutul zilei de 22 Decembrie nu anunța nimic neobișnuit la Sfântu Gheorghe, însă ce a urmat este demn de paginile de istorie. „Pe atunci lucram la IMASA. Dimineață, lucrul a început normal, apoi s-a întrerupt curentul. Oamenii se adunau în grupuri și au început să iasă pe aleile fabricii. Apoi, toată lumea din fabrică era afară și a prins curaj. Am ieșit cu toții în stradă, i-am luat și pe cei de la IAIA și ulterior am intrat la CPL și i-am scos și pe cei de acolo să îi luăm cu noi în centru. La CPL, am început să devastăm tot ce era panou cu Ceaușescu. Ne-am dus pe urmă spre centru și am ajuns la Textila. I-am scos și pe angajații de acolo. Câteva femei se strânseseră speriate într-un colț. Plângeau și ne implorau să nu le omorâm. Le-am liniștit și le-am spus că noi mergem să înlăturăm dictatura, cerându-le să vină cu noi sau să se ducă acasă. Am ajuns în fața fostului sediu al CCPCR, iar la balcon a ieșit primarul de atunci care ne îndemna la calm în limba maghiară. I s-a cerut să vorbească românește ca să înțeleagă toată lumea. În balconul Consiliului Județean, mai era un ofițer care stătea pe scaun cu picioarele pe marginea balconului făcându-se că citește ziarul. Cred că ar fi fost în stare să dea comanda să ne împuște pe toți, dar din fericire tocmai atunci am primit vestea că generalul Milea s-a sinucis, iar Armata nu mai avea comanda. Primarul a fugit pe undeva prin spatele clădirii, iar Armata și-a retras camioanele din fața Prefecturii actuale. Atunci, am avut sentimentul că am învins. Lumea a intrat în sediu și a aruncat totul pe geam. Exista riscul să se trezească cineva cu o mașină de scris în cap sau cu orice alt obiect aruncat pe fereastră. Oamenii au incendiat câteva dosare, cărți etc. A fost ziua în care românii și maghiarii se îmbrățișau. Nu mai conta etnia. Încet, încet, la balcon se perindau tot felul de guralivi care dădeau ordine. Eu am scos atunci camera și am început să filmez. Nu am văzut răniți, dar am înțeles că în Sfântu Gheorghe a fost totuși o victimă”, își amintește până în cele mai mici detalii fostul angajat IMASA.

Teroriștii anunțați nu au mai apărut

Deși în acele zile se vorbea intens despre teroriști, nimeni nu a văzut vreodată vreunul și nici nu poate spune clar cine erau ei, de fapt. Teama că ar putea veni și în Sfântu Gheorghe a existat însă, iar oamenii se mobilizaseră să le țină piept. „Eram speriați și stăteam în expectativă să vină teroriștii de la Vâlcele. Eu stăteam culcat pe spate cu pușca în sus așteptând elicoptere cu teroriști. În scările blocurilor se făcea pază formată din așa-ziși revoluționari. În turnul ceasului din centru și în podul teatrului maghiar se vedeau țevi de pușcă. Ne vânau ca pe iepuri dacă se ordona să fim împușcați”, relatează tânărul de atunci.

Liniștea dictatorială, înlocuită de haos

Odată declanșată, revoluția părea că se desfășoară în deplinătatea ei. Oamenii erau mai convinși ca niciodată că venise momentul nesperat de a scăpa de apăsătorul regim, iar lumea acționa mai mult fără să gândească, primind și executând ordine venite de pretutindeni și de nicăieri. „Ne-am adunat toți în centru cam pe la 11:00 – 12:00, iar după-amiază lumea a mai plecat. Se vede și în peliculă. La un moment dat, am auzit un tip cu o Dacia papuc și o portavoce care ne îndemna să mergem la IMASA să primim arme ca să apărăm cuceririle revoluționare. Am primit puști ZB de la gărzile patriotice de la IMASA. Le-am luat la grămadă și le-am restituit la grămadă, fără nicio evidență. Am primit și un pumn de cartușe. Fuseserăm informați că vin teroriștii cu elicoptere și îi așteptam”, spune cineastul.

Gustul amar al dezamăgirii

Tânărul de atunci a ieșit în stradă hotărât să țină piept oricăror pericole. Pe unele nici nu le intuia. Știa că își dorește un viitor mai bun și asta i-a fost de ajuns. Ceea ce s-a petrecut însă în România postdecembristă nu corespunde deloc cu așteptările care l-au împins în stradă cu camera de filmat. „Sunt sigur că cei care nu au participat la evenimentele de atunci și au stat ascunși sunt acum la conducere. Mulți dintre ei au fost baștani și atunci și sunt și acum. Mulți au dispărut în alte județe unde nu îi cunoștea lumea. Dacă știam atunci cum vor decurge lucrurile, vă spun sincer că nu ieșeam în stradă. Să văd că tot comuniștii sunt la putere în țara asta… Regret enorm că am participat. Atunci visam că vom fi o țară ca Germania, o țară occidentală cu o economie prosperă, ținând cont că aveam toate resursele naturale și o geografie aparte. Ceea ce s-a întâmplat atunci a fost categoric o lovitură de stat. Între timp am mai studiat despre Revoluție, fie prin lecturi, fie prin documentare și diverse surse de pe net. Clar și convins spun că tovarășul Ion Iliescu a manipulat totul. A știut de unde să conducă, s-a instalat la TVR și de acolo a început să dicteze și să dezinformeze”, concluzionează azi omul care cândva sperase la acel „mai bine” la care visăm toți azi, când statul de drept pare a fi în pericol de a dispărea.

Mirela CARA

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.