ACTUALITATE 15 decembrie 2017

Evenimente rutiere în cele două municipii din judeţ. Amplasare radare 16.12. – 18.12.2017

de Covasna Media | 866 vizualizări

În data de 14.12.2017, orele 22.31, poliţiştii din cadrul Pol.mun.Sf. Gheorghe, au fost sesizaţi prin numărul pentru apeluri de urgenţă 112, despre faptul că un conducător auto care se află în stare de ebrietate conduce un autoturism pe str.1 Decembrie 1918.

Şoferul în cauză a fost oprit şi identificat, iar în timpul discuţiilor purtate cu acesta s-a constatat că emana halenă alcoolică.În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Datorită faptului că valoarea indicată a fost mai mare de 0,40 mg/l, persoana a fost condusă la Spitalul Judeţean din mun.Sfântu Gheorghe, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge pentru determinarea alcoolemiei. Totodată a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere în locul căruia i s-a eliberat dovadă înlocuitoare fără valabilitate.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de “Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe’’faptă  prev. şi ped. de art. 336 alin.1 C.P.

*   *   *

La data de 14.12.2017, în jurul orelor 19.04 poliţiştii din mun. Târgu Secuiesc au fost sesizaţi telefonic despre faptul că la Spitalul mun.Târgu Secuiesc a fost transportată o persoană, victimă a unui accident rutier produs pe str. 1 Decembrie 1918 din localitate.

În urma verificărilor întreprinse de echipa de cercetare s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 34 ani în timp ce conducea un autoturism din direcţia str. Dozsa Gyorgy către str. Cernatului, a surprins şi accidentat uşor o femeie în vârstă de 59 ani, care se afla pe sensul autoturismului de mers, angajată în traversarea străzii regulamentar, pe trecerea pentru pietoni semnalizată şi marcată corespunzător.

Din accident a rezultat rănirea uşoară a femeii, care a fost transportată de către conducătorul auto la Spitalul mun. Târgu Secuiesc, nefiind necesară internarea.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, recoltându-i-se o probă de sânge la Spitalul mun. Tg. Secuiesc.

Cercetările sunt continuate de lucrătorii Formaţiunii Rutiere Tg. Secuesc, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Vătămarea corporală din culpă’’, faptă prev şi ped. de art. 196, alin. 3 din Codul penal.

 

Amplasarea radarelor în judeţ în perioada 16.12. – 18.12.2017

 

 

    16.12

 

 

 

 

 

 

 

DN11–E 574

Lunga

Lemnia

Breţcu

Chichiş

Ozun

DN12–E 578

Olteni

Malnaş

Micfalău

Bixad

Chilieni

Altelocaţii

Tg.Secuiesc

Covasna

Reci

Brateş

 

 

   17.12

 

 

 

 

 

 

 

DN11–E 574

Chichiş

Sintionlunca

Moacşa

Cernat

Tinoasa

DN12–E 578

Olteni

Malnaş

Micfalău

Coşeni

Bixad

Altelocaţii

Sf.Gheorghe

Tg.Secuiesc

 

 

 

 

   18.12

 

 

 

 

 

 

 

DN11–E 574

Chichiş

Ozun

Lunga

Lemina

Breţcu

DN12–E 578

Olteni

Malnaş

Micfalău

Coşeni

Bixad

Altelocaţii

Tufalău

 

Covasna

Sf.Gheorghe

 

Comisar de poliţie

Bartok Alexandru

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.