Etapă de Viteză în Coastă la Sfânta Ana
Duminică, pe drumul către Lacul Sf. Ana va avea loc prima etapă din Campionatul Regional de Viteză în Coastă – Trofeul Metabond.
Pe un traseu apreciat mult de concurenţii participanţi la ediţia precedentă, organizatorii doresc să asigure un weekend plăcut pentru iubitorii de curse.
La această competiţie pot participa atât piloţi cu licenţă cât şi piloţi fără licenţă, cu maşini omologate, neomologate sau de construcţie proprie, cu condiţia să aibă Rollcage iar scaunele, centurile de siguranţă, overalul să fie de competiţie, cu omologare valabilă sau cu omologare expirată.
Prima etapă a Trofeului Metabond este un eveniment organizat de Clubul Auto Crono sub tutela FRAS şi este susţinută de: Consiliul Judeţean Harghita, Consiliul Judeţean Covasna, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Harghita, Metabond România.
Evenimentul se va desfăşura sub directa supraveghere a Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Harghita şi Covasna - Serviciul Poliţie Rutieră, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Covasna.