Interviu cu psihologul Consuela Banciu, organizator al primului Atelier al Părinților 

Interviu cu psihologul Consuela Banciu, organizator al primului Atelier al Părinților 

Un atelier pentru părinți. O șezătoare interactivă. O întâlnire informală cu specialiști.  Așa se poate descrie evenimentul care va avea loc, în premieră, joi, pe 19 decembrie, la cafeneaua Labirint – Atelierul Părinților. De fapt, spun organizatorii, este un loc de unde pot începe schimbări de comportament și de mentalități și unde părinții pot primi lămuriri și răspunsuri la nedumeririle și curiozitățile pe care le au despre relația cu copiii lor. Discuțiile vor începe de la ce anume este educația parentală, care sunt nevoile copilului în funcție de etapele de dezvoltare, stiluri parentale, dar nu se limitează doar la atât.  

Despre acest eveniment, dar și despre ce înseamnă mersul la specialist, când și de ce este important, am discutat cu psihologul Consuela Banciu, organizatorul principal al atelierului din 19 decembrie. 

Ne pregătim să avem primul Atelier al Părinților la Sfântu Gheorghe. De unde a pornit ideea unui astfel de eveniment? 

Aveam de mult de gând să fac așa ceva pentru părinții și pentru cei care sunt implicați în creșterea și educarea copiilor. Au contribuit mai mulți factori. Cred că în primul rând cerința și nevoile părinților de a afla mai multe informații despre relația cu copiii lor. Foarte multe întrebări despre problemele cu copiii mi se adresează când mă duc la cumpărături sau mă întâlnesc pe stradă, de exemplu, cu anumite cunoștințe. Întotdeauna, când părinții se plâng de copii și copiii se plâng de părinți, undeva e o ruptură. Părinții care merg la cursurile de parenting și investesc timp și bani sunt părinții care simt că undeva există o ruptură în relația dintre ei și copii. Nu e neapărat, dar așa este pentru cei mai mulți. 

„Meseria de părinte”

Ce înseamnă de fapt acest „parenting”?

Este un concept din limba engleză. Corespondent în limba română ar putea fi „educație parentală” sau „parentaj”. Înseamnă exact meseria de părinte. Este o ramură care vine din psihologie și se centrează pe relația dintre părinte și copil. Tot ce ține de parenting se referă la ce nevoi au copiii și ce fac eu, ca părinte, iar asta presupune din partea părintelui autocunoaștere și  asumare firească, discernământ. Parentingul este de fapt povestea copilăriei noastre, a adolescenței noastre, despre lecțiile de viață pe care le-am învățat sau suntem în curs de a le învăța. 

Revenind la acest atelier din 19 decembrie, ce vor putea afla cei interesați?

Spațiul cabinetului este limitat și m-am bucurat când am auzit de cafeneaua Labirint. Eu am gândit acest atelier ca o modalitate de a-i face pe părinți să cunoască informații despre psihoeducație. Eu nu dau sfaturi. Profesia mea nu e despre asta. Este despre psihoeducație. Este despre a cunoaște de ce într-un anumit moment copilul se comportă într-un fel sau altul. Aproape niciodată lucrurile nu funcționează după carte și aproape niciodată ceea ce îți propui să faci nu are legătură cu ce faci, efectiv. De ce? Pentru că nu te cunoști, tu pe tine. (...) Acest atelier vine în sprijinul părinților pentru a avea un loc așa cum își doresc, dar care să nu fie un cabinet, pentru că au anumite temeri și își pun limite, să creăm o atmosferă, unde există o energie frumoasă, unde văd și se întâlnesc și cu problemele altor părinți și văd că nu doar ei se confruntă cu asemenea situații. Însă ce vreau eu să fac, este să le ofer informații în legătură cu stilurile parentale, cu atașamentul, etapele de dezvoltare ale copiilor, pentru că ei trebuie să cunoască faptul că în fiecare etapă copilul are alte nevoi. Va fi, așadar, un spațiu unde oamenii pot veni să afle informații concrete de la specialiști. 

M-am gândit să o invit alături de mine pe colega mea Kelemen Ágnes, psihopedagog, pentru că este interesant să mai ai pe cineva care să ofere informații. Eu, ca psiholog am niște informații, pot să le spun despre psihologia dezvoltării copilului. Ea poate să spună pe partea copilului, despre cei cu nevoi speciale. 

„Atunci când crești un copil, te întâlnești cu copilul tău interior”

Se adresează vreunei categorii de vârstă? 

M-au întrebat asta și părinți și le-am spus că pentru început chiar ar fi indicat să vină cât mai variat și chiar și adulți care își propun să devină părinți, pentru că este vorba despre ei – ca părinți. 

M-am gândit să facem acest atelier o dată pe lună. Am gândit-o ca pe o șezătoare, unde pot veni cu copiii, dar dacă vor vedea că nu pot fi atenți, că nu se pot conecta la informații, atunci că poate, data viitoare, o să vină singuri. 

Depinde de impactul pe care îl va avea atelierul acesta pentru că se poate să auzi ceva ce nu îți convine și probabil descoperi la tine lucruri care nu își fac plăcere și atunci nu mai vii. Ceea ce o să încerc eu să transmit este că trebuie să fii tu conștient de acțiunile tale, de ce transmiți pentru că asta impactează copilul. Ne dorim să facem acest loc unul în care părinții să vină fără teamă, fără prejudecăți. (...) De fapt, atunci când crești un copil, te întâlnești cu copilul tău interior, cu traumele tale, cu durerile tale, cu tot ce ai trăit tu. Iar asta e absolut minunat, pentru că tu te dezvolți odată cu el. 

Câte persoane pot participa? 

Am înțeles de la proprietarii localului că sunt vreo 24 de locuri, dar se mai poate suplimenta cumva. 

Ați mai avut astfel de inițiative? 

Nu am mai făcut asta în Sfântu Gheorghe, ci doar în cerc mai restrâns, în cabinet, cu părinți mai puțini. De asta mi-am dorit să facilitez întâlnirea între mai mulți părinți. Este o premieră, este o încercare să vedem dacă părinții, care au atâtea întrebări, sunt deschiși să afle lucruri. Nu merge cu „spune-mi ce să fac”. Este mai mult vorba despre grija ta față de tine însuți și ce faci în fiecare zi. 

Se tem părinții să vină la psiholog? 

Am întâlnit părinți din toată țara aproape. Există prejudecăți. Nu foarte multe, dar există. E greu să recunoaștem și să acceptăm că reacțiile și comportamentele neplăcute ale copiilor pornesc de la noi și că ne aparțin și că își au rădăcinile în familie. (...) Tinerii, adolescenții sunt mai deschiși. Ei vin când sunt deranjați de anumite comportamente ale părinților. Au acces la informații, își pun întrebări, vorbesc și probabil părinții nu mai țin pasul cu ei. În acest context, evident sunt invitați și părinții. (...) Încă nu avem această cultură, de a merge la psiholog. Este și o investiție financiară. Vin mai degrabă când „arde”, când deja e grav. Nu e ca mersul la coafor, la medic. Nu o consideră o necesitate. 

Care sunt problemele cele mai des întâlnite?

Este categoria de vârstă 3 – 6 ani, când copilul deja își dorește să devină autonom, să descopere. Acolo sunt niște declicuri. Dar vin și cei care au copiii la școală, în clasele gimnaziale, în diversele probleme comportamentale. Vin părinți divorțați. Apoi, o nevoie mare de informații o necesită părinții de adolescenți, unde are loc desprinderea copilului de părinte, unde el își dorește să exploreze din ce în ce mai mult și să se descopere ca individualități.

„O pătură încă groasă consideră că «bătaia e ruptă din rai»”

Ce s-a schimbat în comportamentele copiilor de-a lungul anilor? 

Înainte, creșterea copiilor era ceva foarte simplu. Era vorba despre instinct, despre supraviețuire, despre pedeapsă și despre recompensă. Acum, mama ajunge la șase acasă sau dacă nu poate, ajunge la nouă. Văd foarte multe familii destrămate în contextul expertizelor pe care le fac, unde vin familii care sunt într-un proces judiciar, adică divorț, de exemplu. Și copiii suferă foarte mult. (...) Din păcate, ce nu s-a schimbat, este că o pătură încă groasă consideră că „bătaia e ruptă din rai”. Este foarte greu să ajungi la un echilibru și să știi să educi, punând limite, dar cu blândețe. (...) Înainte, în urmă cu două, trei decenii, nu interesa pe nimeni stima de sine, dacă copilul are anxietate, este depresiv și așa mai departe. Acum este altceva. Sunt multe informații. 

De la ce vârstă ar putea un părinte să se gândească să vină la psiholog cu copilul?

Ar fi bine să vină atunci când simt că nu le e bine, când simt că ceva nu funcționează, că nu sunt bine cu ei înșiși, că nu e ok ceva într-o relație, când începi să simți că nu poți să gestionezi anumite lucruri, dar de la început. Deci ar fi bine să mergi la psiholog așa cum mergi la stomatolog, când vrei să îți faci un detartraj, de exemplu. Pentru o igienă emoțională. Pentru o relație emoțională afectivă cu copilul tău. 

De unde apare ideea că e rușinos să mergi la psiholog? 

Nu suntem un popor care să aibă această cultură. Cred că noi am fost învățați să nu spunem ce simțim, ce gândim, să ținem secret, că ceea ce nu se află nu există. Acum, nici diferența dintre psihiatru și psiholog nu e foarte bine delimitată în mintea oamenilor. Încă mai există, din păcate, stigma care se pune pe bolnavii psihici. Avem multe de învățat și trebuie să ne dezvoltăm. 

Cu atât mai mult este de apreciat inițiativa aceasta de a veni voi înspre comunitate, prin care să vă cunoască și să poată astfel afla lucruri interesante. 

Da. Din păcate, oamenilor încă le este rușine să vorbească despre ce li se întâmplă. Nu este ușor să spui că ai o problemă. Vrei să fii perfect. Nici în familie, unii părinți nu spun copiilor că ei au probleme sau nu-și cer iertare. Dar totul vine de undeva. Și tocmai asta este interesant de descoperit, și anume de unde vine. Oamenii, dacă ar înțelege că nu este nimic rușinos în ceea ce simt ei, dacă ar știi că există specialiști care să îi sprijine, atunci s-ar deschide. 

„Foarte mulți care plătesc un psiholog, doar ca să fie ascultați”

În general, vorbim foarte mult despre prevenție. În ceea ce privește psihicul, cum ne putem proteja? 

E foarte interesantă întrebarea. Corpul, mintea, sufletul îți semnalează că la un moment dat ceva nu funcționează cu tine. Prevenția este cel din fața ta, care este oglinda ta. E bine de știut că sportul și mișcarea ajută. Și meditația. Orice simțim că ni se potrivește, orice ne scoate dintr-un blocaj. Chiar și vorbitul cu cineva. Să știți că sunt foarte mulți care plătesc un psiholog, doar ca să fie ascultați. Pentru că oamenii nu mai ascultă. Mai demult erau șezătorile pentru așa ceva.  

Înțeleg, deci, că din acest atelier oamenii vor putea să își dea seama unde încep problemele? 

Mesajul pe care doresc să îl transmit ăsta este: să fie conectați cu copilul, să fie implicați, să fie atenți, să aibă atenția îndreptată asupra nevoilor copilului, pentru că îi creștem ca să fie individul care își dorește el să fie, nu îl creștem după cum vrem noi să fie. (...) Încerc să le arăt părinților că e bine să conștientizeze faptul că trebuie să aibă grijă de ei zi de zi, pentru a transmite copilului valorile. Eu sper să fie foarte multe întrebări, pentru că, așa cum ne pricepem noi, o să le oferim răspunsurile din cunoștințele pe care le avem. Vrem să le spunem că această competență parentală este un sistem de cunoștințe, de deprinderi, abilități, în funcție de trăsăturile de personalitate specifice ce-i permit părintelui să cunoască și să prevină anumite comportamente și să depășească situații de criză, în favoarea dezvoltării copilului. 

Cu cine e mai dificil de lucrat? Cu adulții sau cu copiii? 

Cu adulții. Ei deja au un sistem de valori format, un bagaj. Se zice că „e mai simplu să educi un copil, decât să repari un adult”. Nu mai știu cine a spus, dar îmi place foarte mult zicala asta. Și exact așa e. E grea renunțarea la măști și să te privești în oglindă. Copiii sunt sinceri și avizi de cunoaștere, sunt curioși și își doresc să fie înțeleși și acceptați așa cum sunt ei. 

„Profesia asta m-a ales pe mine”

Cum ați ales această meserie, foarte interesantă și totodată dificilă, de psiholog?  

Eu sunt psiholog clinician și am lucrat în spital, la Psihiatrie, la adulți. Îmi place foarte mult și întotdeauna m-a pasionat ce se întâmplă și ce se află în mintea și sufletul oamenilor. Întotdeauna am simțit această chemare, de a descoperi omul și de a-l înțelege. Am avut dorința asta și instinctul de foarte multă vreme, dar nu m-am îndreptat spre această meserie pentru că am avut traume în copilărie sau să vindec niște răni, ci pentru că mi-am dorit foarte mult să aflu despre mintea și sufletul omului. Am ales mai târziu acest drum, când eram matură. Poate că nimic nu e întâmplător și profesia asta m-a ales pe mine.  

De câți ani practicați această meserie? 

Din 2011. De aproape 9 ani. 

Care e cea mai mare satisfacție ca psiholog? 

Cea mai mare satisfacție este atunci când am feedback de la cel care vine în cabinet, când văd că își descoperă resursele și că acceptă. Munca cu oamenii îmi place foarte mult pentru că și eu mă dezvolt și descopăr lucruri la mine și descopăr lucruri din mine în ceilalți. 

„Toți părinții își iubesc copiii”

Există așa ceva ca „prea multă iubire” într-o relație dintre părinte și copil?  

Nu poți să spui niciodată despre iubire că e prea multă. Doar că numai iubirea nu ajunge niciodată. Nu înseamnă că dacă eu impun anumite limite, cu blândețe, negociind și așa mai departe, că am un stil parental autoritar, nu îmi iubesc copilul. Trebuie păstrat echilibrul. Eu sunt convinsă că toți părinții își iubesc copiii. 

Așadar, cei care vor să continue această discuție, dar ceva mai interactiv, să afle și mai multe informații, să audă răspunsuri la alte întrebări, punctuale, sunt invitați joi, pe 19 decembrie, de la ora 18:00, la primul Atelier pentru părinți organizat în cafeneaua Labirint din Sfântu Gheorghe. 

Participarea este gratuită, dar este necesară înscrierea în prealabil, la adresa de e-mail opaitconsuela@yahoo.com sau în mesaj privat pe profilul de Facebook al psihologului Consuela Banciu.