Activitățile organizate de Ziua Eroilor nu au fost mai mult decât copii fidele ale acțiunilor din anii trecuți

Anul Centenarului pare să solicite prea puțin imaginația autorităților locale covăsnene când vine vorba de celebrarea sărbătorilor naționale care au marcat istoria și soarta țării. Ziua Eroilor s-a derulat și anul acesta, de Ziua Înălțării, în mai multe localități din județ, după un program identic cu cel din anii anteriori.

Cel puțin la Sfântu Gheorghe, în afară de parada militară, care niciodată, în niciun context, nu dă greș, nicio altă acțiune nu a părut să suscite interesul celor câțiva zeci de participanți la evenimentul de la Statuia Ostașului Român. Decorul dezolant, al monumentului înjosit de trecerea timpului prin scările rupte, dar și de faptul că a dobândit funcția de „dormitor” al persoanelor fără adăpost, frigul și ora matinală au răpus interesul oamenilor de a lua parte la activități, publicul numărând câteva zeci de persoane, fără a lua în calcul, desigur, militarii sau liderii instituțiilor, prezenți la eveniment mai degrabă din obligație.

„Facem parte dintr-o societate și trebuie să luăm parte la activități ca să știm și noi cum se derulează”, încerca, aproape fără succes, să explice o profesoară câtorva elevi de gimnaziu plictisiți de discurs și de procesiunea depunerii coroanelor, convinși să participe la acțiuni doar pentru a „scăpa” de cursuri, după cum umbla vorba prin mulțime.

Un alt cadru didactic îi ruga pe elevi să nu se mai plângă de statul în picioare și de frig, folosind ca argument ideea că eroii, cei sărbătoriți joi, au îndurat condiții mult mai grele și că merită mai mult respect. Ceea ce e adevărat, în funcție de ce înțelegem prin respect.

În același timp, în surdină se auzeau cuvintele ministrului Afacerilor Interne Carmen Dan rostite prin gura subprefectului Necolae Radocea: „Îi omagiem, astăzi, pe eroii neamului, pe cei care au făcut sacrificiul suprem în numele valorilor, principiilor și idealurilor naționale, pentru viitorul și stabilitatea României. Ei ne-au marcat istoria și datorită lor putem sărbători, anul acesta, Centenarul Marii Uniri. Se cuvine să ne plecăm fruntea cu respect în fața memoriei noastre naționale pentru că, întotdeauna, prezentul este dator trecutului și îndatorat viitorului. Deloc întâmplător, Ziua Eroilor este legată de sărbătoarea creștină a Înălțării Domnului, când celebrăm biruința vieții asupra morții. Trăim pentru că strămoșii noștri au crezut în noi și, la rându-ne, avem obligația să credem în generațiile viitoare. Cea mai bună lecție pe care istoria ne-o dă, constant și altruist, este puterea exemplului!”, spunea, aproape convins de cele rostite, subprefectul de Covasna.

Nu știu dacă putem să aruncăm vina pe vreun protocol strict, care nu dă voie autorităților să-și pună la încercare imaginația (că ar putea fi și acesta un motiv), pe pasivitatea cetățenilor și lipsa de implicare sau pe obișnuința noastră, a tuturor, de a lăsa lucrurile în voia sorții, însă este cert că numărul persoanelor care ar putea cataloga drept memorabile activitățile de Ziua Eroilor este mic spre deloc.

Cu siguranță idei bune, ușor de pus în aplicare, fără bani și fără prea multă bătaie de cap  pentru a ieși din „amorțeala” caracteristică activităților din zilele naționale există. Un exemplu? Crearea unui lanț uman în jurul Statuii Ostașului Român pentru a simboliza uniunea dintre cetățeni, importanța de a fi trup și suflet în astfel de acțiuni și totodată de a trage un semnal de alarmă că Statuia are nevoie urgentă de implicare și reabilitare. Un astfel de moment filmat din aer cu o dronă și postat pe internet, ar putea, cu siguranță, atrage interes și ar putea genera discuții pe marginea subiectului. Frumos, civilizat și poate, memorabil. Repet, e doar un exemplu.

Sau poate că nu există interes de a face din aceste sărbători niște evenimente memorabile.

Dar dacă trebuie să amintim totuși un lucru memorabil de la Ziua Eroilor din Sfântu Gheorghe acesta ar putea fi coada de mașini, bară la bară, care s-a format din cauza restricției de circulație de pe strada Păiuș David. Șirul se întindea cât vedeai cu ochii, aproape de la semafor până la gară. Din mașini, șoferii și pasagerii priveau plictisiți pe geam, cu gândul, cel mai probabil, la grijile cotidiene și prea puțin la însemnătatea zilei care pentru ei se scurgea mult prea lent cu fiecare moment petrecut în ambuteiaj.