ACTUALITATE 17 august 2022

Elevul covăsnean care a ajuns să își reprezinte colegii din toată țara

de David Leonard Bularca | 5810 vizualizări

Marian Calcea, care are 16 ani și este elev al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului, ocupă, de luni, 15 august, funcția de vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor (CNE). El era până acum președinte al Consiliului Elevilor din județ, funcție pe care o păstrează. Elevii reprezentanți din țară i-au dat votul covăsneanului pentru a le face, alături de ceilalți colegi din conducerea CNE, vocea auzită. 

Marian Calcea a oferit redacției CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna un scurt interviu, în care ne-a dezvăluit cum a ajuns să ocupe această funcție și ce obiective are în viitor. 

– În primul rând, felicitări! Ești primul elev covăsnean care ajunge vicepreședinte CNE la nivel național.​ Cum ai ajuns în acest punct? 

– Mulțumesc! Am câteva cuvinte în minte acum: muncă, dedicare și dorința de a evolua. Încă din clasele gimnaziale eram cel care vorbea mereu cu profesorii când se întâmpla ceva. Am prins cumva drag în tot ce înseamnă acest proces de soluționare a unor probleme. Am luat contact cu Consiliul Elevilor în 2020, când eram clasa a IX-a. Candidasem atunci pentru funcția de președinte al Consiliului Școlar al Elevilor din liceu. Cu toate că luasem locul secund, nu am vrut să mă opresc acolo. Ulterior, mai exact în noiembrie 2020, am candidat ca vicepreședinte al Consiliului Județean al Elevilor Covasna, iar din luna iulie sunt președintele structurii. Iar pentru a ne raporta la cea mai recentă reușită a mea, în speță funcția de vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor, o să răspund la întrebarea „Cum ai ajuns în acest punct?" printr-un motto clasic din CNE: „făcând ceea ce iubesc și iubind ceea ce fac". Am învățat foarte multe în acești doi ani în mișcarea de reprezentare, tocmai de aceea am considerat oportun să încep să lucrez la dosarul de candidatură pentru vicepreședinte CNE (care a fost validat cu un punctaj bun). Ulterior, în cadrul celei de-a 39-a Adunări generale a CNE, la Râmnicu Vâlcea, mi-am prezentat discursul în fața președinților consiliilor județene ale elevilor, care mi-au oferit votul acestora de încredere. Mi-am dorit acest lucru, am muncit foarte mult, și sunt de părere că, alături de întreaga echipă a Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor, vom putea face mișcări și modificări majore în actul educațional, în beneficiul tuturor elevilor din țară. 

– Ce atribuții îți revin? Adică ce vei face tu concret din această poziție? 

– Funcția de vicepreședinte al CNE include foarte multe atribuții, știute mai mult sau mai puțin în spațiul public. Fiind o echipă, fiecare membru este ajutat de cineva când nu reușește să finalizeze un task. Mai concret, vicepreședinții Consiliului Național al Elevilor reprezintă CNE, respectiv interesul elevilor, la diferite activități/întâlniri. Indiferent că vorbim de întâlniri cu reprezentanți ai Parlamentului României, Guvern, Ministerul Educației, parteneri din societatea civilă, sau în spațiul public. O altă atribuție ce ne revine, absolut firească, este aceea de a oferi suport și sprijin constant consiliilor județene ale elevilor/consiliului municipal al elevilor, de fiecare dată când aceștia solicită, respectiv să le acordăm feedback. Însă, bineînțeles, nivelul de muncă din cadrul Biroului executiv al CNE este unul ridicat și, având încredere în membrii echipei, știu că vom realiza demersuri și politici publice educaționale fezabile și importante pentru toți actorii sistemului de învățământ din România. 

Pentru ce perioadă de timp vei ocupa această funcție? 

– Mandatul unui membru al Biroului executiv al CNE, dar și din cadrul substructurilor, este de 2 ani. Însă trebuie menționat că, după un an, va trebui să-mi prezint raportul de activitate în cadrul Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor, unde doar dacă este validat se prelungește cu încă un an. 

Acum este un întreg proces de schimbare a legilor educației. Crezi că elevilor, acum mai ales la nivel național, le sunt ascultate părerile? 

– Consiliul Național al Elevilor a fost prima structură care a trimis amendamentele asupra noului pachet legislativ și ne-am bucurat să vedem că majoritatea propunerilor CNE au fost incluse în proiectele legislative. Bineînțeles, cu toate eforturile pe care le-am depune, vocea elevilor nu este ascultată în totalitate. Dacă acest lucru s-ar întâmpla constant, nu ar mai exista problemele legate de gratuitatea transportului elevilor, finanțarea educației, infrastructura din școli, bursele școlare sau multe altele. Însă, noi muncim cât de mult posibil la fiecare demers pe care îl demarăm, folosindu-ne de toate resursele posibile (chit că de multe ori putem realiza doar campanii de advocacy), astfel încât vocea colegilor noștri să fie ascultată și luată în calcul. 

Ce mesaj ai pentru elevii covăsneni, și nu numai? 

– În primul rând, sunt onorat că am putut arăta că, dacă îți dorești să crești și să evoluezi, în cadrul oricărei structuri/organizații, o poți face indiferent de locul și situația în care te afli. Important e să îți dorești, să-ți placă ce faci și să muncești. Să-ți asumi anumite lucruri, să fii gata să te prindă ora 2 noaptea scriind adrese sau procese verbale. Să fii conștient că poți primi tot felul de critici, dar să continui dacă știi că tot ceea ce faci este în interesul elevilor pe care îi reprezinți. Îmi voi continua și mandatul de președinte al Consiliului Județean al Elevilor Covasna și invit elevii covăsneni să vină alături de noi în toamnă, când se vor organiza sesiuni de alegeri în toată țara. Nu în ultimul rând, mulțumesc pentru întrebări și aștept cu nerăbdare să începem și să ne punem amprenta în reforma educațională. PS: invit pe oricine interesat să urmărească activitatea Consiliului Național al Elevilor (pe Facebook, respectiv Instagram și TikTok), dar și a Consiliului Județean al Elevilor Covasna (pe Facebook și Instagram). 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.