ACTUALITATE 3 decembrie 2013

Elevii de liceu se pregătesc de simularea județeană la Bac

de Monica Vrânceanu | 772 vizualizări

Prezența la simulare este obligatorie, urmând ca notele să fie trecute în catalog

Aproape 2.000 de elevi din clasele terminale de liceu din județul Covasna vor susține săptămâna viitoare prima simulare a Examenului de Bacalaureat. Simularea se va derula între 10 și 12 decembrie, începând cu proba la Limba și Literatura Română pe data de 10, urmând apoi proba la Limba și Literatura Maternă – Maghiară pe 11 și terminându-se cu proba materiei obligatorii – Matematică, Istorie sau Geografie, pe 12 decembrie.

Inspectorul școlar adjunct al județului Covasna, Rădița Palela, ne-a declarat că simularea va avea loc în toate liceele județului, subiectele fiind realizate de inspectorii de specialitate pentru fiecare materie.

„Vor fi simulate toate etapele Bacalaureatului, inclusiv cele tehnice – iar asta înseamnă că probele se vor da cu camerele de supraveghere în funcțiune”, a spus Rădița Palela.

Potrivit acesteia, prezența la simulare este obligatorie, urmând ca notele obținute să fie trecute în catalog, ca note pentru materiile la care se susțin probele. După simulare, Inspectoratul Școlar Județean va centraliza rezultatele de la nivelul școlilor și analizele acestora, urmând ca împreună cu profesorii, părinții și elevii să se ia măsuri acolo unde vor fi constatate vulnerabilități. Rădița Palela a mai spus că inspectorul de specialitate de la Matematică a realizat deja un program pe calculator, prin care fiecare elev va primi ulterior probei o fișă de evaluare din care va putea vedea ce a făcut corect și unde a greșit.

„Aceste fișe ne vor arăta unde ne aflăm ca și capacități, la fel cum ne vom arăta și restul rezultatelor de la celelalte materii. După ce vom analiza, vom concepe strategia imediată, pentru ca la examenul de Bacalaureat 2014 să facem față cu succes. Până atunci însă, elevii vor mai avea și Simularea Națională din primăvara anului viitor, deci încă mai este timp pentru a ne pune la punct acolo unde este nevoie”, a mai spus Rădița Palela.

IȘJ Covasna a luat decizia susținerii unor simulări județene tocmai pentru a preveni eventuale surprize neplăcute la examenele naționale. Astfel, elevii covăsneni vor susține mai multe simulări, inclusiv unele organizate la nivel de unități școlare. Simularea Bacalaureatului vine după ce, la finele lunii noiembrie, au susținut simulări peste 1.00 de elevi de clasa a VIII-a, pentru Evaluarea Națională; rezultatele acestor probe vor fi făcute publice săptămâna viitoare.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.