ACTUALITATE 27 octombrie 2010

Elemente de conexiune la Internet, furate la Târgu Secuiesc

de Monica Vrânceanu | 566 vizualizări

Doi tineri din București au furat din cutia metalică aflată pe casa scărilor unui bloc din Târgu Secuiesc switch-ul şi transformatorul de semnal optic de la rețeaua de Internet. După ce Poliția Târgu Secuiesc a inițiat cercetările, administratorul rețelei de Internet a mai primit alerte despre căderea reţelei şi în alte blocuri dispuse în zona delimitată de Strada Dozsa Gyorgy şi Strada Nouă din oraș, aici constatându-se furtul acelorași componente.

Polițiștii au extins și intensificat cercetările, vizând inclusiv legitimarea şi verificarea tuturor persoanelor  străine de localitate sau care nu-şi justifică prezenţa aici.

Astfel, un echipaj de poliţie i-a oprit şi i-a legitimat pe T. Cătălin - Mihai, de 22 ani şi A. Alin - Claudiu, de 21 de ani, ambii domiciliaţi în municipiul Bucureşti.

În apropierea locului în care au fost aceștia opriți a fost găsit autoturismul aparţinând lui T. Cătălin - Mihai, în portbagajul căruia au fost identificate piesele sustrase din locurile în care fuseseră semnalate, precum şi mai multe piese similare despre care acesta a declarat că le-a sustras de pe raza municipiului Slobozia.

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Covasna au arătat că ”în cursul cercetărilor s-a stabilit că T. Cătălin - Mihai a lucrat la firma care a efectuat montarea şi sudarea fibrei optice pe raza municipiului Târgu Secuiesc în vara anului 2009 și a avut acces la aceste cutii montate pe casa scărilor deoarece a păstrat o cheie de lacăt de care s-a folosit ulterior la comiterea furturilor”.

În cursul cercetărilor, poliţiştii au stabilit că cei doi suspecţi ar fi sustras de pe Strada Libertăţii din Târgu Secuiesc două switch-uri şi două media convertoare.

Prejudiciul a fost stabilit la 6.000 lei, fiind recuperat parţial şi predat părţii vătămate. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu suspecţii în stare de libertate.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Misi, 28 octombrie 2010
brunetii din Bucuresti,si nu numai,bantuie prin toata tara si fura ce apuca.din pacate tara e plina de TIGANI.
ion, 27 octombrie 2010
probabil au vazut ca strada se cheama Libertatii si au toata libertratea din lume.:)
ion, 27 octombrie 2010
Fantastica stirea. Cum naiba fratele meu sa faci 200 si ceva de km din Bucuresti ca sa iei niste switch-uri din Tg Secuiesc. Cred ca au lasat tot orasul fara internet cretinii astia.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.