ACTUALITATE 16 iunie 2015

EDITORIAL. Unde-i lege, nu-i... cultură!

de Dumitru Manolăchescu | 257 vizualizări

Nişte instanţe judecătoreşti din România, nu din Africa de Sud, obligă Centrul de Cultură Arcuş să-şi ia patrimoniul cultural şi sentimental în spinare, să-l încarce într-o căruţă cu coviltir şi să plece unde-o vedea cu ochii. Şi asta pentru că nişte avocaţi insistenţi s-au tot învârtit în jurul unor moştenitori fantomă de prin Africa de Sud ai baronului Szentkereszty, căsătorit cu Maria Florescu Bibescu, până au câştigat un proces. E o întreagă poveste cu urmaşii ăştia foarte îndepărtaţi ai baronului, procesul durează de ceva timp şi până la urmă nişte judecători au cedat nervos şi-au trâmbiţat: gata, lăsaţi cultura şi respectaţi legea!

Nu ştiu (dar poate voi afla într-un viitor apropiat) prea multe despre subteranele „afacerii” cu retrocedarea Castelului în care îşi are sediul Centrul de Cultură Arcuş. Şi nici nu m-aş fi legat de subiect dacă n-ar fi vorba de un Centru care chiar funcţiona şi care chiar însemna ceva pentru cultura judeţului Covasna, oricum sărac şi oricum speriat de etnicizarea (inclusiv culturală) forţată care i se pregăteşte. Centrul de Cultură Arcuş era unul valabil şi funcţiona pentru toată lumea, indiferent de etnie. Vă daţi seama în ce situaţie imposibilă e pus acum directorul Centrului, dl. Kopacz Attila?! Omul ăsta e obligat de Justiţia română să evacueze Centrul cât mai repede, de parcă şi-ar umple două plase cu cărţi şi-ar pleca, adio şi n-am cuvinte!

Interesele sunt mari şi ele ajung, ca de obicei, la profitorii principiului ţărănist „restitutio in integrum”. Ce vor face noii proprietari ai Castelului? În cel mai bun caz, îl vor vinde cuiva care ştie să aprecieze un asemenea domeniu. În cel mai rău, îl vor transforma într-o cârciumă cu pretenţii mari şi circuit mic. Statul român n-are bani să cumpere castelul, Consiliul Judeţean Covasna n-are bani să cumpere nici poarta castelului... Alţi investitori? Posibil. Se-aude prin mediile culturale neinformate din târg că s-ar putea ca în afacerea asta să se implice alt baron, unul adevărat, cu proprietăţi înnobilate de prinţul Charles prin Micloşoara. După cum îl cunosc, cred că şi dl. Kopacz şi-ar dori ca domeniul de la Arcuş să revină unei persoane cu sânge regal, care pe deasupra ştie să păstreze valoarea culturală a unei asemenea proprietăţi.

Deocamdată, însă, în discuţie se află nişte moştenitori din Africa de Sud, care se grăbesc să intre în posesia Castelului până nu se răzgândeşte Justiţia română. Ceea ce înseamnă cam aşa: eliberaţi locul în cel mai scurt timp, altfel chemăm executorii judecătoreşti, care n-au mamă, n-au tată, n-au cultură... Dar au de executat o sentinţă, sub forma unui domeniu care trebuie eliberat pentru a fi retrocedat urmaşilor urmaşilor urmaşilor proprietarilor de drept.

Cui să spui că la Centrul de Cultură Arcuş statul român a făcut investiţii de milioane de euro?! Cui să spui că e unul din puţinele Centre de acest fel din ţară bine întreţinute, bine organizate, cu activitate culturală non-stop, cu seri de muzică clasică şi seri de teatru, cu expoziţii de artă şi concerte? Şi dacă spui, pe cine interesează nişte rămăşiţe de cultură româno-maghiară dintr-un judeţ pe care nimeni nu-l mai crede şi foarte puţini îl iubesc?!

Petiţia online pentru Centrul de Cultură Arcuş, semnată, din câte înţeleg, de 1.000 de persoane, ar trebui semnată de 100.000 de oameni şi susţinută concret şi vocal, pe căile atât de binecunoscute pentru alte scopuri, de Consiliul Judeţean Covasna, de Prefectura judeţului, de toate instituţiile de cultură, poate şi de UDMR, singurul partid politic din judeţ care chiar contează când e vorba de apărarea unui patrimoniu cultural. Un prim pas ar fi suspendarea executării silite, cerută de altfel de directorul Centrului în instanţă, pentru că n-ai cum să părăseşti Castelul fără să pui în pericol un patrimoniu extrem de valoros. Paşii următori ar trebui să fie celelalte şase procese aflate pe rolul instanţelor în chestiunea retrocedării acestei proprietăţi. Şi, cine ştie, poate extrag şi procurorii anticorupţie, de la „dosare clasate”, dosarul acestui domeniu, ai cărui moştenitori îndepărtaţi sunt contestaţi atât în instanţă, cât şi la DNA.

N-aş vrea să fiu înţeles greşit, nu mă interesează ca proprietarul Centrului de Cultură să fie neapărat statul român, ce susţin eu aici este păstrarea obiectului de activitate al Centrului, în folosul oamenilor din judeţ şi din ţară care iubesc şi apreciază actul de cultură. Dacă statul român nu mai e interesat de soarta centrelor de cultură, să-i fie de bine, să le piardă pe toate! Problema e ca acest lăcaş de cultură să fie câştigat în instanţă „pe bune”, nu pe alte căi atât de (ac)uzate în restituirea suspectă a altor proprietăţi. Indiferent cine va fi noul proprietar, esenţială este păstrarea destinaţiei culturale a acestui Castel.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.