Aşa suna strigătul disperat al unui parlamentar român la sfârşit de an 2014. Un strigăt care prefigura „criza portocalie” ce avea să vină. O criză de neimaginat într-o vreme când democrat-liberalii erau pe cai mari, când Traian Băsescu şi Emil Boc nu aflaseră de criză, când tânăra speranţă a PDL, Monica Iacob Ridzi, era susţinută de şeful statului pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, când partidul de trup şi suflet al preşedintelui îşi permitea să-i ofere fiicei d-lui Băsescu voturile necesare pentru un mandat de europarlamentar.

Parc-ar fi fost în altă epocă, atât de departe în timp par. Dar n-au trecut decât cinci ani de când demara procesul d-nei ministru Ridzi. Şi-atunci, ca şi acum cu Elena Udrea, Traian Băsescu a susţinut-o şi şi-a declarat încrederea în nevinovăţia ei. Între timp, Justiţia a judecat-o şi-a tot judecat-o, obstrucţionată din când în când de naşterile d-nei Ridzi, până când, ieri, a găsit-o vinovată şi-a condamnat-o la cinci ani de închisoare cu executare.

În general, comentatorii de politică pun semnul egal între „pupilele” lui Băsescu, Ridzi şi Udrea fac parte din „armata” de femei la care fostul preşedinte n-a avut mână bună. În ce mă priveşte, nu le-aş amesteca pe cele două, pentru simplul motiv că doar una este definitiv condamnată. Dacă ar fi să le judec, totuşi, ca românul imparţial dar setos de sânge portocaliu, aş zice următoarele:

Dacă aş fi în situaţia să susţin pe cineva pentru o funcţie importantă m-aş gândi foarte bine pe cine împing în faţă, pentru că poate fi drumul spre eşafod. Sigur, acum e uşor de zis treaba asta, dar cu şase-şapte ani în urmă „cititorii în stele” de la PDL spuneau altceva, ei garantau o lungă domnie, netulburată de vreun element ostil precum DNA, DIICOT, ANI... Chiar şi-aşa, oamenii cu capul pe umeri de la PDL ar fi trebuit să-şi dea seama că d-na Ridzi n-avea ce să caute în fruntea unui minister, fie el şi al Sportului, considerat un fel de sinecură. Dar cine să vadă şi, mai ales, cine şi cum să-l contrazică pe preşedintele Băsescu? N-a observat aproape nimeni, atunci, lenta rostogolire a bulgărelui care avea să se transforme într-o avalanşă sub care zac, acum, rămăşiţele fostului PDL. Traian Băsescu nu poate fi acuzat pentru că a susţinut-o pe Ridzi, dar o va avea pe conştiinţă într-un fel sau altul.

La fel avea să se-ntâmple cu Elena Udrea la un minister mult mai important, cel al Dezvoltării şi Turismului. Nu ştiu dacă Udrea e vinovată, dar, spre deosebire de Ridzi, ea a căutat-o cu lumânarea, aşa că, dacă va fi condamnată, ştie ea de ce i se-ntâmplă! Spun asta pentru că mi-e foarte greu să cred că Elena Udrea a fost o fraieră, care s-a lăsat păcălită de nişte boxeri şi denunţată de prieteni. Iacob Ridzi n-a fost pregătită pentru fotoliul de ministru, dar d-na Udrea nu are nici măcar scuza asta, ea a cerut şi a obţinut sprijin politic de înalt nivel, exploatând toate resursele care i-au stat la îndemână.

Încerc să spun, de fapt, că oamenii politici şi noi toţi, de altfel, avem multe de învăţat de la ce se-ntâmplă acum în ţară. Avem de învăţat, în primul rând, lecţia modestiei şi a reţinerii. Nu-ţi dori lucruri peste puterile tale pentru că s-ar putea să le primeşti şi să nu le poţi duce... Şi încă ceva, perfect valabil pentru toţi politicienii români, atinşi de nesimţire şi aroganţă: la ce bun să-ţi faci un palat pe o stradă neasfaltată şi necanalizată, lângă o cocioabă locuită de nişte săraci lipiţi pământului? Ce bucurie poţi avea din „afacerea” asta decât invidia, ura şi dispreţul celor care nu au avut parte de norocul tău, ori n-au furat cât ai furat tu?

Pentru Monica Iacob Ridzi calvarul s-a încheiat. Pentru alţii, el abia începe. Pentru că nu-i deloc uşor să dormi liniştit când te numeşti Vosganian, chiar dacă încă eşti liber pentru că te-au apărat colegii senatori. După cum nu-i uşor să fii liber dar să te cheme, acum, Boc, Băsescu, Blaga, Dragnea, Ponta. Un lot de 13 miniştri e în închisoare, nu mai vorbesc de parlamentari, primari, consilieri. Nu-i uşor să fii om politic într-o Republică a Procurorilor, cum ar zice onorabilul dom’ senator-şef Tăriceanu. S-a terminat cu pilele, relaţiile şi cumetriile, dacă DNA continuă în acest ritm va fi o mare problemă pentru PNL să-şi găsească nişte miniştri cu adevărat buni într-un posibil viitor cabinet. „Lecţiile” predate de procurori şi judecători vor fi ţinute minte multă vreme de-acum înainte, ceea ce înseamnă că cel ce-a deschis cutia Pandorei a făcut un lucru bun, chiar dacă va fi şi el „belit”...