Sportul românesc trăieşte doar în amintirea sau închipuirea noastră. „Sportul e un mod de viaţă”, spune premierul Cioloş, încercând s-o ajute pe Cătălina Ponor, recenta dezamăgire olimpică. Aşa e, dar asta înseamnă că noi, românii, am ajuns în situaţia în care nu prea mai trăim. Adică trăim atât de prost încât nici măcar sportul nu ne mai salvează.

Dar s-o luăm pe rând, să nu le-amestecăm. Prima impresie după o Olimpiadă ratată de România, nu de handbaliste sau de gimnaste: nu ne mai trebuie Minister al Tineretului şi Sportului. Nu ne mai trebuie Comitet Olimpic şi Sportiv. Amândouă instituţiile sunt inutile. Nu produc nimic decât, iată, echipament de proastă calitate pentru olimpicii care ne-au reprezentat la Rio. Că mă şi întrebam de unde se mai poate fura în sportul românesc: uite că se poate şi din echipament. Costumul face 100 de euro, tu dai 800. Păi cum altfel să-ţi vină şi ţie, şef la COSR, parandărătul? Iar Ministerul e la fel de inutil ca ministrul pe care bugetul statului îl plăteşte degeaba. În cazul de faţă, d-na Lipă, care tace şi... nu face. Un ministru ales nu neapărat după chipul, dar sigur după asemănarea cu preşedintele României. Am luat patru medalii amărâte la Rio, noroc cu aurul fetelor de la spadă şi argintul dublului de la tenis, altfel ajungeam de râsul lumii.

Bun, n-avem olimpici, n-avem sport de masă, n-avem centre sportive, n-avem săli şi terenuri de sport, n-avem nimic care să ne impună în faţa lumii sportive. Nu mai avem nici măcar fărâma aia de voinţă, de dorinţă, de uitare de sine care să ne-arunce în focul competiţiilor. Sport fac doar săracii şi golanii, ăia care ori n-au ce să mănânce şi-unde dormi, ori n-au ce face cu timpul liber. Lumea bună nu mai face sport, odraslele copiilor de bani gata nu se mai prezintă nici măcar la ora de sport de la şcoală, pute a transpiraţie şi nici măcar n-ai o sală de sport cumsecade, cu aer condiţionat şi saltele curate... Dar, mă gândeam eu înaintea meciului tur Steaua – Man. City pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor, măcar avem fotbal, frate, îi încurcăm pe englezii ăştia orgolioşi şi ne deschidem calea în Europa bătând o minge. Avem pe dracu, s-au făcut şi-ăştia de tot râsu’, nu doar c-au luat-o cu 5-0 de la Guardiola şi băieţii lui, dar au avut şi-un interesant afiş de trupuri în tribună: „Doar Dinamo Bucureşti”... Aoleu, cum doare asta, mult mai tare decât cele cinci goluri de la City! Şi vine meciul de sâmbătă între cele două mari rivale, eternul derby, mult mai important pentru Becali decât meciul dinainte pierdut cu „cetăţenii”. La meciul ăsta, dom’ Gigi, nu mai joacă milioanele, cum te scuzai matale după ce Steaua s-a făcut de râs cu City, la meciul ăsta joacă două echipe la fel de amărâte, dintr-o ţară pe care nici măcar sportul nu o mai salvează. Abia aştept să vă bată şi Dinamo, că prea te lauzi cu banii pe care o să-i iei după ce-i vinzi pe cei mai buni şi prea se bagă-n seamă înfumuratul de antrenor Reghe...

Dar Dumnezeu e mare, dom’ Gigi, El vede şi-aude tot şi te va răsplăti până la urmă, nu uită că ai făcut biserici şi te duci la Muntele Sfânt cu credinţă tare şi bani mulţi... Doar să nu fie prea târziu, să mai apucăm şi noi, şi matale să vedem cu ochii noştri, pe lumea asta, cum sunt plătite faptele bune. Poate îi şopteşti şi ministrului Lipă cum să se roage, câte mătănii să bată, câte rugăciuni să înalţe ca să scoată sportul românesc din criză. Că doar la Cel de Sus ne-a mai rămas speranţa!

Îmi amintesc cum strigau sportivii pe vremuri înaintea întrecerilor: „Pentru gloria sportului românesc, înainte!”. Care sport, frate? De unde înainte?!