Îmi aduc aminte din ce în ce mai rar de Ion Iliescu şi-asta nu-i bine, pentru că nu-i deloc indicat să-l uiţi pe cel care ne-a băgat în mocirla comunismului cu faţă umană, pe cel care ne-a „dăruit” partidul-stat, pe cel care a fost pilonul esenţial al nesfârşitei tranziţii româneşti spre economia de piaţă şi societatea capitalistă. Resimţim şi acum efectele celor 10 ani de regim Iliescu, un regim care şi-a făcut, până la urmă, datoria: a perpetuat socialismul în scumpa noastră ţară! N-ai voie să uiţi un asemenea om...

Ei bine, auzindu-l pe Liviu Dragnea, promotorul aceluiaşi tip de gândire şi discurs proprii comunismului iliescian cu faţă umană, am avut senzaţia că sunt cu 25 de ani mai tânăr. Liviu Dragnea, interimarul preşedinte al emanaţilor F.S.N. din noul PSD, apelează la „unitatea tuturor membrilor partidului”, la frăţietate, la prietenie, la tovărăşie, la apărarea cuceririlor guvernului Ponta. Cu 25 de ani în urmă, Ion Iliescu îi îndemna pe români să fie vigilenţi, să caşte bine ochii asupra „teroriştilor bine instruiţi şi mascaţi în oameni de rând”, să-i prindă pe ucigaşi, să-i dezarmeze şi să-i predea unităţilor militare sau gărzilor patriotice.

Mi-am adus aminte de Crăciunul însângerat al Revoluţiei după ce am citit nişte acuze directe şi proaspete ale lui Ion Cristoiu la adresa preşedintelui de-atunci al CPUN, tovarăşul Ion Iliescu. Cristoiu îl acuză pe Iliescu de moartea a sute de oameni în degringolada creată după discursul panicard al acestuia, după îndemnul la luptă, vigilenţă şi acţiune în faţa unor terorişti inexistenţi. Am fost martorul unui asemenea exemplu de vigilenţă şi acţiune armată împotriva unui prieten. Omul era comandant al unei grupe de gărzi patriotice, dar avea un „handicap” serios: era brunet şi cu părul oarecum creţ. Îndemnaţi de Ion Iliescu, cetăţenii vigilenţi din Sfântu Gheorghe se aruncau din senin asupra oricărui om cu semnalmentele mai sus descrise – numai aşa puteau arăta nişte terorişti bine instruiţi, ucigaşi de profesie, veniţi din cine ştie ce stat oriental...

Prietenul ăsta al meu a fost la un pas de a fi linşat de o mulţime manipulată şi speriată. Strigam degeaba pe lângă el „lăsaţi-l, el vă apără, nu-i terorist!”, nu mă auzea nimeni, alţi membri ai unor alte „cete” de gărzi patriotice înfiinţate în grabă îşi făcuseră „datoria patriotică”: îi asmuţiseră pe oamenii de pe stradă asupra lui Viorel Radu – aşa îl cheamă pe prietenul care comanda grupul de „gardişti” care apăra sediile Spitalului Judeţean şi Tipografiei din imediata vecinătate. Toată nebunia de atunci era opera unui singur om, Ion Iliescu, sprijinit de Televiziunea Română şi propaganda comuniştilor transformaţi peste noapte în „oameni de bine”.

Viorel Radu a scăpat ieftin atunci, pentru că nişte militari şi-au dat seama de situaţie când le-am spus că omul e comandant de gărzi patriotice şi l-au băgat rapid într-o maşină, înainte de a fi omorât cu pumni şi pietre de noii „apărători ai ordinii de drept”. A scăpat cu nişte cucuie, câteva coaste suferinde şi-o sperietură zdravănă. Dar devenise clar că discursul lui Ion Iliescu producea efecte dezastruoase.

Atunci nu ştiam că teroriştii erau o invenţie a noii Puteri, chiar credeam în prostia cu teroriştii care-l apărau pe Ceauşescu. Atunci şi câţiva ani după încă mai credeam în bunele intenţii ale „emanaţilor” din noile structuri ale FSN. De-aceea, poate, îi înţeleg acum pe cei care încă mai cred în Ponta, Iliescu, Năstase, Dragnea. E nevoie de timp, nu reacţionăm toţi la fel. Arcul ăsta peste timp îi leagă, însă, indestructibil pe emanatul-comandant Ion Iliescu şi emanatul-executant Liviu Dragnea. Amândoi cerşeau, în epoci diferite, „unitate”. Iliescu repeta în fiecare discurs al său din zilele şi nopţile Revoluţiei: „Avem nevoie de unitatea întregului popor”. Unitatea asta s-a văzut, apoi, la alegerile câştigate de Iliescu şi FSN. Dragnea apelează acum la „unitatea” poporului pesedist în jurul conducătorului partidului, după ce Victor Ponta a mai fugit o dată din ţară. În concediu la Miami, dar tot o fugă e şi asta. Poate mai sănătoasă, dar la fel de ruşinoasă ca şi cea de la turci.

Când veţi auzi un şef de partid, de guvern sau de stat cerând „unitate” în jurul unui om sau al unei idei, să ştiţi că vi se pregăteşte ceva. Să vă uitaţi bine la ăla de cere şi să nu-l credeţi din prima. Căscaţi bine ochii şi urechile şi nu daţi curs unor asemenea îndemnuri decât după ce sunteţi siguri că nu sunteţi manipulaţi şi minţiţi ca să le daţi voturile. Scopul nu scuză mijloacele decât în cazuri cu totul excepţionale. Mocirla politică în care ne afundăm ca în nisipuri mişcătoare de la Ion Iliescu încoace nu va fi niciodată un „caz excepţional”. Mocirla asta nu e decât un paravan în spatele căruia cerşetorii de unitate îşi construiesc imperii de dispreţ, îmbuibare şi minciună cu metode absolut democratice.