ACTUALITATE 7 ianuarie 2015

EDITORIAL. Să ucizi şi să iubeşti în numele Domnului

de Dumitru Manolăchescu | 119 vizualizări

Avem nevoie de Dumnezeu ca să fim mai buni? Avem nevoie de Allah ca să ucidem sau să iubim? E nevoie de numele Lui pentru a ne justifica existenţa pe Pământ? Răspunsul meu la întrebările astea este nu, nu şi iar nu! Fanatismul religios nu poate fi soluţia secolului 21 şi sunt bucuros că religia în care am crescut eu nu produce dovezi de genul acesta.

Să-i ucizi pe cei care nu cred în Dumnezeul tău sau pe cei care nu cred în niciun Creator este o dovadă de primitivism fanatic terorist. Pot fi de acord că oamenii au nevoie de religie, dar nimeni nu mă poate face să cred că „necredincioşii” trebuie trataţi cu gloanţe, grenade sau avioane sinucigaşe.

În 1989 ayatolahul Khomeini l-a condamnat la moarte pe autorul „Versetelor satanice”, Salman Rushdie. Omul a fost nevoit să se refugieze în Marea Britanie, unde se pare că trăieşte şi acum. „Romanul lui i-a jignit pe musulmani”, acesta a fost argumentul religios, de cel juridic nu putea fi vorba.

În 2006, un ziar danez a publicat 12 caricaturi care-l înfăţişau pe profetul Mahomed. Trei dintre caricaturi erau cu adevărat ofensatoare, ele reprezentându-l pe profet cu un rât de porc prins cu elastic. Supărare mare, activiştii musulmani au făcut un tărăboi internaţional, au fost omorâţi creştini, incendiate biserici creştine, atacate ambasade şi consulate ale ţărilor europene. Ulterior s-a dovedit că râtul de porc prins de figura unui bărbos era de fapt o fotografie a unui francez de la un concurs de guiţat (există şi asemenea concursuri...) dintr-un bâlci din Franţa. Fotografia nu avea, prin urmare, nicio legătură cu Dumnezeu, cu Mahomed, cu Islamul sau cu Danemarca. Şi totuşi, activiştii musulmani au reuşit să pună un premiu de 1 milion de dolari pe capul caricaturistului danez şi să nască tulburări grave în întreaga lume islamică.

O reacţie cu totul disproporţionată, trebuie să recunoaştem, faţă de câteva desene lipsite de umor, dar vinovate de lipsă de respect, dintr-o publicaţie scandinavă obscură. O reacţie provocată de nişte ziarişti care n-au înţeles orgoliul uriaş şi sensibilităţile enorme pe care le incumbă religia musulmană, convingerea musulmanilor că valorile Islamului le depăşesc pe ale celorlalţi oameni.

Citeşte şi 12 morţi într-un atac armat la sediul unui ziar de satiră din Paris

De fapt, oamenii nu înţeleg un lucru extrem de simplu: ca să putem exista împreună pe acest Pământ este nevoie de respect, sub toate formele lui – religios, social, profesional, naţional, etnic. Nu e nevoie să urcăm religia pe un piedestal pe care nu merită să fie, dar nici să jignim sentimentele religioase ale altor oameni. E nevoie, pur şi simplu, de respect faţă de credinţa celuilalt, oricare ar fi ea.

Şi totuşi, nu-mi pot reprima o nedumerire: poţi să-ţi baţi joc, să caricaturizezi, să insulţi orice om, dar nu ai voie să produci şi să publici o operă sau un desen care să pună sub semnul întrebării existenţa şi respectabilitatea unui Dumnezeu personal. Când o faci, o mulţime de oameni se supără şi devin violenţi. De ce?!

Este întrebarea la care n-au mai apucat să răspundă 12 ziarişti de la săptămânalul francez „Charlie Hebdo”, care au murit miercuri ciuruiţi de gloanţele a trei atacatori musulmani, ofensaţi de nişte caricaturi cu Mahomed apărute în hebdomadarul parizian. Nişte ucigaşi musulmani au omorât în numele Dumnezeului lor, aşa cum aceiaşi musulmani ucid în numele iubirii faţă de femeia lor. Să ucizi şi să iubeşti în numele Domnului – iată un „adevăr” care te împinge inexorabil către fanatism religios. Ziariştii francezi au murit acceptând un alt soi de fanatism, un alt soi de dumnezeu personal: ratingul, tirajul, gloria de-o zi.

Singura morală pe care o văd eu în urma acestei dramatice confruntări între civilizaţii, între culturi, între religii este deschiderea totală pe care ar trebui să ne-o impunem spre respectarea credinţei celor de lângă noi, dar şi către civilizaţia şi cultura altor neamuri. În acelaşi timp, statele civilizate au datoria să apere dreptul la liberă exprimare, care nu înseamnă niciodată dreptul de a împăna cu gloanţe trupurile unor oameni care cred altfel sau nu cred deloc. Extremismul şi fanatismul religios nu pot rezolva uriaşele probleme ale omenirii. Există pericolul ca unii mai puţin obişnuiţi cu valorile orgolioase ale credinţei să creadă că Dumnezeu, oricare ar fi el, este reprezentat de un personaj nedrept, meschin, răzbunător, violent şi, în aproape egală măsură, iubitor de oameni şi ziditor de speranţă. Ori, vorba secuiului când a văzut prima oară o girafă: aşa ceva nu poate să existe!

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Marius, 10 ianuarie 2015
Radacinile problemei sunt de pe vremea coloniilor franceze !!! Acum sa plateste pretul acelor teritorii colonizate ! Iar apoi cutia pandorei a fost deschisa de americanii bagaciosi in Kosovo ! Europa citeste integral
lili, 8 ianuarie 2015
Extremistii astia traiesc in alta lume, nu au habar de libertatea presei, de libertatea religioasa ca valori umane.... ei au alte repere, nu de ieri de azi vedem asta.. Eu cred ca jurnalistii citeste integral
stelian, 8 ianuarie 2015
In numele Domnului se poate comite orice, destul sa te increzi in judecata unor antihristi! Se pare ca locrurile se vor complica foarte mult de aici inainte, s-a auns la un punct critic.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.