Ieri la Parlament s-a sărbătorit electoral Ziua Copilului. Liberalii s-au mobilizat de i-au durut mâinile şi-au reuşit o victorie istorică: au trecut la vot un amendament care prevede creşterea alocaţiilor pentru copii de la 42, la 84 de lei pe lună. O victorie uriaşă a dreptei politice?! Ce-are dreapta cu creşterea alocaţiilor? Nimic, dar la noi se poate orice. Singura replică a premierului social-democrat a fost „să vedem de unde luăm banii, că PNL nu ne-a indicat şi sursa de finanţare”... Să mor eu, domnu Ponta, şi ce mai doreai să-ţi indice PNL? Eu trăiam cu convingerea că PSD guvernează, nu liberalii. Adică un partid de stânga, care „face totul pentru popor, pentru oamenii muncii”... Păi de la liberali aşteptaţi voi politici sociale de stânga?! Bravos, naţiune, la noi toate-s pe dos, stânga măreşte impozitele şi taxele, iar dreapta dublează alocaţiile...

Amendamentul PNL s-a votat în Camera Deputaţilor la un scor strâns: 98 voturi pentru, 77 voturi împotrivă. După care, mobilizaţi în continuare de populismul electoral, nu de frica de Dumnezeu şi dorinţa de dreptate, deputaţii au votat în unanimitate în plen creşterea alocaţiilor la 84 de lei pe lună. Satisfăcuţi de rezultatul muncii lor, parlamentarii au plecat pe la casele lor, c-a dat grindina şi le-a stricat gazonul.

Populism electoral feroce, dar subiectul alocaţiei pentru copii e extrem de delicat şi merită o dezbatere serioasă, lipsită de accente populiste. Adevărul e că în România suferă de foame, de nepăsare şi de frig aproape 4 milioane de copii. Zic „aproape” pentru că, de fapt, sunt 3,6 milioane de copii care primesc alocaţiile astea mizerabile. Şi totuşi, dublarea de la 42 la 84 de lei înseamnă un efort bugetar de 1,8 miliarde lei. „De unde să iau bani ăştia?” – se lamentează premierul nostru. E o miştocăreală, v-aţi prins, premierul ştie foarte bine de unde să ia banii pentru copii, doar că îi place să facă pe victima care se sacrifică pentru binele poporului. Domnul Ponta are un ditamai sacul, în care îndeasă de-a valma bani albi, bani negri, bani gri, pe care-i foloseşte după cum doreşte muşchiul dumisale. Vrea un kilometru de autostradă? Nimic mai simplu: scoate din sac 3-4 milioane de euro, după cum îi cere interesu’ de partid şi interesu’ lu’ dom’ ministru Rus. Vrea dublarea alocaţiilor la copii? Scoate două miliarde de lei din sacul care dă pe-afară, o nimica toată, cu banii ăştia mai câştigă vreo trei rânduri de alegeri, merită efortul! Am mai trăit momente de-astea electorale, se-apropie 2016 şi PSD, PNL, toate partidele au nevoie de voturi.

Sigur, pentru un timp dl. Ponta va uita că n-are bani pentru creşterea lefurilor la preţioşii lui miniştri, pentru pensiile speciale ale parlamentarilor (aud că la militari, poliţişti şi alte profesiuni „de forţă” pensiile s-au triplat deja...), pentru tot soiul de pomeni pe care orice om politic se gândeşte să le treacă în contul partidului său la viitoarele alegeri. Dar nu trebuie să ne speriem, iubit popor, premierul nostru se laudă cu excedent bugetar şi creştere economică de-i îngropăm pe nemţi, ce mai contează două miliarde de lei pentru noi, care suntem „tigrii” Europei?!

Dar, ca să vedeţi unde-am ajuns, cu ce ne lăudăm şi pentru ce ne luptăm la 25 de ani de la Revoluţie, e bine să ştiţi că în Uniunea Europeană media alocaţiei de stat pentru copii este de 210 euro pe lună! Asta ca să înţelegeţi şi mai bine de ce pleacă pe capete şi românii buni, şi românii hoţi din ţară, de ce-s pline ţările UE de familii onorabile de români, dar şi de şatre de ţigani care n-au văzut aşa bogăţie pe daiboj în viaţa vieţilor lor...

Creşterea alocaţiilor pentru copii are, la români, conotaţii speciale. De pildă, unii vor spune că asta înseamnă încurajarea naşterilor de puradei. Aşa este, în ţara noastră sunt oameni care fac copii pentru că altfel mor de foame, ei trăiesc din alocaţia acordată copiilor de statul român. Dar tot în România sunt şi o groază de familii care nu-şi pot trimite copiii la şcoală pentru că n-au haine să-i îmbrace şi bani să le cumpere cărţi şi caiete. Îmi place să cred că dublarea alocaţiei se face în primul rând pentru ei, nu pentru ceilalţi, care-şi vând copiii ca pe o marfă oarecare. Sigur, se mai pot pune şi alte întrebări: de pildă, ce politici face Guvernul pentru încurajarea natalităţii, pentru ocrotirea familiilor cu copii? Aici premierul Ponta şi miniştrii săi nu au răspunsuri, singura politică pe care ştiu ei s-o facă este cea a pomenilor şi a tăierilor. Dublarea alocaţiei intră la categoria pomeni, tocmai pentru că nu e dublată de politici economice şi sociale adecvate. Tăierile – deocamdată se tace, Ponta nu repetă gafele lui Boc, dar veţi vedea în curând nişte impozite dublate sau triplate, vom plăti şi paşii pe care-i vom face pe străzi, mai mult de 100 de paşi înseamnă o taxă în plus, aerul pe care-l respirăm şi fumul de pe coş le plătim deja demult.

Într-un cuvânt, de Ziua Copilului putem cânta un imn de slavă Opoziţiei parlamentare: să trăiască liberalii, c-au dublat alocaţiili...