N-am crezut că se poate, dar uite că da: a existat, de curând, o Zi a porţilor deschise la Penitenciarul Rahova. Ăla în care un deţinut şi-a dat foc la celulă la scurtă vreme după consumarea „evenimentului”. Semn că, în materie de puşcării, e nevoie de mult, foarte mult echilibru.

Ce înseamnă, la urma-urmei, porţi deschise la puşcării?! Dac-ar fi să ne gândim la efecte terapeutice în folosul condamnaţilor, nu cred că nişte femei sumar îmbrăcate, amatoare de senzaţii tari, plimbându-şi trupurile printre gratiile celulelor, le-ar fi de folos. De ce să-i chinui pe puşcăriaşi cu exhibiţii de genul ăsta? O aiureală... Cred că nu le-ar place nici măicuţele plângând de mila lor. Îl şi văd pe-alde Voiculescu asistând la „defilarea” oaspeţilor prin sala de mese, pe la grupuri sanitare şi bibliotecă...

Ziua asta a porţilor deschise la Rahova s-a potrivit de minune, însă, cu o decizie a ministrului Justiţiei, d-na Raluca Prună, care se arată obosită de atâtea amenzi plătite de Statul român pentru proastele condiţii din închisori. Mai exact, un deţinut are dreptul la 4 metri de spaţiu într-o celulă, iar la noi sunt cel mult 3 metri. Conform standardelor impuse de UE şi CEDO, deţinuţii au dreptul la aer condiţionat, ventilaţie, bibliotecă, mâncare bună şi multe alte privilegii. Dacă mă gândesc bine, cel puţin un sfert din populaţia ţării nu are, în libertate, condiţiile de viaţă pe care CEDO ne obligă să le asigurăm puşcăriaşilor. Drept pentru care nici nu mai miră pe cineva faptul că tot mai mulţi români „se cer” în puşcării.

Problema e însă ceva mai complicată. Dacă statul nu asigură condamnaţilor condiţiile cerute de UE, riscă amenzi foarte mari, de circa 80 de milioane de euro. Cu banii ăştia s-ar cam putea construi nişte închisori noi, s-ar putea moderniza cele existente... De ce să plăteşti amenzi stupide când poţi rezolva constructiv cerinţele europenilor?! Reciteam o vorbă de duh a celebrului SOVântu, fost condamnat de lux, adresată politicienilor: „Investiţi în viitorul vostru, investiţi în puşcării!”... Nu s-a grăbit nimeni, niciun politician dovedit corupt nu s-a gândit să investească într-o astfel de construcţie. Nici statul n-a făcut-o, din motive care-mi scapă; la urma-urmei, o investiţie de genul ăsta înseamnă locuri de muncă, plus că se pot atrage şi nişte fonduri europene. De ce să n-o faci?! Sigur, întrebarea e inutilă câtă vreme nu suntem în stare să facem nici măcar 20 de km de autostradă într-un an...

Şi-atunci, d-na Prună a lăsat investiţiile, pentru că nu ştim sau nu vrem să le facem, şi-a recurs la o altă soluţie, mult mai la îndemână şi convenabilă multora: graţierea. Dă-i afară pe puşcăriaşi, că-s prea mulţi! Bine, se poate şi asta, dar pe cine graţiezi? Nu cumva se doreşte eliberarea celor care au născut toată mascarada asta cu proastele condiţii din închisorile României? Niciodată n-au fost condiţii bune în puşcăriile patriei, după părerea mea nici n-ar fi cazul, toată tevatura s-a întins ca râia şi-a ajuns la CEDO şi UE abia după ce închisorile noastre au început să fie populate de VIP-uri corupte. Sigur că ăştia abia aşteaptă să fie graţiaţi, să li se spună „bă, nici de puşcărie nu sunteţi buni!”... Doar că asta ar fi sinucidere curată pentru România, o ţară în care puţini mai ştiu ce-i aia să fii drept, corect, cinstit.

Sper ca d-na ministru Prună să rămână „verticală” şi să găsească soluţia dreaptă. Dacă tot e să graţiezi, măcar fă-o cu cei care au furat o găină sau 10 mp de pământ de la vecin, dă-o afară din puşcărie pe mama cu copii mici acasă, pe tatăl condamnat pentru că s-a îmbătat şi şi-a înjurat „amicul” de pahar, pe toţi ăştia pe care-i închide o Justiţie extrem de dură cu cei amărâţi şi extrem de permisivă cu cei bogaţi.