Când problemele ţării sunt prea mari pentru a putea fi rezolvate cu două vorbe meşteşugite, premierul Ponta pleacă în ţări străine, face vizite de lucru, învaţă să ne conducă. Când nu-i pe-afară din ţară şi totuşi n-are ce face, problemele ţării fiind rezolvate de baronii din PSD, premierul Ponta joacă baschet şi-şi şchioapă picioarele, că nu mai are condiţie fizică. Când nu face nici una, nici alta şi nu-i nici la Cotroceni în vizită de curtoazie, premierul Ponta dă declaraţii presei pe teme care interesează tot omul (altfel din ce-ar trăi armatele de ziarişti şi ce telenovele ar mai vedea lumea la tocşouri?!). Ultima, dar cu siguranţă nu cea din urmă, arată cameleonismul perfect al primului ministru. După ce deputaţii au votat, marţea trecută parcă, mărirea alocaţiei pentru copii de la 42 la 84 de lei pe lună, Victor Ponta se arată dispus să le dea nu 84, care-i o sumă jenantă la câte are nevoie un copil, ci 384 de lei pe lună!

Asta da, uite un salt calitativ în faptele premierului – mi-am spus, bucuros că iau şi nepoţelele mele nişte bani cât de cât, să se bucure şi părinţii lor de dărnicia guvernului, să scape de calcule şi griji financiare. Bucuria a ţinut până am citit tot textul, premierul completând că ar fi fericit să poată da banii ăştia, dar nu la toată lumea care are copii... Adică el le-ar da 384 de lei pe lună doar la cei mai amărâţi şi săraci dintre copii. Nu şi celor cu părinţi care au venituri măricele. Nu ştiu ce înseamnă în mintea lui Ponta venituri mari, măricele şi mici. În gândirea lui socialistă, cred că ar stabili o limită egală cu salariul minim pe economie pentru alocaţiile astea mari. Restul... să mai aştepte.

Evident, este încă o declaraţie electorală. O să vă cruciţi câte din astea o să auziţi de prin toamnă, şi nu doar de la premier. Alocaţia diferenţiată înseamnă discriminare, copiii n-au nici o vină că părinţii lor au 1500 de lei pe lună, nu doar 950, cât e leafa minimă pe economie – presupunând că ăsta va fi obiectivul de atins. Dacă mergem pe ideea spusă de premier, cum că doar cei care au cu adevărat nevoie de bani ar trebui să primească alocaţii pentru copii, atunci s-ar putea să avem surprize mari şi la pensionari. Şi aici sunt destui oameni pentru care indexarea pensiei cu 5%, de pildă, nu înseamnă mare lucru, pentru că se adăuga la nişte sume foarte mari: 10-12-14 mii de lei pe lună, cât au magistraţii, bancherii şi alte, destul de puţine, categorii de foşti salariaţi. La ăştia chiar n-ar mai conta 5%, nu s-ar vedea. Iar la ceilalţi, majoritatea, care au pensii de sub 1.000 de lei pe lună, 5% înseamnă chiar mai nimic...

Prin urmare, ideea premierului este desprinsă din cugetările adânci ale pesedistului Tândală... Curtea Constituţională n-ar aviza niciodată o asemenea nerozie, care este, evident, o discriminare pe faţă. Pe deasupra, o asemenea decizie ar avea urmări majore şi la nivelul naşterilor de puradei. Pentru foarte mulţi români, câteva sute de lei primite de la stat pentru un copil înseamnă ori pâinea cea de toate zilele pe masă, ori sticluţa cu băutură ieftină şi proastă, care te-mbată urgent şi te face să-ţi iei femeia din nou la bani mărunţi...

În lipsă de idei fezabile, care să-ţi aducă bugetul în fericita situaţie de a suporta mărirea semnificativă a tuturor alocaţiilor pentru copii, în lipsă de idei care să reducă taxele şi impozitele pentru părinţii acestor copii, în lipsă de idei pentru politici sociale bine ţintite şi cu bătaie lungă, premierul scotoceşte prin agenda cu calcule electorale şi vede ce ştie toată lumea: mai bine de 70% dintre copiii românilor ar avea dreptul la alocaţiile astea de 384 de lei pe lună, ceea ce ne-ar aduce la un nivel mic spre mediu în Uniunea Europeană (unde alocaţia pentru un copil este în jur de 200 de euro pe lună). Deci, 70% dintre români ar aprecia iniţiativa premierului. Deci... continuaţi dvs. până ce ajungeţi la câţi români ar vota PSD şi Victor Ponta dacă alocaţiile discriminatorii ar deveni realitate. Pentru că ăsta-i scopul, Ponta ştie foarte bine că nu se poate, că e neconstituţional, dar nu strică niciodată să te dai generos când ştii că atâţia părinţi amărâţi aşteaptă o creştere de venit, pe orice cale.