De multe ori am avut senzaţia că UDMR urmăreşte cu obstinaţie să distrugă partidele româneşti cu care, vrând-nevrând, e musai să se alieze ca să poată participa la guvernarea României. Apoi mi-am dat seama că udemeriştii acţionează aidoma unei specii de căpuşe-scorpioni, care muşcă şi apoi „ucid” încet, dar sigur, orice organism viu cu care intră în contact. Prin urmare, în viaţa politică românească partidul care se aliază cu UDMR trebuie să se aştepte la mari pierderi de electorat în Ardeal. Şi nu numai.

Ăsta-i adevărul, indiferent cu ce declaraţii de loialitate şi bune intenţii îşi îmbracă liderii maghiari discursurile. Dacă n-ar fi aşa, dacă ar preţui o alianţă cu nişte parteneri de guvernare, n-ar trebui să existe permanentul şantaj politic, greţoasa şi obositoarea ţâfnă etnică, aerul de superioritate afişat de un partid cu 5-6% procente în alegeri. Nu există toate astea pentru că UDMR nu este decât o căpuşă „plantată” pe un organism bolnav; cu cât e mai slăbit organismul, cu atât se îngraşă mai mult căpuşa cu apucături de scorpion.

Observaţiile de mai sus se potrivesc ca o mănuşă concubinajului PDL-UDMR. Stresaţi permanent de imposibilitatea încropirii unui dialog cu USL, liderii partidului de guvernământ sunt nevoiţi să înghită toate mizeriile cu care îi îndoapă aproape zilnic trupa de la conducerea UDMR. Practic, în condiţiile existenţei unei Opoziţii fără nicio nuanţă, fără niciun alt scop decât „distrugerea duşmanului politic” (expresia aparţine unuia cu nume de floare, care se visează preşedintele României), ca să poată să guverneze PDL este obligat să facă nenumărate şi păgubitoare concesii UDMR. Aceste concesii ating, de multe ori, sensibilităţile naţionale româneşti, construind, de-a lungul anilor, un zid între PDL şi comunităţile româneşti din Ardeal. Un zid care s-a mai găurit din când în când, la alegerile de până acum, dar care în acest an de criză pare mai solid decât oricând.

Ce înseamnă acest lucru? Nu-i mare filozofie să descoperi că orice candidat al PDL la alegerile locale sau parlamentare va avea mari probleme să explice alegătorilor români cum stă treaba cu cedările succesive la şantajul politic al maghiarilor. Nimeni nu-şi va mai aminti ce-a fost şi cum a fost, şi anume că toate partidele româneşti care au guvernat au cedat, la vremea lor, acestui şantaj permanent, pentru că lumea trăieşte în prezent şi reacţionează la provocările prezentului. Aşa că îi vor „amenda” pe candidaţii Puterii de azi, ceea ce e cât se poate de normal.

După câte îmi dau seama, Opoziţia şi-a fixat un scop foarte bine gândit: greva parlamentară a USL urmăreşte, printre altele, cimentarea până la confuzie a relaţiilor dintre PDL şi UDMR. Ce va urma, e limpede: politici şi discursuri naţionaliste fără nicio consistenţă, dar suficiente pentru a-i determina pe alegătorii români din Ardeal să renunţe la „vânduţii” din PDL şi să-i voteze pe „apărătorii valorilor naţionale” din USL.

Nu ştiu cum va arăta, în final, HG privind înfiinţarea unei linii de studiu în limba maghiară la UMF Tg. Mureş, dar e clar că această nouă „căpuşă” udemeristă va suge şi puţinul sânge sănătos care mai pulsează în venele aproape blocate ale PDL. Rarele răbufniri orgolios naţionaliste ale lui Emil Boc şi Cristian Preda nu rezolvă problemele cu care se confruntă organismul încă viu al democrat-liberalilor, slăbit însă permanent de „căpuşa” şantajistă. Mulţi ar spune că pierderea alegerilor în Ardeal este o nenorocire mai mare pentru PDL decât ieşirea UDMR de la Guvernare. Cu atât mai mult cu cât, la această oră, UDMR nu mai reprezintă mare lucru nici măcar pentru electoratul maghiar.