A început cea mai ciudată campanie electorală din câte am văzut în ultimii 25 de ani. O campanie atipică, plină de ciudaţi: un premier ortodox plagiator şi mincinos, un primar neamţ protestant taciturn şi posibil incompatibil, un fost şef de serviciu secret demisionar care declară că va folosi informaţiile acumulate, o blondă de fier „forjată” la Cotroceni care se bazează pe voturile susţinătorilor şefului statului, o brunetă de fier „forjată” în Parlamentul European şi la Ministerul Justiţiei, un maghiar plin de trufie autonomistă care crede că „România poate alege un preşedinte de etnie maghiară” (!?), un alt maghiar care nu ştie ce şi despre cine să creadă şi alţi câţiva, până la 14, despre care n-am aflat încă de ce şi în folosul cui candidează. Ciudăţenia asta de campanie electorală a început exact la miezul nopţii trecute şi ne va plictisi exact 30 de zile.

„Ne va plictisi” este doar un fel de a spune, pentru că s-ar prea putea să nu ne plictisească deloc. Se pregătesc procese, dezvăluiri ale DNA, descoperiri de candidaţi ofiţeri acoperiţi şi alte asemenea „ingrediente” care pot face interesant meniul unei mese comune cu 14 invitaţi. DNA îi fierbe la foc mic pe şpăgarii de milioane de dolari din uriaşa „afacere” Microsoft în România. Mulţi comentatori suspectează o spectaculoasă implicare a preşedintelui Băsescu în tot felul de dezvăluiri şi devoalări. Până la această oră, însă, cel chemat să dea explicaţii la DNA este chiar candidatul susţinut de actualul preşedinte, aşa încât... nu putem decât să avem răbdare. A spus că-şi va alege singur momentul dezvăluirii numelui „candidatului ofiţer acoperit”, să aşteptăm deci.

Oricum, nu cred că rolul lui Traian Băsescu s-a terminat, ori se va termina odată cu ieşirea lui din scena „preşedintelui jucător”. Ceea ce e şi bine, e şi rău – depinde ce-ţi doreşti: o linişte tip Ion Iliescu, la sânul căreia au supt până li s-au umflat conturile Adrian Năstase şi liota de aghiotanţi nesătui din politica românească, indiferent de partid, ori un scandal permanent tip Traian Băsescu, care să scoată la iveală puroiul din societatea românească bolnavă de corupţie?! Dacă mă întrebaţi pe mine, mi-aş dori câte puţin din ambele, dar ştiu că e imposibil. Aşa că optez pentru „scandalul permanent”, măcar ăsta poate însănătoşi cât de cât un popor bolnav.

Am spus bolnav ca să nu spun defect. Mult mai duri decât mine sunt, însă, comentatorii cu sau fără nume de pe site-urile de ştiri. Iată părerea cuiva numit Teodor Gligor: „Avem o majoritate de imbecili care votează şi revotează infractori dovediţi şi chiar condamnaţi, ceea ce spune multe despre moralitatea acestei majorităţi şi mai avem o mare masă de fatalişti care refuză să creadă că se poate trăi şi bine, din muncă cinstită şi că acest sistem politic ticălos poate fi înfrânt. Dacă noi vom lăsa tot imbecilimea să ne hotărască soarta, înseamnă că nu mai avem şanse la o viaţă normală, iar ţara asta va dispărea, destrămată de aceleaşi hiene care au jefuit-o”.

Dur, dar adevărat. Ori de câte ori am spus-o eu, am fost bănuit de partizanat politic de către cititorii care văd în PSD şi Victor Ponta salvarea României. Mă bucur să constat că nu sunt singurul care acuză „analfabetismul” imbecil al unei majorităţi asistate – ştiu că am câţiva susţinători şi printre cititorii online ai „Observatorului” şi le mulţumesc pe această cale –, dar nu mă bucur deloc să văd că şansele la o viaţă normală ne pot fi atât de uşor refuzate de asistaţii social care votează şi de fataliştii care nu votează... E nedrept şi frustrant, indiferent ce opinie politică împărtăşiţi. Puteţi fi de dreapta, puteţi fi de stânga, puteţi fi băsist sau pontist, puteţi fi ungur sau român, dar e momentul să înţelegem că soarta României nu poate sta în voturile unei „majorităţi de imbecili” şi în inacţiunea unei „mari mase de fatalişti”, care sunt convinşi că neparticiparea este „leacul” cu care se tratează un popor bolnav. Dacă vom sta în casă şi vom privi masele de asistaţi votând pomeni electorale, vom fi parte a unei majorităţi nedemne, care va consacra România drept o ţară a corupţilor şi pomanagiilor. Pe drept sau pe nedrept – nici nu mai contează, important este că suntem foarte aproape de „emblema” sus-pomenită.

Campania asta electorală, cu toate bunele şi relele care o vor însoţi, cu toate descumpănirile, dezamăgirile, amăgelile şi minciunile sale va avea nevoie de atenţia şi participarea noastră. Altfel, nu vor fi decât alţi bani cheltuiţi inutil dintr-un buget mereu sărac. Nişte bani furaţi de la şcoli şi spitale şi daţi politicienilor pentru pomeni electorale şi vorbe goale. Fără un vot conştient şi responsabil la alegerile prezidenţiale din această toamnă şi la orice alte alegeri vor mai urma, România va rămâne o ţară prin care nu vor trece niciodată şosele expres şi autostrăzi moderne, ci doar drumuri prăfuite de colbul tuturor aducerilor aminte. Români, unguri, ortodocşi, protestanţi, catolici, de stânga sau de dreapta – nu cred că într-o asemenea Românie vă doriţi să trăiţi voi, copiii şi nepoţii voştri.