Îmi vine să-i iau la palme pe toţi cei care ne „veghează” de undeva, din înalturi ierarhice, drumurile şi destinele. Mă sufocă revolta şi neputinţa unei societăţi întregi în faţa hoţiei, ipocriziei, lenii, minciunii, servilismului câtorva. Politizăm absolut totul: viaţa, moartea, durerea, bucuria, zăpada, apa, soarele, iubirea, ura, răutatea, bunătatea... Totul se măsoară în norme politicianiste. Să se ducă dracului toate normele astea şi, odată cu ele, toţi cei care le promovează!

Să le dăm palme (morale, desigur, altfel e primejdios) întâi de toate politicienilor din Opoziţie, care, într-un puseu de ipocrizie fără seamăn, refuză invitaţia preşedintelui Traian Băsescu la Cotroceni, pentru discuţii legate de Tratatul fiscal european şi funcţionarea Parlamentului – teme importante, care pică peste „zăpezile de altădată”. Nu refuzul în sine mă revoltă, ci motivul lui: „Avem lucruri mai importante de făcut –  zice Victor Ponta, unul din stâlpii de beton ai Opoziţiei unite –, ţara e în grea suferinţă, nu-i timp de tratat fiscal şi politică, oamenii sunt sub nămeţi”. Declaraţia asta o face pe la ora 10, cu câteva ore înainte de a lua avionul spre Washington, într-o vizită de pupat poalele unor oficiali americani – fără de care, se ştie, nu poţi avea... succesuri în viitoarea, atât de sigură, guvernare. Urmând exemplul „viitorului prim-ministru”, de nămeţi se iau toţi liderii Opoziţiei, politizând zăpada, dar uitând că acolo, în teritoriu, în Vrancea, Buzău, Constanţa, în multe alte judeţe din Sud-estul patriei la Putere sunt şi primarii, consilierii şi preşedinţii de consilii judeţene aparţinând partidelor care compun supereficienta şi ultraresponsabila Uniune Social Liberală.

Ce mama zăpezilor or fi făcut şi-or face aceşti oameni, indiferent de ideologie şi culoare politică, numiţi sau aleşi în fruntea comunităţilor locale aflate în suferinţă? Cum or fi acţionat preşedinţii de consilii judeţene, consilierii şi primarii Opoziţiei din Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Galaţi – şi-or fi sunat stăpânii, de la judeţ sau din Capitală, să-i întrebe „ce să fac, şefu, dau drumu la utilaje sau mai aşteptăm să ningă, poate vine şi Antena 3 să ne vadă şi pe noi ţara la TV cum ne discriminează Berca, Ungureanu şi Băsescu?”.

Dar prefecţii, numiţi de Guvern, ei ce-or fi făcut, cu ce s-or fi ocupat? Or fi ştiut să-i pună la treabă pe primari, pe şefii de instituţii, pe cine mai au în subordinea Comitetului pentru situaţii de urgenţă, ca să nu apară de idioţi şi caraghioşi când se-ntâmplă de ninge şi viscoleşte câteva zile la rând, ori când sunt inundaţii, ori când e secetă de se-ndoaie piatra? Sau or fi stat pe ei, aşteptând decizii „de sus”, cum i-au învăţat toate guvernările dinainte şi de după Revoluţie? Sau or fi în genunchi, în faţa Proniei cereşti, făcând cruci de la dreapta la stânga şi invers, de-a valma, doar-doar îi ocoleşte urgia?

Dar primarii, ăştia de i-am ales noi uninominal de ne-apucă acum scârba, ăştia ce fac? S-o fi gândit, oare, vreunul dintre ei că trăiesc în zone expuse viscolului şi că au nevoie acolo, în satul ăla amărât, de măcar un tractor utilat cu tot ce trebuie ca să deschidă o pârtie pe uliţe, atât cât să ajungă la casele pline de bătrâni neputincioşi aflate sub nămeţi?

Dar oamenii, oamenii din satele acoperite de zăpezi, s-or fi gândit să-l oblige pe primar să formeze nişte trupe de voluntari, câteva zeci de oameni în putere, care să poată acţiona pentru salvarea vieţilor şi avutului oamenilor în aceste situaţii-limită? Sau, dimpotrivă, atunci când li s-a propus un asemenea voluntariat au dat bir cu  fugiţii, pentru că, nu-i aşa, nimeni nu lucrează decât pe bani?

Răspunsurile, din păcate, sunt împotriva noastră – nimeni nu s-a gândit la nimic şi n-au făcut nimic. Ori s-au gândit, unii, dar la cu totul alte chestii, care ţin de bani, de şpagă, de relaţii, de firme agreate de partid... Descoperim, la fiecare asemenea nenorocire, că mor oameni pentru că prefecţii, preşedinţii de consilii judeţene, dar mai ales primarii, consilierii locali şi sătenii din comunităţile afectate nu-şi fac treaba, nu se organizează, nu acţionează, n-au nici urmă de compasiune, dimpotrivă, în timp ce jandarmii şi militarii salvează oameni săpând în munţii de zăpadă, ei stau la cârciumă, beau o ţuică şi joacă ping-pong (nu-i nicio exagerare, au fost şi asemenea cazuri), cer bani de la o bătrână bolnavă ca s-o scoată la lumină sau vând o franzeluţă amărâţilor cu 10 lei bucata...

Toate astea se-ntâmplă în România de azi, în care noi am uitat ce-nseamnă bunul simţ şi iubirea aproapelui, dar ne ducem la biserică, ne închinăm şi ne rugăm pentru bunăstare, sănătate şi prosperitate personală. Suntem nişte farisei... Şi nici măcar nu ne recunoaştem în „portretele” astea, ne minţim până la capăt, acuzăm pe toată lumea şi uităm să privim, preţ de-o secundă măcar, în sufletul nostru.

Nu pot să închei fără să amintesc, fie şi în treacăt, că nici la noi în judeţ lucrurile n-ar fi stat mult altfel. Eu unul ştiu doar câţiva primari de comune care au avut grijă să se doteze sau să contracteze utilajele absolut necesare în asemenea situaţii, unul dintre ei este un inginer tânăr şi deştept, primarul din Băţani. Dacă, Doamne fereşte, s-ar fi întâmplat la noi viscolul din sud, cred că eram în aceeaşi nenorocită situaţie. Din fericire pentru toţi, ne apără munţii. Să le mulţumim şi să ne închinăm lor, că altceva oricum nu ştim să facem, nici măcar să învăţăm din păţaniile altora nu suntem în stare!