Mari de tot. N-am legături intime cu Casa Regală, nici cu cineva anume dintre  pretendenţii la un tron iluzoriu, dar am un respect sincer pentru regii care au trăit şi lucrat pentru ca România să fie independentă, liberă şi demnă. Nu ştiu dacă regele Mihai se numără printre aceşti binefăcători ai naţiei. Dar omul a împlinit 90 de ani şi cred că merita să fie sărbătorit.

Situaţia s-a complicat, însă, aşa cum se complică orice atunci când îşi bagă coada oamenii politici şi ginerele Duda. Drept pentru care regele a fost invitat să se adreseze naţiunii de la „înalta tribună a Parlamentului României”. (Am pus sintagma asta între ghilimele pentru a vă sugera adâncul respect pe care îl am acestei adevărate Mari Adunări Naţionale, total inutilă şi atemporală, armată de strânsură nedemnă de poporul pe care, se zice, l-ar reprezenta). Ceea ce a şi făcut, emoţionând suflete stinghere şi răscolite de târzii regrete.

Astfel, l-am putut admira pe rege dând mâna cu senatorii şi deputaţii. La înghesuială, la poze şi la amabilităţi nerostite cu, de pildă, senatorul penal Cătălin Voicu. Păi cum să te cobori până acolo? – m-am întrebat. Am înţeles că nu e treaba regelui să-şi selecteze admiratorii, dar mă gândesc că treaba cuiva tot ar fi trebuit să fie: poate a aripii regaliste din PSD? Poate a ginerelui Duda? Nu ştiu, dar m-a izbit neplăcut imaginea respectabilului rege al României înghesuit la strângeri de mâini de parlamentari penali, de tot soiul de admiratori de ultimă oră- Bine c-a reuşit să-l evite pe Ion Iliescu, cel care l-a alungat prin anii ‚90 din ţară.

Altfel, desigur, momentul a fost emoţionant, de pus în ramă pentru monarhişti şi de uitat repede pentru republicani. Plus un bonus pentru o împăcare a noastră cu istoria, aşa cum a fost ea. Nu ştiu dacă la momentul ăsta ar fi trebuit să participe şi preşedintele Traian Băsescu. Dacă s-ar fi dus în Parlament s-ar fi creat circ, ar fi fost huiduit de usl-işti şi alţi monarhişti şi n-ar mai fi înţeles nimeni nimic. Cred că a procedat înţelept ignorând evenimentul, cu atât mai mult cu cât preşedintele nostru nu este omul care să rabde şi să tacă.

Din cele câteva fraze considerate „istorice” de admiratorii regelui (mie nu mi s-au părut, poate nu mă pricep îndeajuns) am reţinut una memorabilă: „Am luat România cu împrumut de la copiii noştri”. Aşa este. Din păcate, cu ocazia asta nefericită copiii noştri şi-au amanetat şi viitorul.