ACTUALITATE 2 aprilie 2012

EDITORIAL. Năstase Adrian şi justiţia suspendată

de Dumitru Manolăchescu | 393 vizualizări

Ori e vinovat, ori nu, ce-i aia condamnare cu suspendare?! La ce foloseşte? Îl sperie pe făptuitor? Aiurea, priviţi-i pe toţi ăştia alde Năstase Adrian şi vă veţi da seama că nu-i mai poate speria nimic. Ăştia au păşit definitiv „dincolo de barieră”, au văzut cum e şi le place, nu vor să renunţe. O suspendare e taman prilejul potrivit pentru o mică autovictimizare, o poză de familie chinuită, cu lacrimi pe obraji, ca să-şi amintească naţia nerecunoscătoare de marile lor calităţi şi cum era cât pe ce să fie ei oropsiţi şi mătrăşiţi de nenorociţii de la DNA-ul criminalului Băsescu. Alt nume de criminal n-am la îndemână, pentru simplul motiv că până la Băsescu procurorii DNA, DIICOT şi alte structuri ale „poliţiei politice” n-au îndrăznit nimic, au fost surde şi mute, orbecăind într-un ocean de corupţie pe care-l vedea toată Europa, numai noi nu! Păi cum să vadă ei corupţia cu ochelarii de cal cu care îi dotaseră Năstase şi Iliescu?!

Acum corupţia se vede cu ochiul liber şi se vede peste tot. Au ajuns în instanţă, judecaţi pentru corupţie, oameni importanţi din partidul de guvernământ. Am ajuns, după ani şi ani, să-l vedem şi pe Năstase Adrian în instanţă, să se judece, să se apere, să fie judecat! Mare lucru, mici rezultate. Procurorii şi-au făcut treaba, judecătorii mai au încă de lucru până să-şi facă curaj să condamne un ditamai fost premier. Pentru că îţi trebuie curaj, dacă ajunge iar la Putere inculpatul Năstase Adrian? Dacă PSD şi Victor Ponta (viitorul premier, după unele păreri) îl vor pune ministru al Justiţiei, procuror general sau, cine ştie, procuror şef la DNA?

La noi se poate orice, de-aia e Justiţia aşa cum e, timorată, nesigură şi fricoasă. Şi-aşa va muri, pentru că nimeni nu va mai risca să-şi asume un război cu toată clasa politică, aşa cum a făcut-o „marinarul”, „chiorul”, „dezmăţatul”... ş.a.m.d. Sunt absolut sigur că Justiţia românească va reveni la „orbecăiala” clasică, excelând în duritate cu hoţii de găini şi nevăzându-i pe marii corupţi din marile familii politice mafiote aflate la Putere.

Singura noastră şansă rămâne calitatea de membru al Uniunii Europene, care nu ne va permite să ne facem prea rău de cap. Este şi motivul pentru care sper ca structurile europene să nu ne ridice monitorizarea pe Justiţie, ci s-o menţină şi s-o trateze cu atenţie sporită. Văzând reacţiile mai-marilor USL – alianţă care va conduce, probabil, România în viitorii patru ani – faţă de sentinţa neconvingătoare în cazul Năstase Adrian, îmi dau seama ce batistă pe ţambalul DNA se pregăteşte a fi pusă pentru toţi corupţii, mai mari sau mai mici, din PSD şi PNL.

Aşa că e foarte posibil să-l vedem pe „săracul şi cinstitul” Năstase candidând la o funcţie de senator sau deputat, la toamnă, şi votat de abulicul electorat dedat la pomeni. Parcă văd nişte afişe mari împânzind ţara: „Votaţi Adrian Năstase. Garantat Crin Antonescu”. Adică de ce nu? Dacă n-a fost decât cu suspendare, înseamnă că nu-i valabilă condamnarea, nu produce efecte, urmări şi pocinoage. Sănătoşi să fie doamna şi domnul Năstase, la mai mare, poate se lansează şi doamna Dana în politică, acum există destulă experienţă în familia dumneaei, să-şi scoată şi ea pârleala pentru stresul suportat în vremea domniei „cremenalului chior”...

Uite de-aia-mi vine câteodată să dau cu cuţâtu-n cheatră... şi să nu mai votez câte zile-oi mai avea pe pământul ăsta din ce în ce mai sterp şi mai neprimitor. Dar gândurile negre trec, vine primăvara şi pământul mi se pare din nou frumos şi bun. Aşa-i şi cu politica, uităm şi ne trece!

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.