Vineri se va dezbate „moţiunea moţiunilor”, capul de afiş al întregii campanii preelectorale a Opoziţiei. O moţiune democratică în spirit, parţial reală în conţinut, falsă în aşteptări. Un fals cu care liderii Ponta, Antonescu şi Voiculescu ne-au obişnuit, dar pe care e greu să nu-l observi când în jurul lui se face atâta zgomot.

De fapt, despre ce-i vorba şi de ce nu agreez moţiunea cu pricina? Moţiunea – c-o fi bună, c-o fi rea, c-o fi pur şi simplu un show mediatic – nu are ţintă. Ea se referă la o situaţie de care premierul MRU nu se face vinovat. Situaţie care, la limită, le poate fi imputată fostului prim-ministru Emil Boc şi preşedintelui Traian Băsescu. Dacă e să judecăm drept, nici măcar lor, ci crizei economice şi crahului financiar mondial. Şi-atunci, ce judecă şi ce votează parlamentarii României vineri?!

Nimic, un mare nimic. Şi dacă trece, şi dacă pică, moţiunea asta nu va rezolva niciuna din marile probleme existenţiale ale românilor. Puterea se agaţă de un subiect cu tentă naţionalistă, care făcea vogă prin anii ’90 şi pe care mie, dac-aş fi parlamentar, mi-ar fi jenă să-l dezbat. Mai mult decât atât, subiectul nici n-ar fi existat dacă parlamentarii maghiari s-ar fi „dedulcit” la butoiul cu miere prezentat de liderii  Opoziţiei tuturor senatorilor şi deputaţilor Puterii. Kelemen Hunor şi ai lui n-au trădat Coaliţia guvernamentală, iar urmarea se va vedea vineri.

I-am văzut şi i-am auzit pe Ponta şi Antonescu şi nu mi s-a părut deloc că ar avea vreun interes real ca moţiunea să treacă şi Guvernul Ungureanu să cadă. Ar fi, fără discuţie, o victorie a Opoziţiei, dar o victorie fără glorie, după o campanie de racolare a parlamentarilor Puterii care îngroapă definitiv ideea pedepsirii traseiştilor politici. Dac-ar fi sinceri, liderii sus-amintiţi ar recunoaşte că nu le surâde deloc căderea Guvernului Ungureanu, pentru simplul motiv că un minim calcul politic îi îndeamnă să păstreze acest guvern şi acest premier până la alegerile din toamnă, adică până la erodarea lui completă – pentru că asta este ţinta reală a cuplului tragi-comic Ponta-Antonescu, ei n-au nicio treabă cu nevoile şi suferinţele românilor, orizontul lor de aşteptare imediat se cheamă cucerirea Puterii. Dar, nu-i aşa, nu oricând, ci atunci când este cu adevărat profitabil, când te poţi folosi de ea.

Altfel, desigur, azi-mâine ajung în ţară „vedetele” adevărate, cei de la FMI, care ne vor întoarce din nou pe toate părţile şi ne vor bate la palmă cu rigla de lemn pentru că nu ne-am făcut temele cumsecade şi n-am fost cuminţi. Ăştia şi nu Ponta sau Antonescu vor conduce România în viitorul mandat! Nu vă iluzionaţi că avem o clasă politică şi o situaţie economică în stare să reziste cu capul sus presiunilor unor datorii externe şi unui aranjament financiar cărora începem deja să le fim tributari. Vom fi, din ce în ce mai evident, încă o roată la căruţa supraîncărcată a unei Uniuni Europene lipsite de orizont şi de vlagă.

De aceea spuneam că moţiunea de vineri nu este interesantă decât ca spectacol mediatic numai bun de adus voturi şi de oferit noi drumuri pentru traseiştii politici – dinspre Putere spre Opoziţie. Indiferent cum, ea va aduce clarificări în tabăra Puterii, oferind totodată noi oportunităţi pentru Opoziţie, inclusiv o imagine convingătoare (pentru neiniţiaţi) a viitoarei supra-puteri PSD-PNL-PC. „Pietrele” din PDL, din ce în ce mai puţine, vor rămâne. Cu atât mai onorant pentru ele...