Aş fi putut spune la fel de bine „porci” şi „porcării”, cred că pentru parlamentarii şi miniştrii noştri „măgari” e un soi de alint. Să vedem de ce şi, mai ales, să vedem până când vom rezista sub apăsarea acestor măgari porciţi.

Pe 1 iulie parlamentarii români şi-au luat vacanţă. Ducă-se, că tot degeaba stăteau prin Parlament – aş fi fost tentat să zic. Dar nu-i chiar aşa, măgarii s-au porcit de tot: în ultima zi a sesiunii parlamentare, 30 de specimene politice însemnate cu roşu pesedist, verde udemerist şi galben liberal şi-au dat mâna într-o încercare de a sfida încă o dată oamenii acestei ţări. Pe şest, ăştia au depus o iniţiativă parlamentară care prevede acordarea de pensii speciale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii judeţene!

Vă vine sau nu să credeţi, autorităţile locale se cred deasupra oamenilor de rând; ei nu se află în slujba poporului, ei sunt undeva într-un glob de sticlă de unde ne privesc cu suveran dispreţ: adică se poate la parlamentari şi la noi nu? – îşi şoptesc ei, nişte politruci analfabeţi, cu clase mai puţine decât trenul pe vremuri. Şi au dreptate: într-o ţară în care nişte demnitari măgari îşi triplează lefurile fără nici o jenă, într-o ţară în care nişte parlamentari nesimţiţi îşi votează pensii speciale, în ţara asta de ce să nu fie şi nişte primari-viceprimari-preşedinţi-vicepreşedinţi cu pensii speciale?! Să fie, să plătească norodul pensiile unor măgari care se cred dumnezei! (Nu vă supăraţi dacă-i înjur, nu? Oricum, din respect pentru dvs. o fac doar în gând, dar urât de tot...).

Ce ne mai lipseşte, aşadar? Păi nişte pensii speciale pentru măturătorii care strâng chiştoacele aruncate de parlamentari pe covoarele scumpe de la Casa Poporului; merită, nu-i uşor să strângi mizeria lăsată de nişte măgari (expresia nu-mi aparţine dar mi-o asum, a folosit-o Theodor Stolojan vorbind despre lefurile mărite ale demnitarilor, printre care şi două exemplare rare de la Senat şi Camera Deputaţilor). Pensii speciale merită şi portarii de la Consiliile judeţene, şi femeile de serviciu de la primării, şi chiar oricine intră la 8 şi iese la 16 dintr-o asemenea instituţie. Dar mă ridic şi spun: la urma-urmei, dacă tot sunt bani, de ce să nu ia pensii speciale toată suflarea bugetară?! Adică n-au şi anonimii ăştia care chiar muncesc dreptul la o indemnizaţie de până la 5.000 de lei, peste pensia normală, aşa cum prevede iniţiativa legislativă a măgarilor porciţi?!

Dar prefecţii, vai de capul nostru!, prefecţii şi subprefecţii şi secretarii de prefecturi şi primării şi managerii şi casierii şi şefii de cabinet şi inspectorii şcolari şi popii şi dascălii şi administraţiile financiare şi toată liota de funcţionari care se ocupă în fiecare clipă de bunăstarea şi liniştea noastră – cu ăştia toţi, băi dragi tovarăşi parlamentari, ce faceţi? De ce-i discriminaţi, să rămână ei singurii fără pensii speciale, singurii mai puţin egali decât egalii peste egali?!

Aveam dreptate când spuneam că românii pleacă pe capete din ţară, lăsându-şi familiile de izbelişte, nu pentru că afară câştigă mai mult, ci de scârbă faţă de nedreptăţile înfiorătoare care se petrec în România şi cărora nu li se pot opune. E o stare generală de greaţă pe care o resimt şi eu, şi cei mai mulţi dintre dvs. Starea asta de greaţă şi scârbă vine de la mirosul pestilenţial pe care-l emană mizeria umană strânsă de-atâţia ani în parlament, guvern, ministere, primării, consilii judeţene, instituţii deconcentrate. Mizerie pe care ar trebui s-o curăţăm dacă mai vrem să putem respira liberi în ţara pe care ni s-a părut că ne-am luat-o înapoi, dar pe care o pierdem cu fiecare zi ce trece cu ăştia în capul mesei. O muncă de Hercule pentru curăţarea unor grajduri numite pompos Casa Poporului, Palatul Victoria, Palatul Cotroceni şi-atâtea alte palate. Hercule a curăţat într-o zi grajdurile lui Augias, de care nu mai avusese nimeni grijă vreme de 30 de ani. Noi va trebui să curăţăm într-un an mizeria strânsă într-un sfert de veac de nesimţire şi iresponsabilitate politică românească.

Nu-mi pot reprima starea de greaţă când îmi amintesc cum plângea de mila primarilor un udemerist înfocat, Szabó Ödön. Ăsta era convins că de mult ce muncesc, de nesomn şi stres primarii nu ajung la vârsta pensiei, mor înainte de 65 de ani, aşa că... a semnat şi el pentru pensiile lor speciale. Dacă tot nu le mai apucă, de ce să nu le dăm?! Vă daţi seama ce gândire de mangustă au oamenii ăştia pe care i-am ales ca să ne reprezinte interesele, să ne facă viaţa mai frumoasă şi mai uşoară, să ne înţeleagă, să ne mângâie pe creştet când ne doare sufletul şi mintea?!

Iniţiativa parlamentarilor PSD a fost semnată şi de doi aleşi liberali. Doar doi, dar de ce-i mai ţine Alinuţa lui Gorghiu la sânul ei dacă tot n-au nicio treabă cu politicile liberale în domeniu?! Sau poate au şi nu ştim noi, poate că până la toamnă se vor lămuri şi liberalii că autorităţile locale merită nişte pensii speciale – dacă tot mor ei mai devreme şi n-apucă să le-o mai aducă poştaşul...