Nu reuşesc să-mi dau seama cât de sinceră este dorinţa de unitate a dreptei, clamată de toţi liderii partidelor care îşi revendică apartenenţa la dreapta politică. Unitate vrea Blaga, unitate vrea Iohannis, Antonescu nu mai vrea nimic... Şi tot unitate vor Elena Udrea, Traian Băsescu, MR Ungureanu, Pavelescu. Cred că şi Dan Diaconescu ar fi udat cu lacrimi de crocodil mormântul unităţii dreptei dacă l-ar fi întrebat cineva de sănătate. Culmea este că în numele acestei unităţi, care la un moment dat a oferit unora dintre noi speranţa că da, se poate, se „lucrează” intens la demolarea oricărei intenţii de unitate.

Actorii-demolatori sunt mulţi şi n-aş scoate de pe listă mass-media. Nu la televiziunile mogulilor interesaţi în propăşirea echipei Ponta-Voiculescu-Ghiţă mă gândesc, ci la alte posturi declarate de dreapta sau cât de cât obiective. Cum ar fi B1, Realitatea, Digi 24. Care, de la un entuziasm furibund pro-Iohannis şi noua construcţie de dreapta, au ajuns în extrema cealaltă, sprijinind printr-o inconsecvenţă cinică partidele de stânga. Nu insist, cine ştie să vadă vede şi fără indicaţiile mele preţioase...

Dar cei care îşi sapă zi de zi propria groapă sunt chiar liderii la vârf ai dreptei. Iohannis şi Blaga au reuşit până acum să separe grupul PNL-PDL de restul competitorilor de pe aceeaşi parte a scenei politice. Nu l-au acceptat în anturaj pe MRU şi partiduleţul lui. M-am întrebat de ce s-o fi supărat aşa de tare fostul premier şi n-am găsit decât un răspuns: două săbii nu încap în aceeaşi teacă. Nu poţi emite pretenţii la preşedinţie când îl concurezi pe Iohannis chiar dacă te cheamă MR Ungureanu. Testul de la alegerile europarlamentare a fost elocvent în acest sens, demonstrând ce era de demonstrat. MRU n-ar trebui să fie supărat, dacă doar ăsta ar fi motivul. Am senzaţia, însă, că aici e vorba de mai mult.

Vine apoi povestea absolut de neînţeles a Partidului Mişcarea Populară. Că au ales-o la Congres pe Elena Udrea preşedintă, nicio problemă, s-ar fi putut trece peste lipsa de viziune strategică. Dar să renunţi la toţi ceilalţi lideri pentru a face loc unui duo stingher şi fals, Elena Udrea – Cristian Diaconescu, mi se pare prea mult chiar şi dacă ai în spate un preşedinte-jucător ca Traian Băsescu. Un preşedinte cu care PMP şi Cristi Diaconescu nu vor lua niciodată mai mult de 10%, pentru că ăsta este „nucleul dur” de care mai dispune Băsescu. De ce să te cantonezi în acest segment minor când te proclami „vârf de lance” al Opoziţiei? De ce să te crezi Arhanghel când tu abia ai ieşit din Purgatoriu?! Asta înseamnă să nu ai niciun moment sentimentul penibilului, ceea ce este o dramă în lumea politică a României de azi.

Certurile şi înjurăturile au început, dreapta rămâne fragmentată, iar noua alianţă PNL-PDL nu va reuşi să impună un candidat câştigător chiar dacă el se va numi Klaus Iohannis şi va fi votat de întreg Ardealul. Nu ajunge, maşinăria de vot pesedistă va funcţiona mult mai eficient decât imaginea bizară a unui sas izolat la Cotroceni. Dacă Udrea, Diaconescu, Băsescu şi Ungureanu se vor încăpăţâna şi nu vor renunţa la orgolii şi dispute casante, atunci soarta ţărişoarei noastre va fi hotărâtă nu pentru cinci, ci pentru 50 de ani. Pentru că marasmul în care stânga pesedistă şi mogulii aferenţi ne vor adânci pe nesimţite va fi unul din care nici măcar UE, NATO, FMI, SUA, Rusia, China şi alţi prea-puternici părinţi nu ne vor putea scoate. E vorba aici, desigur, nu doar de marasmul economic, ci mai ales de cel moral. În care nu ne putem permite să ne băgăm nici măcar vârful degetelor, pentru că suntem deja taraţi şi ne trebuie foarte puţin ca să nu mai fim nimic...

Oare ce popor din lumea asta mare alege, după 60 de ani de comunism, un drum pe care să-l conducă nişte demni urmaşi ai „preşedintelui de onoare”, tovarăşul Ion Iliescu?! Un răspuns la întrebarea asta poate da tot un comunist, îl numesc aici pe Traian Băsescu. În mod aproape paradoxal, el este singurul care poate strânge la un loc partidele de dreapta, oprind astfel ascensiunea stângii iliesciene. Pentru asta, însă, va trebui să renunţe la Elena Udrea şi la aroganţele PMP şi să aibă o discuţie serioasă cu MRU. Încă se mai poate, încă mai e timp.