UDMR a fost, alături de Partidul Conservator, una din formaţiunile politice care au profitat mereu de pe urma „lipirii” la guvernare. Iar atunci când, prin cine ştie ce minune, nu s-a lipit de vreun guvern, a intrat în Parlament şi şi-a făcut jocurile, obţinând cam tot atât. Spirit practic? Pragmatism exacerbat? Şi una, şi alta, şi altele: trădări, promisiuni şi înjurături uitate, tot tacâmul care însoţeşte, de regulă, echilibristica unui partid mic, de doar 6-7%, dar suficient de unit şi orgolios ca să vrea mereu ceva, mereu mai sus, mereu mai mult şi mai bine măcar pentru liderii lui. Că marea masă a membrilor UDMR nu sunt interesaţi de „amănunte” precum ideologie, doctrină, onoare – e absolut normal, pe nimeni nu mai interesează lucrurile astea în anii lipsiţi de graţie de după democratizarea parţială şi forţată a României.

Spun toate astea încercând să înţeleg cât pot de bine declaraţia oarecum şocantă a şefului UDMR, Kelemen Hunor, fost ministru al Culturii în ultimele două guverne, care spunea că nu datorează nimic PDL şi guvernării Emil Boc (y compris nici Guvernului Ungureanu) şi că Uniunea dumisale se pregăteşte de negocieri cu noua Putere USL, chiar dacă n-au trecut nici două luni de la ultimele blesteme şi înjurături reciproce între „naţionaliştii” din USL şi „vânzătorii de ţară” din UDMR. La maghiari e valabilă, se pare, deviza „Pleacă ai noştri, vin ai noştri”... Partidul lor cade mereu în picioare, ca pisica, fără să păţească nimic. Nicio greaţă, nicio remuşcare, nicio datorie uitată, niciun regret, chiar dacă, în proporţie de 70%, Guvernul Ungureanu a picat din cauza unei moţiuni care critica, printre altele, HG-ul care permitea înfiinţarea unei facultăţi cu limba de predare maghiară la UMF Tg. Mureş, instituţie pe care liderii Uniunii şi-o doriseră cu nespusă ardoare în acest an electoral.

Prin urmare, n-ar fi deloc oripilant şi nemaivăzut să asistăm la încă o lipire a UDMR de o altă guvernare PSD. Deocamdată părţile se tatonează, dar dacă „interesele naţiunii o cer”, Kelemen şi-ai lui vor răspunde prezent, aşa cum au făcut-o întotdeauna. De data asta, însă, va fi de pomină şi pentru USL, şi pentru UDMR, prea s-au spurcat reciproc în toţi aceşti ani ai guvernării PDL ca s-o ia de la capăt, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic!

Sigur, ştim că nu există morală în politică, dar parcă, totuşi, nişte vagi urme de bun simţ tot ar trebui să găsim. Altfel, călcând mereu peste principii şi cadavre, oamenii politici se vor trezi că nu-i mai urmează nimeni, că nimeni nu mai are niciun fel de încredere în politică şi politicieni. Chiar nu mă interesează dacă UDMR va guverna, în continuare, pe faţă, sau se va mulţumi cu „dosul”, problema e tranşată de mult, e clar că liderii maghiari nu fac politică de dragul românilor şi al României, ci servesc exclusiv interesele etnice ale cetăţenilor români de limbă maghiară. Mă gândeam, totuşi, ca un naiv ce sunt, că ţara asta merită mult mai mult decât îi oferă politicienii pragmatici de tipul Kelemen, Voiculescu, Frunzăverde şi alţii de teapa lor.