Am privit de-atâtea ori show-ul solemn spre ridicol al depunerii jurământului de către miniştrii diverselor cabinete: Cotroceni, sală elegantă, atmosferă înţepenită ca blugii uscaţi direct pe purtător, preşedintele ţării, preşedinţii camerelor Parlamentului, alţi oameni importanţi. Desigur, miniştrii şi primul dintre ei.

„Jur să-mi folosesc toată puterea şi priceperea pentru bunăstarea materială şi spirituală a poporului român...”. Toţi miniştrii au jurat asta cu convingere, emoţionaţi, cu mâna pe Biblie, semn că îl iau pe Cel de Sus martor al bunelor lor intenţii, al unei vieţi şi activităţi fără reproş în slujba neamului românesc. Logic, Cel de Sus nu poate refuza să-i sprijine pe cei care servesc zi şi noapte, fără odihnă, poporul român.

Şi totuşi, să vezi drăcie, după ce-a semnat foaia de hârtie cu jurământul în limba română scris mare, să-l poată citi fără să se-ncurce şi preşedintele UDMR, şi absolventa de Harvard, miniştrii noştri uită tot ce-au jurat în faţa ochiului vigilent al Divinităţii ascuns în tavanul sălii festive. „Jur să respect Constituţia şi legile ţării” se transformă în „Constituţia e voinţa şefului, iar legile ţării sunt făcute să servească exclusiv partidelor de la Putere”. În acelaşi timp, „jur să apăr independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a României” se transformă, pentru miniştrii şi consilierii locali de etnie maghiară, în acţiuni hotărâte în favoarea obţinerii statutului de autonomie teritorială pentru cel puţin trei judeţe, ceea ce, evident, ar ştirbi independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a ţării.

Prin urmare, cel puţin jumătate dintre miniştrii guvernelor Văcăroiu, Ciorbea, Năstase, Boc, Ungureanu, Ponta şi câţi premieri or mai fi fost, precum şi o bună parte dintre aleşii locali ar trebui pedepsiţi pentru că au jurat strâmb în faţa poporului şi a lui Dumnezeu, ei fiind acum cercetaţi pentru că n-au respectat Constituţia şi legile ţării, ori aflându-se deja în spatele gratiilor din aceleaşi motive. Din păcate, nu avem legi care să pedepsească jurământul strâmb. Aşa că pedeapsa poate veni ori de la electoratul român, înşelat de politicienii care nu-şi respectă jurământul şi promisiunile, ori de la Cel de Sus. Societatea românească nu mi se pare pregătită să-i pedepsească pe cei care jură strâmb, electoratul se odihneşte acum după efortul justiţiar făcut ca să-i pună la colţ pe oamenii lui Băsescu şi Boc, care nu şi-au respectat promisiunile şi le-au tăiat salariile cu trei ani în urmă. Nu mai are forţa să vadă ticăloşiile şi minciunile care se petrec în această guvernare trei ca unul. Nu mai are puterea să vadă cum miniştrii uită ce au jurat şi îşi fac „chip cioplit” din chipul şefului de partid, al şefului de guvern sau al baronului local. Este în situaţia şarpelui Boa, care, după ce a înghiţit o gazelă, picoteşte somnolent câteva zile digerându-şi prada. Timp în care se simte sătul, dar devine vulnerabil la orice atac.

Speranţa rămâne tot în pedeapsa divină, argumentată de finalul apoteotic al jurământului: „Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”. E drept, multora ni se pare că Dumnezeu se cam uită în altă parte şi nu-i vede pe ticăloşii din spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic, dar asta nu ne face să ne pierdem credinţa în Justiţia Divină Imanentă. Cu atât mai mult cu cât, din când în când, Divinitatea este ajutată şi de Justiţia omenească.