După cum se vede, lumea românească s-a împărţit în două mari tabere: băsişti împuţiţi şi pontişti nenorociţi. Ce nu intră în cele două categorii nici nu există. Păi cum, nu avem noi un mare PNL? Ba avem, dar pentru pontişti liberalii sunt tot un soi de băsişti. Asta e, p-ăştia îi avem, cu ăştia defilăm!

E limpede pentru toţi cei care ştiu să citească (chiar şi pentru semianalfabeţii anonimi care mă ameninţă pe www.covasnamedia.ro): nu sunt un fan Ponta-PSD. Nu-i la fel de limpede pentru admiratorii lui Ponta că nu sunt nici fan Băsescu, chiar dacă am apreciat curajul marinarului de a-şi asuma misiuni imposibile. Unii înţeleg mai greu, însă, că lumea politică românească nu se reduce la băsism şi antibăsism. Mizând doar pe politica asta antibăsistă, pe ura unei bune părţi a populaţiei împotriva regimului Băsescu, premierul Ponta şi-a tăiat singur craca de sub picioare, ajungând într-o situaţie limită greu de prevăzut după primul tur al alegerilor prezidenţiale şi chiar după ce a pierdut alegerile, în condiţiile unei majorităţi parlamentare consistente. Oamenii s-au săturat de aceleaşi lozinci antibăsiste, au început să-şi dea seama că e nevoie şi de altceva, de programe de guvernare predictibile şi fezabile, nu doar de promisiuni mincinoase, de o reprezentare demnă la nivelul Executivului, nu de triste figuri de miniştri năuci, care nu ştiu nici să vorbească, nici să scrie, nici să se poarte.

Am făcut introducerea asta pentru a comenta recentul eşec al majorităţii parlamentare pesediste la votul pentru numirea lui Răzvan Ungureanu director al SIE. Liberalii care l-au votat pe MRU, cea mai mare parte dintre ei, plus uneperiştii generalului Oprea nu sunt deloc nişte „băsişti împuţiţi”. Şi totuşi l-au votat pe Ungureanu la SIE, semn că au trecut peste maniheismul instaurat de nefericitul cuplu Ponta-Băsescu, cel care a condus România doi ani de zile, urându-se reciproc cu fervoare şi pasiune şi divizând aparent ireconciliabil electoratul. Cu 7-8 luni în urmă, acest electorat a reuşit, totuşi, să treacă peste ura asta neproductivă şi să-şi aleagă un alt fel de preşedinte, unul mai tăcut, mai puţin pupăcios, dar mult mai înţelept şi mai corect decât ar fi putut fi sau va fi vreodată Victor Ponta. Învăţând din lecţia oferită generos de românii care au votat în 2014, liberalii şi uneperiştii au trecut peste ura faţă de „băsistul” Ungureanu, votând pentru ceea ce se poate numi, fără atingeri peiorative, Interes Naţional.

E un semn de normalitate pe care mulţi nu-l sesizează, pentru că au rămas prizonierii unui proiect anti Băsescu ineficient şi păgubos. Băsescu este istorie, faptul că mai apare şi mai vorbeşte din când în când nu-l va readuce niciodată în topul politicii româneşti. Victor Ponta, în care şi-au pus atâtea speranţe milioane de români, va deveni şi el istorie – din păcate (sau din fericire?!) înainte de vreme. Şi pe Băsescu, şi pe Ponta îi aşteaptă confruntări decisive cu Justiţia, ceea ce nici nu ştiu dac-ar trebui să ne bucure. Se cam adună infractorii din marea politică românească, iar mie chiar nu-mi place să ştiu că ţara asta a fost condusă, atâţia ani, de nişte preşedinţi, prim-miniştri, parlamentari, miniştri infractori.

Eşecul neprezentării la votul de marţi din Parlament înseamnă, în opinia unora, sfârşitul politic al lui Victor Ponta. Aş putea fi de acord cu acest lucru, dar aş adăuga: Ponta nu-şi va da obştescul sfârşit politic decât atunci când va fi părăsit de pesediştii lui fideli, de „garda lui pretoriană”. Iar asta se va întâmpla numai dacă Justiţia îi va găsi şi alte „bube”-n cap decât cele legate de afacerea Şova sau Herţanu. De pildă, calitatea de ofiţer acoperit, incompatibilă cu cea de înalt demnitar al statului român. Asta ca să înţeleagă şi pontiştii de ce este MRU un „băsist împuţit”... Şeful SIE poate dezgropa nişte dosare pe care vrednicul de milă Meleşcanu n-a dorit să le facă publice, convins fiind că astfel se va pune sub protecţia viitorului preşedinte Ponta; jocul n-a ieşit, Ponta a pierdut, Meleşcanu a dispărut în ceaţă. Dosarul de ofiţer acoperit al lui Victor Ponta, însă, a rămas, e cu siguranţă prin nişte arhive. Iar dosarul ăsta poate să-l termine politic pe Victor Ponta.

Până atunci, însă, mai e ceva timp şi nu e deloc sigur că Ungureanu va schimba nişte legi şi cutume bine înfipte în mentalul serviciilor secrete. Până atunci îl vom vedea pe Victor Ponta zbătându-se ca peştele pe uscat, momindu-l pe generalul Oprea cu funcţii peste funcţii. Îl vom vedea pe Ponta momindu-şi liderii apropiaţi, în speranţa că va rămâne în fruntea guvernului şi a PSD. Îl vom vedea pe Ponta momind electoratul cu fel de fel de pomeni financiare, ceea ce nu va putea salva o guvernare haotică, nedemnă, ineficientă, populistă. Finalul e previzibil, ce nu ştim încă este cine şi când va pronunţa ultima replică din piesa de teatru absurd intitulată „Ponta momitorul”.