ACTUALITATE 4 iunie 2014

EDITORIAL. În anticamera partidului-stat

de Dumitru Manolăchescu | 819 vizualizări

De la încercarea eşuată de a scăpa de Băsescu şi a-şi subordona instituţii esenţiale ale statului, acţiuni consumate printr-o lovitură de forţă în vara anului 2012, au trecut, iată, doi ani, iar premierul Ponta şi PSD continuă să aşeze capcane în calea statului de drept. Doar Crin Antonescu a tras ponoasele acelor vremuri de tristă amintire, Ponta şi ciracii lui n-au învăţat decât să-şi nuanţeze activităţile infracţionale, împrumutând de la amicii din UDMR politica paşilor mărunţi.

În virtutea acestei politici autoritariste, liderii alianţei USD îşi permit să guverneze de parcă în România n-ar exista decât PSD, UNPR, PC, UDMR şi, mai nou, PP-DD. Sfidând orice cutumă parlamentară şi toate regulile bunului simţ politic, PSD face paşi mari spre subordonarea pe cale legală a tuturor instituţiilor importante ale statului. Să numărăm precum Pristanda număra steagurile partidului:

*Problema avocatului poporului n-a fost nici acum rezolvată, pe funcţia asta a fost numită o activistă apropiată PSD, care este plătită ca să nu facă nimic. De ce să mai plăteşti un om cu o asemenea funcţie când Dan Voiculescu îţi oferă gratis serviciile unui ONG care îi apără pe apropiaţii Puterii de „abuzurile” DNA, ANI şi celorlalte instrumente ale Justiţiei „băsiste”? Îl ai pe Dan Voiculescu, are el destui avocaţi, ce nevoie să mai ai de avocatul poporului!

*Consiliul Naţional al Audiovizualului este dominat copios de prietenii politici ai PSD şi Guvernului. Drept urmare, deciziile se iau aici exclusiv în avantajul televiziunilor „de casă” ale PSD, nimeni nu se poate atinge de Antene şi România TV, oricâte mizerii şi abuzuri ar comite aceste oficine de propagandă guvernamentală.

*Institutul Cultural Român a fost decredibilizat şi deprofesionalizat printr-o politizare de tip stalinist-stahanovist, care nu are nicio legătură cu răspândirea culturii române în lume. Aţi mai auzit de ICR de vreo doi ani încoace?! Nu există decât pentru a împărţi stipendii şi funcţii apropiaţilor Puterii.

*Despre Biserica Ortodoxă Română am tot povestit, este superfluu să rememorez aici toate acţiunile de subordonare efectivă a preoţilor şi conducerii acestei instituţii. Băieţii ăştia deştepţi ai Puterii nici măcar nu se mai ascund, lucrează la vedere, cu sfinţii pe masă... Biserica ortodoxă a devenit agent electoral PSD. Să fie primit!

*Bomboana pe colivă – nu mai pomenesc aici de toate instituţiile din teritoriu subordonate necondiţionat Puterii – au pus-o parlamentarii USD zilele trecute, când s-au completat şase posturi de consilieri la Curtea de Conturi, precum şi consiliile de administraţie de la BNR, TVR şi Radiodifuziunea Română. Ca să nu mai aibă nicio problemă cu conducerea Curţii de Conturi, în care pesedistul Nicolae Văcăroiu va fi numit preşedinte pe viaţă, liderii alianţei USD au numit consilieri doar din tabăra Puterii, ignorând orice norme democratice ale unui stat de drept. Gestul era previzibil, Puterea pesedistă are mare nevoie de tăcerea Curţii de Conturi în acest an şi în următorii până la viitoarele alegeri parlamentare. Iată cum se transformă o instituţie esenţială a statului într-o căpuşă bugetară inutilă şi ineficientă, bună doar să existe pe hârtie, eventual să fie folosită ca o măciucă de dat la cap Opoziţiei.

La celelalte instituţii sus-amintite, aproximativ acelaşi lucru: toate sunt dominate de PSD şi prietenii, în dispreţul oricăror cutume şi accesorii democratice. Semn că dictatura şi autoritarismul pe care Ponta le pune în cârca preşedintelui Băsescu au luat o altă cale, poposind direct în anturajul politic pesedist. Nici un alt premier sau preşedinte al României –  exceptându-l, desigur, pe Ceauşescu – n-a manifestat atâta dispreţ pentru statul de drept ca Victor Ponta şi alianţa pe care o conduce. Nici măcar Ion Iliescu...

Gândiţi-vă ce mai rămâne. N-au reuşit (încă) să-şi subordoneze DNA, ANI, DIICOT, serviciile speciale (SRI, SIE) şi elemente esenţiale ale Justiţiei (Înalta Curte) pentru că s-a opus cât a putut preşedintele Băsescu. N-au scăpat de subordonare politică serviciile secrete ale Armatei, Internelor, precum şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Toate au trecut în subordinea Guvernului, deci a premierului Ponta.

Dacă toate astea nu înseamnă o anticameră a partidului-stat, atunci cum s-or numi ele?

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
vom trai si vom vedea, 5 iunie 2014
...romanasii din pacate prin traditie sunt obisnuiti sa fie condusi de stat, precum ciobanasul si turma de oi. PSD -ul cunoaste acest aspect, sudistii il sprijina in plin, asa ca nu are momente de citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.