Aţi auzit de Ziua Românilor de Pretutindeni? E în ultima duminică din luna mai. Adică a fost duminica asta, care tocmai a trecut. Dacă-i întrebi pe români, pe stradă, ce ştiu ei despre ziua asta vor spune că nu ştiu nimic. Vag, foarte vag, auzi despre ea pe la radio şi televiziuni. Mai ales la radioul naţional, cel care este, alături de televiziunea naţională, depozitarul sentimentelor patriotice ale românilor. (Nu degeaba spune şi chiar scrie o doamnă: „Dacă nu te uiţi la Televiziunea Naţională, nu eşti patriot”... Vedeţi, aşadar, că există şi un cântar exact al patriotismului: câte ore te uiţi la anosta Televiziune Naţională!). În rest, pauză totală. Mai rău ca în campania electorală, uitată şi aia de oameni şi Media.

Nu m-ar fi interesat prea mult Ziua asta cu miros de propagandă ceauşistă dacă n-aş fi obligat de situaţia concretă din HarCov să fac o comparaţie: Ziua Românilor de Pretutindeni vs. Ziua Maghiarimii. Aia pe care o sărbătoresc cetăţenii maghiari din Ungaria şi teritoriile învecinate cu atâta convingere şi fast de parc-ar fi Ziua Naţională a Ungariei. Cred că mulţi maghiari ştiu mai degrabă când e Ziua Maghiarimii decât când e Ziua Naţională a Ungariei.

În ce ne priveşte, există şi o scuză a imobilismului nostru în materie de patriotism al „românilor de pretutindeni”: nu avem o vechime consistentă a Diasporei. Ungurii o au, pentru că toată Europa centrală şi de est e plină de etnici maghiari de pe vremea fostului Imperiu austro-ungar. Noi am început să călătorim şi eventual să ne fixăm prin Europa şi prin lume abia după 1990, timpul mai are încă răbdare cu noi în această privinţă. Şi totuşi, nu poţi să nu constaţi că Ziua Maghiarimii e celebrată cu fast şi îndârjire patriotică de aproape toţi maghiarii de pe aproape tot Mapamondul, în vreme ce Ziua Românilor de Pretutindeni aşteaptă încă îndemnuri oficiale, sponsori şi mesaje. M-aş fi aşteptat la o abordare mai entuziastă a evenimentului în „epoca” Iohannis, omul făcut preşedinte de Diasporă, adică de românii ăştia de pretutindeni. Dar la câte nu m-am aşteptat eu în epoca Iohannis şi nu s-au întâmplat, o dezamăgire în plus nici nu-i o nenorocire...

În aceste condiţii, e inutil să te întristezi observând că românii din HarCov n-au nici măcar statutul românilor de pretutindeni... Atât putem, în acest moment istoric nu suntem în stare de mai mult. Încă o dată, noi nu suntem nici în căruţă, nici în teleguţă. Nu suntem nici minoritari, dar nici majoritari. Ne legănăm ca trestia în vânt, dar nu ne rupem.

Dar nu pot să nu mă-ntreb, fără pic de tristeţe, speranţă sau resentiment: la urma-urmei, HarCov e sau nu e „pretutindeni”?! Doar aşa, ca să ştim şi noi unde trăim, cine şi de ce suntem.