Pe toate zidurile marginale şoselelor patriei, ca să nu zic pe toate şanţurile, scrie cu litere mari negre: „Basarabia e România”. Unioniştii basarabeni şi români au pus mână de la mână şi talent de la talent şi-au unit deja cele două maluri ale Prutului. Le mai uniseră o dată, prin anii ’90, când la modă erau podurile de flori. La fel de ineficiente podurile alea ca graffiti-urile de acum.

Cine are curajul să-i contrazică pe unionişti, pe Băsescu, pe Năstase, pe miile de patrioţi români care visează o Românie mare, puternică şi prosperă, după chipul şi asemănarea Germaniei? Un amărât de ambasador american la Chişinău, un neica nimeni mai anonim decât ţuica de Piteşti; omul ăsta incult şi lipsit de diplomaţie a cutezat să spună într-un interviu acordat unor Medii moldovene că „Basarabia nu e România”.

Suficient pentru românii verzi ca să ia foc. Un torent de înjurături a pornit către nefericitul ambasador, până şi fostul premier A. Năstase l-a luat la rost, nu mai vorbesc de „colonia” oficialilor patrioţi de serviciu de sub comanda noului purtător de „cămaşă a morţii”, Bogdan Diaconu, urmaşul lui Vadim. Comentariile obiective, susţinute de argumente de bun simţ, puţine la număr, au trecut aproape neobservate.

Un singur om de cultură, istoricul Lucian Boia, a îndrăznit să se posteze împotriva curentului unionist cu orice preţ. Boia a spus că afirmaţia ambasadorului american este una corectă; Basarabia nu este România! Înclin să fiu de aceeaşi parte a baricadei pe care s-a situat Lucian Boia nu pentru că n-aş vrea o Românie Mare şi nici pentru că aş avea ceva cu moldovenii de dincolo de Prut. Adevărul este, însă, că „bătălia” pentru Republica Moldova are loc întotdeauna în timpul campaniilor electorale din România. Iar „potriveala” asta suspectă mă face să fiu reticent în legătură cu bunele intenţii ale politicienilor români.

Se caută voturi cu lumânarea, cu anasâna cum ar zice strămoşii mei moldoveni. Iar unirea cu Republica Moldova este o carte care se joacă întotdeauna cu succes. Cine n-ar vrea o Românie Mare?! Prea puţini stau să judece, să se-ntrebe „cum” şi „de unde” ne va veni pleaşca asta, cadoul ăsta care ar pica precum para mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă?! E suficient să strigi pentru unire şi încep să curgă comentarii favorabile şi voturi pe măsură: „Ăsta da patriot, cât să mai aşteptăm, iar stăm cu mâna întinsă la ruşi şi americani?!”.

De fapt, două întrebări esenţiale nu-mi dau pace: 1. Ce-ar răspunde cetăţenii Republicii Moldova, în majoritate rusofoni, dacă ar fi chestionaţi la un referendum asupra unirii cu România? 2. Cum ar reacţiona Europa şi SUA faţă de „revizuirea” paşnică a unor graniţe într-o zonă geografică în care multe state abia aşteaptă un pas greşit în această direcţie?! Îmi şi imaginez ce nebunie i-ar cuprinde pe cei care îşi doresc o Ungarie Mare, o Bulgarie Mare, o Serbie Mare... Mi-l şi imaginez pe „ţarul” Putin desenând, precum Stalin acum vreo 70 de ani, noile graniţe ale statelor Europei Centrale şi de Est. Şi, de asemenea, mi-i imaginez pe Trump sau madame Clinton agitându-se disperaţi: cine-s, mă, nebunii care dau foc Europei?!

N-am nicio îndoială că argumentele istoricilor sunt absolut inutile în faţa argumentelor de forţă ale marilor Puteri. Care nu-şi doresc o deschidere a Cutiei Pandorei în Europa, pentru că asta ar însemna un nou război. De-aia spun că tămbălăul cu ostracizarea ambasadorului american la Chişinău e făcut exact de „patrioţii” care au nevoie de imagine în România şi Republica Moldova. Am mai văzut reacţii de-astea, le-am trăit şi le-am tratat întotdeauna cu reţinere pentru că n-am deloc încredere în politicienii noştri. Nici în cei din România şi  cu atât mai puţin în politicienii moldoveni.

Dacă cineva îşi va dori cu sinceritate unirea românilor de pe cele două maluri ale Prutului, atunci acela va trebui să asculte glasul raţiunii şi să aştepte vremuri mai bune, schimbări de generaţii, de politici, de priorităţi ale marilor Puteri. Avea dreptate cel care spunea că România n-ar fi existat nici măcar în graniţele de azi dacă politicieni cu adevărat patrioţi n-ar fi aşteptat cu răbdare şi înţelepciune momentele favorabile din istoria noastră.

Aşa că, vă spun cu toată sinceritatea, nu mi se pare important în acest moment să ne consumăm energia politică pe care abia o mai găsim întrebându-ne dacă Basarabia e sau nu e România. Cu adevărat important mi s-ar părea să reuşim să ne punem pe picioare din punct de vedere economic, astfel încât moldovenii de peste Prut să vadă în noi mai mult decât o soluţie de a călători şi a munci în ţările Europei Occidentale. Să vadă o ţară puternică, un stat de drept cu oameni civilizaţi, o ţintă de atins. Îmi pare rău s-o spun, acum România nu este aşa ceva. Iar să uneşti două sărăcii ar însemna să provoci o şi mai mare dezbinare, un şi mai mare haos.