EDITORIAL. E bucurie, un guvernator nemuritor salvează dulcea Românie!
Mă pliez pe titlurile-bombă din tabloide: „E bucurie”... „E jale”..., e tot ce vrei, doar ce trebuie nu-i... Pentru cei care cred că banii înseamnă totul în viaţă (conform unui recent sondaj, cam 90% dintre români pun pe primele două locuri Banii şi Puterea, semn că suntem ceea ce mâncăm, îmbrăcăm, şofăm, pozăm sau dăm) am o veste: s-a înfiinţat un nou Comitet, unul numit Comitetul Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială. Sună bine, pompos, autoritar, te şi gândeşti că dacă nici ăştia nu te salvează, cine Doamne iartă-mă s-o facă?! Plus: comitetul ăsta şi-a ales un preşedinte de succes, un om care ştie toate reţetele vinului pe care-l produce, dar şi pe cele ale Finanţelor ţării; omul ăsta este chiar nemuritorul guvernator Mugur Isărescu.
Ce-mi place este că acest Comitet recent înfiinţat se adaugă altor comitete şi comiţii fabricate de diverse Puteri politice pentru monitorizarea miniştrilor ageamii, prim-miniştrilor populişti şi preşedinţilor zevzeci. N-a funcţionat nici unul, staţi liniştiţi, deci n-am nici un motiv să cred că va funcţiona cel despre care vorbim acum. Dar, dacă asculţi ce spune guvernatorul BNR, chiar crezi că „e bucurie”! Pentru că Mugur Isărescu a fost întotdeauna omul ultimei şanse, cel care poate salva o economie în derivă sau un guvern aflat pe tobogan. Acum nu-i cazul economiei în derivă, dar e cazul guvernului aflat pe tobogan. Aşa că a apărut salvatorul de serviciu, pe care noua funcţie îl transformă în Guvernator al României. Nici o problemă pentru el cumulul de funcţii, tot de finanţe se va ocupa.
Pe scurt, pentru cei care încă nu ştiu despre ce-i vorba: Comitetul ăsta propune soluţii şi dă recomandări Guvernului şi unor instituţii precum BNR şi Autoritatea de Supraveghere Financiară. Recomandările nu sunt obligatorii, cum greşit au înţeles unii, dar cei care nu le bagă-n seamă vor răspunde dacă se constată rea-voinţă, prostie sau invidie colegială... Cum vor răspunde? Vai mama lor, aici legea e dură rău: vor răspunde politic!
Hai s-o luăm încet şi cu exemple, ca să pricepem: dacă le face Isărescu o recomandare – cum ar fi, de pildă, recomandarea tocmai făcută guvernului Ponta şi ministrului Teodorovici s-o lase mai moale cu pomenile din noul Cod Fiscal – şi deştepţii ăştia doi n-o respectă, ci merg pe linia lor, aia trasată cu pomeni electorale luminoase spre binele PSD, atunci şi Ponta, şi Teodorovici, şi partidul vor răspunde politic... Cum?!
Bănuiala mea e că aici e vorba de-o glumă. Să rămânem la exemplul anterior: Ponta şi Teodorovici nu respectă recomandarea Comitetului salvator şi continuă să reducă taxe, să mărească lefuri, să dea pomeni. Parlamentul aprobă pe bandă rulantă totul, că altfel aleşii rămân fără coledzi, monşer... În iarnă se schimbă, să zicem, guvernul Ponta, vin alţii la guvernare, dar glonţul pomenilor a fost tras, nu-l mai poţi opri decât... tăind ceea ce ceilalţi au mărit, adică lefuri, pensii speciale, indemnizaţii şi aşezând TVA la o valoare suportabilă. Nimeni nu va tăia nimic dacă nu trebuie, că nimeni nu-i nebun, dar dacă începe o nouă criză, cum tocmai au profeţit Mugur Isărescu şi FMI? Atunci e musai să tai lefuri şi să măreşti taxe, cum s-a întâmplat pe vremea lui Boc. Cine credeţi că va avea de câştigat şi de pierdut politic din afacerea asta? Eu avansez o presupunere: dacă se-ntâmplă scenariul ăsta, cu toate recomandările Comitetului şi opoziţia lui Isărescu, cei care pierd politic nu sunt Ponta sau PSD, cum greşit pare a crede guvernatorul BNR, ci viitorul guvern şi partidul care îl emană. În cazul de faţă, PNL şi Iohannis vor pierde multe procente în favoarea lui Ponta şi PSD, chiar dacă n-au făcut decât să respecte recomandările Comitetului de Supraveghere Macroprudenţială. Pentru că întotdeauna vor pierde cei care taie leafa şi vor câştiga cei care o măresc, indiferent de consecinţele unor gesturi iresponsabile din punct de vedere macroeconomic.
De-aia spuneam că-i o glumă ce ne povesteşte acum Mugur Isărescu, nu va răspunde nimeni politic, vom târî toţi după noi efectele populismului electoral al unei clici de guvernanţi pe care nu-i interesează decât voturile. Dar îmi place, totuşi, optimismul guvernatorului BNR: „Orice creştere de nivel de trai fără macrostabilitate este efemeră. Nu doar atât: când faci ajustarea, duce la nedreptăţi îngrozitoare, trebuie să tai în carne vie. Ar fi culmea să nu fi învăţat nimic din criza din 2007-2008” – spunea, deunăzi, Isărescu într-o conferinţă de presă.
Daţi-mi voie să cred că suntem chiar culmea-culmilor şi n-am învăţat nimic din nici o criză. Prin urmare, vom repeta aceleaşi greşeli dacă între timp nu dă... generalul Oprea semn de interes naţional şi nu vine la guvernare un partid care să înţeleagă, cât de cât, tainele macro şi microeconomice. Chiar şi-aşa, promisiunile electorale fără nici o acoperire macroeconomică făcute de guvernul Ponta îşi vor atinge ţinta electorală: o mulţime de săraci cu duhul care votează vor fi convinşi că PSD a vrut să le dea şi PNL le-a luat de la gură pomana... Urâtă treabă! Până să înţeleagă câteva milioane de amărâţi cum stă treaba cu macroeconomia, ne trezim din nou la guvernare cu urmaşii lui Iliescu-Năstase-Ponta!