Aşteptările de la echipa Cioloş sunt deranjant de mari; de parcă salvarea n-ar fi în noi, ci într-o persoană providenţială, scoborâtă cu hârzobul de Dumnezeu pe Pământ cu misiunea de a-i scoate pe români la lumină. Toată România aşteaptă ceva de la Guvernul Cioloş, chiar şi cei care s-au declarat inamici ai acestui guvern; ăştia aşteaptă să pice cât mai repede Cioloş şi-ai lui, pentru ca poporul să vadă că salvarea noastră nu de la nişte tehnocraţi „urechişti” vine, ci tot de la politicieni, mânca-i-ar Ponta pe ei... Că veni vorba de Ponta, imaturul fost premier i-a catalogat repede pe noii miniştri independenţi: nişte „urechişti”. Nu mă miră obrăznicia şi tupeul „fostului”, dar mă gândeam că cel mai urechist dintre toţi premierii urechişti, cel mai mincinos dintre toţi premierii mincinoşi, cel mai „acoperit” dintre toţi premierii „acoperiţi” va avea bunul simţ să tacă măcar o vreme, să se retragă în casă, ca melcul, să-şi rumege acolo amarul şi să-şi numere banii adunaţi împreună cu prietenul penal Dan Şova din afaceri necinstite cu statul român.

De la Victor Ponta, e clar, nu putem aştepta nici măcar puţină decenţă, n-are de unde, cu el ne-am lămurit de mult. Dar ce aşteptăm de la noul guvern? Toţi am vrea creşteri de lefuri şi pensii, indemnizaţii mai mari pentru copii, spitale şi şcoli mai sănătoase, o economie care să duduie solid nu doar în capul fostului premier. Nu le vom putea avea pe toate, s-ar putea să nu avem nimic din toate astea în următorul an. Dacă Ponta şi parlamentarii Puterii şi-au făcut de cap şi-au minţit poporul cu televizorul, iar „moştenirea” fabuloasă lăsată lui Cioloş e doar pe hârtie, nu şi în realitatea economică, atunci va trebui să mai aşteptăm. Cât? Dumnezeu ştie! Românii stau prost cu răbdarea, iar Cioloş ştie asta; va trebui, deci, să facă repede ceva pentru a salva măcar nişte speranţe obosite.

Nu ştiu dacă Guvernul Cioloş arată mai mult bine sau mai mult rău. Sunt hotărât, însă, să-i acord şansa de a ne spune ce-a găsit în finanţele ţării şi ce are de gând să facă mai departe cu ceea ce ne-au lăsat, bun sau rău, miniştrii care-au plecat speriaţi de furia străzii. Pentru mine, însă, jocul PSD şi al fostului premier începe să fie foarte limpede: partidul lui Liviu Dragnea va face tot ce poate pentru a pune beţe-n roate noului guvern, va folosi toate mijloacele (inclusiv Media arondată) pentru a discredita noii miniştri, presa îi va lua pe rând şi va şterge pe jos cu toţi, căutându-i şi-n chiloţi. Nu va exista nici urmă de prezumţie de nevinovăţie şi bună credinţă, la astea au dreptul doar membrii fostului guvern Ponta – cel mai penal dintre toate cabinetele care au bântuit România ca un coşmar. Scenariul e învăţat pe de rost şi recitat cu râvnă de foştii miniştri: „Noi v-am dat România la cheie, aveţi tot ce doriţi, nu trebuie decât să duceţi mai departe buna noastră guvernare”.

O, ce simplu ar fi dac-ar fi atât de simplu... Ce uşor ar fi pentru toţi dacă mincinoşii penali din fosta guvernare ar fi reuşit să ne lase şi altceva decât gogoşi umflate! Cine-ar fi nebunul care să taie în loc să dea, dacă ar avea de unde?! O fi Dacian Cioloş independent şi tehnocrat, dar nu-i deloc străin de viaţa şi nevoile partidelor politice; în plus, are alături un vicepremier precum Vasile Dâncu, fost pesedist de frunte, ideolog al PSD, care nu şi-ar permite derapaje nemotivate de la o „guvernare în folosul oamenilor”, cum sună lozincile social-democraţiei noastre. Uitaţi-vă la televiziunile lui Voiculescu şi Ghiţă, ăstea l-au pus la zid pe noul premier din prima, pe nemâncate, ordinul „de sus” nu se discută, ci se execută: nicio zi fără dezvăluiri şi bombe care să-i îngroape pe Cioloş şi miniştrii lui tehnocraţi.

Adevărul e că mi-e milă de Cioloş, uneori mi se pare că niciunul dintre tehnocraţii pe care şi i-a ales nu arată ca nişte „războinici” antrenaţi să se bată de la egal la egal cu corupţia, minciuna şi manipularea folosite ca arme politice de partide. Şi nu ştiu cât de puternic va fi preşedintele Iohannis, cel care le-a promis să-i ajute şi să-i sprijine în orice proiect bun pentru România. Preşedintele Iohannis începe să aibă şi el, precum predecesorul său, propriul război cu Justiţia, ceea ce nu mă încarcă deloc cu energie pozitivă şi optimism debordant. Ştiu, în schimb, de câtă minciună şi ticăloşie sunt în stare foştii miniştri ca să-şi apere „realizările excepţionale”, iar asta mă sperie de-a binelea.

O să tot repet: singurul aliat pe care îl poate avea Guvernul Cioloş este Strada, oamenii care l-au alungat pe Ponta şi-au redus la tăcere orgoliul uriaş al unor partide politice pline de penali. Aceşti oameni vor trebui să-l creadă, să-l ajute, să nu-l grăbească pe ardeleanul Cioloş. Să taxeze derapajele noilor miniştri, care cu siguranţă vor exista, dar să stea nu doar cu ochii, ci şi cu inima lângă guvernul ăsta. Pentru că nu e un guvern al dreptei sau al stângii politice, ci un guvern independent, pe care aceşti oameni şi l-au dorit. Un guvern care, dacă mă întrebaţi pe mine, ar trebui să aibă două misiuni esenţiale în cursul anului viitor: să menţină România pe linia de plutire sub raport economic şi financiar şi să organizeze alegeri locale şi parlamentare corecte. Dacă aceste cerinţe vor fi înfăptuite, eu unul aş zice că Guvernul Cioloş şi-a făcut datoria. Pentru că, vrem-nu vrem, viitorul democraţiei noastre tot la ruleta partidelor politice se joacă.