Cei care se plâng de o dictatură băsesciană ori nu ştiu ce-i aia dictatură, ori sunt interesaţi să vehiculeze la nesfârşit acest cuvânt, doar-doar s-o prinde undeva, de cineva, precum scaieţii de coada câinelui comunitar. În România nu mai are cum să funcţioneze o dictatură prezidenţială, iar dacă totuşi ar funcţiona, ea ar fi acceptată! Nu-i nici-o glumă, nici-o exagerare, priviţi sondajele de opinie şi vă convingeţi ce succes nebun ar avea tătucul nostru Ceauşescu dacă ar mai putea candida la suprema funcţie în stat! Noroc că l-au omorât „criminalii” la revoluţie, altfel... 60% din populaţie i s-ar fi închinat şi azi, preluând pilda ginerelui Mircea Oprean, care vrea reabilitarea în justiţie a mult-iubiţilor socri. Sigur, românii nostalgici s-au emancipat, n-ar mai suporta o dictatură grosieră, urâtă, antipatică, dar s-ar mulţumi cu un autoritarism luminat, pigmentat cu manele, seriale turceşti şi telenovele indiene non-stop la câteva posturi TV. Plus Dan Diaconescu Direct şi showul păcătos al lui Capatos, supreme dovezi de democraţie participativă cu priză la electorat.

Nu avem, aşadar, nicio dictatură prezidenţială. Avem, în schimb, alte dictaturi deloc luminate, despre care românii nu prea vorbesc. Să le vedem:

*„Dictatura Mediei”. Este omniprezentă şi mult mai periculoasă decât aia pe care Opoziţia i-o pune în cârcă nefericitului preşedinte Băsescu. O dictatură perversă, cu atât mai ticăloasă cu cât se joacă cu minţile şi slăbiciunile oamenilor. Nu m-am simţit niciodată mai jenat ca atunci când am văzut imagini-fluviu la una din Antenele lui „Felix”, despre „petrecerea de pomină”, „cheful monstru”, „tăvăleala” organizată de un celebru şef de la Finanţe la un restaurant din Buşteni cu nişte invitaţi de lux: delegaţia FMI în România. L-au arătat pe Jeffrey Franks, şeful delegaţiei, jucând o sârbă, sau ceva de genul ăsta, de parc-ar fi falimentat Banca Naţională! În paralel, erau arătate imagini cu săracii din Piaţa Universităţii, cum protestează ei şi cum rabdă de foame şi de sete... A fost nevoit, apoi, omul să explice într-o conferinţă de presă cum şi de cine a fost invitat, că nu-i vorba de „odiosul” de la Finanţe, ci de Banca Naţională, că e mormon şi, prin urmare, nu bea, nu fumează, nu consumă dame la cină, s-a dus la masa asta în semn de respect faţă de „ospitalitatea tradiţională românească”. Ghilimelele îmi aparţin, pentru că ospitalitatea asta a fost distrusă de iresponsabilii şi deontologii din televiziunile vândute intereselor politice. Frustrările epocii Ceauşescu au creat nişte monştri în originala noastră democraţie: trusturile Media. Iar „cazul Franks” este doar un exemplu din mulţimea celor care s-ar putea da. Nu insist, le vedeţi şi dvs. Cum v-a plăcut aplecarea Antenei 1 spre dosul fostului premier, numai şi numai din preocupare dezinteresată faţă de „penetrarea sistemului de securitate” al lui Emil Boc?! Culmea este că un director al acestui trust afirmă senin că „Antena Group nu are decât obiective financiare, nicicum politice sau de altă natură”... Eu înţeleg că ne iau de proşti pe toţi, văzânde ce rating fac cu nişte dezbateri de doi lei, lipsite de orice profesionalism, dar nici chiar aşa, nu suntem toţi slugile unui fost informator al Securităţii!

*„Dictatura Străzii”. E vorba de dictatura pe care încearcă s-o impună, prin necontenite proteste în stradă, diverse categorii „defavorizate” de guverne care nu găsesc alte soluţii crizei economice: revoluţionari fără privilegii, militari disponibilizaţi, ofiţerii de investigaţii de la FACIAS-ul aceluiaşi turnător „Felix”... Lor li se adaugă oameni cu adevărat amărâţi, precum şi huligani care, pentru că e pauză în campionatul de fotbal, nu mai au unde şi cu cine să se bată. Protestele au mai pierdut din virulenţă, e frig şi e prea multă zăpadă, iar ţara e sub nămeţi şi nu e momentul. Vine, însă, primăvara şi ele vor reîncepe. De ce sunt aceştia „dictatori”? Încercaţi să intraţi în grupul lor şi să strigaţi altceva decât „Jos Băsescu”, „Jos Guvernul” şi altele anti Putere... Veţi avea parte de o reacţie extrem de violentă, indicat ar fi să nu experimentaţi alt gen de protest decât cel anti Băsescu, anti Guvern şi anti Capitalism!

*„Dictatura baronilor” de la Putere. Este ceea ce aş numi „tagma jefuitorilor”, indiferent care ar fi partidele aflate la Putere. Este o dictatură transpartinică şi care niciodată nu piere. Greu de înlăturat, tocmai din aceste motive. O dictatură care va alunga întotdeauna guvernanţi, preşedinţi, miniştri, demnitari incomozi şi va pune în loc oameni „de casă”. O dictatură cu care inteligentul domn Ungureanu va avea mult de luptat... O dictatură care se perpetuează sub orice regim şi care se îmbogăţeşte la umbra licitaţiilor trucate, a traficului de influenţă, a sforăriilor de tot felul – care încep de sus şi se termină jos. Sau invers.

*„Dictatura Opoziţiei”. Nu poţi să afirmi că faci politică de interes naţional când nu te prezinţi la locul de muncă, Parlamentul, pentru că şefilor tăi li s-a năzărit să se joace de-a greva parlamentară. Şi nici când nu accepţi dialogul decât în termenii propuşi de tine. Şi nici când muţi „câmpul de luptă” din Parlament în stradă, ori la televiziunile prietene, manipulând din greu electoratul amărât şi naiv. Şi nici când un europarlamentar PSD îl reclamă la Parlamentul European pe şeful delegaţiei FMI pentru nişte aiureli care te fac să-ţi fie ruşine că eşti de-un neam cu „neamurile proaste” din presa şi politica românească. Ne place sau nu, fără politicile de austeritate impuse de FMI, urmate de „dictatorii” Băsescu-Boc, eram demult în stare de insolvabilitate. Adică fără lefuri şi pensii.

Avem din belşug exemple de la toate aceste „dictaturi”. Nu avem, din păcate, prea multe pilde oferite de nişte dictaturi pe care le-aş fi dorit: Dictatura Bunului Simţ, Dictatura Interesului Naţional, Dictatura Solidarităţii. N-am văzut bun simţ, interes naţional şi solidaritate nici la unele televiziuni, nici la mulţi dintre protestatarii din stradă, nici la o bună parte a membrilor Opoziţiei, nici la o parte a membrilor unor partide din Coaliţia aflată la Putere. Asta mă face să cred că aşa-zisa dictatură a preşedintelui Băsescu funcţionează doar în cazul persoanelor uşor manipulabile sau interesate într-o rapidă schimbare politică „la vârf”.