Când văd şi aud aproape în fiecare zi despre percheziţii, arestări, descinderi la birourile sau domiciliile unor preşedinţi de consilii judeţene, directori, şefi de poliţie, primari, oameni politici şi alte persoane sus-puse din administraţia locală şi centrală mă cuprinde un fel de mirare nelămurită: oare oamenii ăştia cum or dormi noaptea? Câţi pumni de pastile or lua ca să închidă liniştiţi ochii vreme de câteva ceasuri?

Trece noaptea cum trece, dar vine ziua, vine lumina, vine oglinda obiectivă şi rece din baia luxoasă. Cu ce ochi s-or vedea căutaţii ăştia de lege în oglindă? Şi-apoi, cât de nesimţit trebuie oare să fii ca să reuşeşti să te prezinţi la serviciu ca şi cum n-ai avea nimic pe conştiinţă, când ştii în sinea ta că nu eşti curat şi nevinovat? Să dai mâna cu oamenii, să le zâmbeşti, să-i asiguri că totul e în regulă, la uşi nu sunt de fapt decât nişte nenorocite de slugi ale lui Băsescu, care se joacă de-a procesele politice cu baronii locali cinstiţi, corecţi, fără pată... Grea, urâtă treabă.

I-am văzut pe mulţi asemenea importanţi oameni din administraţie, fotbal, afaceri şi politică ieşind cu cătuşe la mâini din propriile case sau birouri. Niciunul dintre ei n-a zis vreodată ceva de genul „recunosc, sunt vinovat, am furat, n-am fost atent”. Hoţii nu-şi recunosc niciodată vina. Ei găsesc întotdeauna scuze, vinovaţii trebuie căutaţi în alte părţi, pe la Cotroceni, pe la DNA, pe la Servicii, dacă nu cumva pe la iudeo-masoneria mondială.

Tentaţia de a-i urî pe aceşti nemernici care se îmbogăţesc peste noapte se risipeşte, însă, la gândul fricii de care mintea lor este îmbibată zi şi noapte, luni sau ani de zile. O frică peste care niciun om normal nu poate trece. Uitaţi-vă la feţele celor cărora li se pun cătuşele; chiar dacă urlă şi acuză în dreapta şi-n stânga, pe feţele lor se citeşte frica. Pentru că, în sinea lor, ei ştiu că sunt vinovaţi. Şi mai ştiu ceva: va fi foarte greu ca alţii, fie ei preşedinţi, prim-miniştri, şefi de servicii, să intervină eficient în favoarea lor. Va fi greu pentru că Justiţia a început să funcţioneze nu numai când e vorba de găinării, ci şi la marile tunuri ale oamenilor importanţi ai societăţii româneşti.

Pentru că nu înţeleg cum poţi trăi într-o permanentă stare de frică, n-o să pot înţelege nici ce-i face pe aceşti oameni să-şi rişte liniştea şi pacea lor şi a familiilor lor. Câţi bani merită, oare, frica, nesomnul, nesiguranţa, ruşinea, zbaterea din cătuşe, oala de noapte din arestul Poliţiei sau din celulă? Dacă le-ar spune cineva unor puternici preşedinţi de consilii judeţene, cum ar fi Duicu sau Constantinescu, că peste doi ani de zile vor ieşi cu cătuşe la mâini din birourile sau casele lor, urmând să locuiască o vreme într-o celulă rece şi împuţită, oare l-ar crede? Şi dacă l-ar crede pe vizionar, oare ar înceta să mai facă tot felul de potlogării pentru propria lor îmbogăţire? Le-ar fi, oare, frică de frica lor pe termen nedefinit? S-ar gândi, oare, cum e să nu poţi dormi liniştit aşteptând bătăile furioase la porţi ale unor brute cu cagule, enervate că trebuie să se scoale cu noaptea-n cap ca să-ţi facă ţăndări intimitatea? De fapt, cum o fi să dormi iepureşte, ca Voiculescu, Constantinescu, Duicu, Mazăre, Dragomir?!

Dacă e adevărat că omul se naşte cu apucături pe care nu le poate controla, atunci răspunsul e clar. Dacă omul poate fi educat, adus pe calea cea bună chiar dacă s-a născut hoţ sau criminal, atunci cred că sistemul nostru educaţional ar trebui să fie mult mai eficient. Pentru că, practic, acum el nici nu există. Sau, poate, ar trebui ca instituţiile represive ale statului care ţin de actul de Justiţie să devină parte a acestui sistem educaţional.

Mai mult decât orice, însă, pe mine mă îngrijorează rezistenţa la frică a acestor oameni. O minte normală nu rezistă la frica de toate zilele şi nopţile, o minte criminală, da. Asta înseamnă că poporul român, liniştit şi blând, a acumulat în secole prea multe minţi criminale. Iată o constatare de care mi-e frică atunci când mă gândesc la viitorul copiilor şi nepoţilor mei. Iar de frica asta oamenii cinstiţi nu vor scăpa decât atunci când vor fi siguri că Justiţia românească va ieşi definitiv de sub tutela politicului şi va acţiona eficient pentru asanarea minţilor criminale.