Nu-mi pot da seama ce-o fi fost în capul onorabilului Liviu Dragnea, ditamai preşedintele unui ditamai partid, când a vrut să-şi lege numele de o „lege pentru promovarea demnităţii umane şi a toleranţei faţă de diferenţele de grup” – aşa se cheamă, în limbaj sofisticat, ceea ce presa a numit, pe scurt, „legea defăimării”. Cine are nevoie de legea asta, cine şi de ce a cerut-o? Societatea românească nu, dovadă valul de reacţii contra acestei inutilităţi legislative jenante şi anticonstituţionale. Politicienii? Ei bine, aici ar cam fi de discutat.

La Senat, acest proiect de lege a fost votat nu doar de pesedişti, ci şi de liberali. Încă o dată, aceste două forţe electorale şi-au dat mâna pentru a închide gura presei, conform principiului comunist binecunoscut: cenzura Partidului apără Poporul de abuzurile ziariştilor! Şi mai interesant este, însă, altceva: cel care a propus mărirea până la absurd a amenzilor pentru „defăimarea persoanelor şi grupurilor sociale” a fost... Cine credeţi, vreun ales pesedist sau liberal? Nu, pardon, un deputat udemerist, stimabilul Kereskenyi Gábor. Ce nevoie avea acest domn să sperie, să cenzureze, să limiteze dreptul la exprimare al Mediei din România? Nu-i mare filozofie, politicienii maghiari sunt primii care se plâng de discriminarea, de defăimarea şi proastele tratamente la care este supusă etnia maghiară – dacă nu în întregul ei, măcar prin reprezentanţi. Nu-i niciun secret că şi alte instituţii ale statului, printre care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, se ocupă de plângerile pe care cetăţenii maghiari care se consideră discriminaţi le formulează în speranţa că nişte amenzi drastice vor mai tăia ceva din dreptul la liberă exprimare garantat de Constituţia României. Dar despre acest subiect am senzaţia că vom mai vorbi...

Cu alte cuvinte, o astfel de lege, inutilă şi profund nedreaptă, ar fi în folosul clasei politice aflate în pierdere gravă de imagine, cu UDMR în frunte. Doar că reacţia furibundă a societăţii civile româneşti l-a făcut pe dl. Dragnea să dea înapoi, speriat de consecinţele pe plan electoral. A venit cu modificări, cu precizări, cu ajustări, cu bâlbâieli, cu retractări, cu scuze. O aiureală din care greu mai poţi înţelege ceva, dar care te duce cu gândul la cât de uşor poţi fi tu, ziarist român, nedreptăţit, amendat, stigmatizat în numele unor legi pe care fiecare le interpretează după cum îl duc mintea şi interesele – de grup social sau etnic, de avere, de partid...

Unul dintre lucrurile bune care s-au întâmplat în România post-revoluţionară a fost asigurarea libertăţii presei. Prin urmare, a devenit foarte greu să închizi gura presei motivând discriminări şi defăimări iluzorii. Decât să faci asta, mai bine revii la ce-a făcut Ceauşescu şi măcar ştii o treabă: introduci cenzura, ca instituţie. Şi-aşa voiau onorabilii parlamentari, indiferent de culoare politică, să mai înfiinţeze nişte locuri de muncă pentru amici şi amice... Noua instituţie urmează să se numească „Departamentul pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei”. Da, de aşa ceva aveam noi nevoie, le rezolvaseră parlamentarii pe toate şi-aici rămăsese un loc gol, pe care s-au gândit să-l umple cu sprijinul neprecupeţit al tuturor partidelor: UDMR, PSD, PNL, UNPR, ALDE, partide pline de oameni care se simţeau defăimaţi, frustraţi şi discriminaţi ca grup – etnic, social, de avere, de partid... Departamentul ăsta atât de necesar promovării toleranţei şi demnităţii ar avea un buget de vreo 3 milioane de lei şi ar conţine vreo 14 posturi foarte bine plătite de la buget, adică din buzunarul meu şi al dvs.

Acest proiect de lege este încă viabil, el va fi dezbătut săptămâna asta în Camera Deputaţilor. După care vom vedea cum va acţiona preşedintele Iohannis, mare iubitor de presă liberă în anul electoral 2014. Vom avea ocazia să observăm în ce direcţie mai bate vântul şi cât de tare ne vom stropi dacă nu ne aşezăm cum trebuie...