Cu cât citesc mai mult despre criza grecească, cu atât sunt mai confuz. Oscilez, de fapt, între a le da dreptate grecilor mândri şi nesupuşi (?!) şi a-i condamna pentru lenevie, hoţie şi tentativa (deocamdată!) de distrugere cu bună ştiinţă a Europei Unite.

Dar nu-i aşa de simplu, nu-s doar două culori în afacerea Grexit, sunt o groază de nuanţe, de griuri, de culori măsluite. S-au pus pariuri mari pe falimentul Greciei, se vor pierde şi se vor câştiga averi uriaşe de pe urma proastelor guvernări greceşti din ultimii 10-15 ani, de pe urma corupţiei şi stilului grecesc de a aştepta de la stat o viaţă mereu mai bună fără ca tu să faci mai nimic, fără ca măcar să plăteşti nişte taxe şi impozite. Grecii au ştiut să facă un singur lucru: să se împrumute. După care şi-au votat un guvern populist de extremă stângă, ăsta al lui Tsipras, în care ministru de Finanţe e un profesor de filozofie marxistă, care guvern refuză să-şi plătească datoriile! O fi în regulă să ai cea mai mare pensie medie din Europa din împrumuturi externe nereturnate?!

Cu vreo 10 ani în urmă am fost în vacanţă într-o staţiune de mică anvergură din Grecia. Am stat vreo 7 zile, n-a fost chiar grozav, ospitalitatea grecilor era „proverbială” doar dacă te simţeau plin de bani, dar era totuşi mult mai bine decât la noi. Grecii stăteau ziua cu burta la soare şi noaptea cu ochii pe clienţii care invadau cârciumile. Am auzit, atunci, prima oară de pensia lor medie de 800-900 de euro, de leafa lor medie de 1.400 de euro, de tot felul de ajutoare pentru cei fără resurse şi mi-am spus că ce fac ăştia nu-i capitalism, ci socialism în toată regula – dar pe cine mai interesează din ce parte vin banii dacă ei vin cu regularitate, mulţi şi necondiţionat?!

Vremurile s-au schimbat dramatic mai ales la ei, pentru că la noi mult mai rău decât foarte rău era greu să se poată... Am aflat, între timp, că datoriile grecilor la instituţiile financiare internaţionale se făceau pentru pensiile, lefurile şi ajutoarele lor sociale foarte mari, şi nu pentru modernizarea statului, pentru investiţii şi dezvoltare. Am auzit de birocraţia lor puturoasă, de aparatul lor bugetar mult peste al nostru, care oricum e stufos, de afacerile lor ilegale cu statul şi mi-am zis bă, ce tare mai semănăm noi cu ăştia, parc-am fi fraţi! Nu suntem fraţi, dar avem destule rădăcini comune, nişte gene defecte ne-au bântuit şi ne-au înfrăţit încă de pe vremea eteriei şi fanarioţilor.

De fapt, nu doar românii şi grecii, ci omenirea întreagă e la răscruce, trebuie să aleagă un drum: o apucăm pe drumul din dreapta, care înseamnă muncă, eforturi şi sacrificii cu speranţa că într-o zi ne va fi bine prin munca noastră, ori ne ducem pe cel din stânga, atât de bătătorit de ideologia comunistă în estul european, cel al solidarităţii şi grijii statului faţă de cei săraci şi neajutoraţi? La alegerile de-acum şase luni grecii au hotărât că vor solidaritate şi trai nineacă pe spinarea statului. E simplu, toată lumea vrea asta, problema la ei s-a complicat însă când băncile lumii capitaliste n-au mai vrut să le împrumute bani pentru că n-au mai avut încredere în performanţele economice pe care grecii le puteau realiza urmând modelul cubanez: samba si, trabajo no! La greci şomajul e uriaş, peste 25%, asta şi pentru că mediul privat nu a fost deloc încurajat prin politici economice şi financiare guvernamentale.

Culmea este că, pentru o bună parte a lumii, tot Europa e de vină pentru pensiile şi lefurile nesustenabile economic ale grecilor. Pensia medie de 980 de euro a grecilor este mai mare decât pensia medie a germanilor, care e de vreo 800 de euro! Nu mi-a venit să cred când am citit asta, dar n-am nici un motiv să nu-l cred pe autor. În schimb, vă daţi seama ce uriaşă distanţă este între economiile celor două ţări, productivitate, eficienţă, tehnologizare şi alte marafeturi despre care grecii par să nici nu fi auzit...

De-asta nu mi-e deloc milă de greci. Dimpotrivă, cred că le-ar prinde bine un duş rece, să-i trezească puţin la realitate nu doar pe ei, care au votat o extremă stângă neperformantă şi populistă, ci şi pe noi, care încă mai credem şi încă mai aşteptăm binefacerile pomenilor şi ajutoarelor sociale de la un partid-stat, sperând într-o solidaritate politico-ortodoxă care să ne facă egali nu doar între noi, în buna „tradiţie” comunistă, ci şi în faţa Celui care ne va judeca atunci când va veni clipa din urmă! Suntem mai puţin expuşi decât grecii, iar asta, ar trebui să nu uităm..., este şi efectul politicilor de austeritate pe care şi le-a asumat regimul atât de hulit al lui Traian Băsescu. N-au reuşit Boc şi-ai lui să-i convingă pe români că-i bine să ţi se taie leafa şi să crească TVA-ul, era şi greu s-o facă, dar pentru că au tăiat ei atunci lefurile şi pensiile nesimţite şi-au crescut ei atunci TVA pot acum guvernul Ponta şi marele PNL să se laude cu reducerea TVA, mărirea alocaţiilor, refacerea pensiilor nesimţite, ajutoarelor sociale şi pomenilor electorale. Vă place sau nu, ăsta e adevărul istorico-economic.

Ce-am vrut eu să spun este că am fost la un pas, atunci, să avem soarta Greciei de acum. Cu toate zbaterile, sinuciderile, crizele de isterie politică, ameninţările şi şantajele care însoţesc un asemenea fenomen. Tristeţea e că încă putem avea soarta Greciei dacă guvernul Ponta sau cel care-i va urma vor continua să-şi permită „extravaganţe” financiare de genul scăderea TVA, pensii speciale, colectare slabă a veniturilor bugetare etc. Avem o creştere economică destul de bună, dar n-ar trebui să uităm experienţa tristă a guvernării Tăriceanu, care în câteva luni a transformat o creştere de 8% într-una negativă. Ar fi multe de învăţat din propriile noastre experienţe, dar noi nu o facem. Şi noi, ca şi grecii, suntem deştepţi, mândri şi nesupuşi. Mămăliga explodează mai greu decât rachiul de anason, dar şi când explodează...