Mă uitam pe vremuri la filmele americane cu bătăi, împuşcături şi mulţi morţi şi mă gândeam că la noi nu se-ntâmplă blestemăţiile astea. Nu, noi eram un popor mioritic frumos, blând şi paşnic, ospitalier până la prostie cu toţi cei care ne călcau hotarele. Om fi fost aşa vreodată? Nu mai ştiu, încep să nu mai înţeleg nimic din ce-am trăit, cât despre ce trăim cu toţii acum – asta e teroare totală, omor şi disarmonie.

Te cruceşti când vezi cât de uşor se moare astăzi în România. Mori pe stadioane, mori pe şosele, mori pe strada dintre blocuri muşcat de câini, mori, iată, şi într-un bar din Giurgiu. Ce căuta săracul american Hardy să joace baschet la Giurgiu? Au nu ştia că giurgiuvenii sunt prea-fericiţii supuşi ai unor clanuri ţigăneşti în faţa cărora trebuie să umbli cu privirile-n pământ şi mâinile cât mai aproape de trup? Au nu fusese informat că engleza cu accent american nu este suportată de mafioţii locali de la „Butoane”? Au nu aflase de la serviciile americane prietene că nu ai voie să pui şapca ta de baschetbalist american negru în cerul gurii pe creştetul suav al unei fete blonde de pe ringul de dans?

Nimic nu ştiu americanii ăştia, sunt nişte naivi şi aşa vor muri. Urmare a neştiinţei şi naivităţii lui de tânăr american de culoare, Hardy a fost omorât cu pumnii de un animal cu chip de om din Giurgiu, un ţigan care îşi cumpărase titlul de „cetăţean de onoare” al oraşului de la prietenul clanurilor ţigăneşti din Giurgiu, onorabilul primar Lucian Iliescu.

Asta e, ghinion, la fel a păţit şi handbalistul Cozma în Ungaria – or să spună nişte duri învăţaţi cu bătăile şi ameninţările televizate. Mă rog, nu prea seamănă decât în linii mari poveştile, iar problema adevărată a societăţii româneşti este că la noi se moare prea uşor, îngrozitor de uşor. „Ce fel de oameni sunteţi voi, românii?” – se întreba un coleg de echipă, tot american, al lui Hardy. La întrebarea asta ar trebui să răspundă primarul Iliescu, care a prăsit clanurile ţigăneşti votante în oraşul de graniţă Giurgiu. Vă daţi seama câţi bani, ce afaceri şi ce averi se învârt în zona aceea de graniţă? Americanul a căzut chiar ca un naiv, şi-a permis să se bucure şi el după o victorie cu Dinamo şi-a fost taxat dur, rapid şi fără milă. Să sperăm că militarii americani care vor veni la Deveselu vor fi mai puţin naivi, altfel ne putem trezi în plin conflict diplomatic...

Vom vedea în continuare bâlbâieli jenante ale Poliţiei locale, tergiversări comandate ale Justiţiei giurgiuvene şi tot soiul de jocuri murdare, pentru că la „butoanele” oraşului se află clanurile ţigăneşti, nu primarul Iliescu. El este un neputincios care-şi cumpără mandatul cu preţul tuturor nenorocirilor care urmează a se întâmpla în Giurgiu. Dac-ar avea o minimă decenţă, ar înfiinţa un serviciu de slujbe religioase pe lângă cluburile, restaurantele, barurile din oraş subordonate prietenilor săi din clanurile mafiote ţigăneşti. Ar găsi nişte popi care să cânte, la repezeală, Aleluia şi să aprindă o lumânare şi-ar câştiga de două ori... Ce altceva să facă un primar fără autoritate dintr-o Românie în derivă?

E cumplit ce se întâmplă cu noi şi cu ţara asta a noastră, nu mai avem niciun Dumnezeu sau, dacă avem unul, atunci acela se cheamă Măria Sa Banul. Acest fals Dumnezeu omoară, vinde, cumpără, stăpâneşte, distruge, dezbină. Măria Sa Banul transformă micile oraşe în adevărate redute ţigăneşti şi tot el ne face din oameni, neoameni.

Nu mai ştiu ce fel de oameni suntem noi, românii. Mi-e teamă că nici n-o să aflu câtă vreme voi mai zăbovi printre cei mai fericiţi dintre pământeni...