Alexandru Vişinescu îl cheamă. N-ar fi auzit de el şi nu l-ar fi văzut decât rudele şi vecinii de bloc dacă Justiţia română nu şi-ar fi făcut curaj să-l judece pe bătrânul de 85 de ani pentru crime împotriva umanităţii. Mai exact, pentru că vreme de 10 ani acest Vişinescu a torturat – de-aici, bănuiesc, şi renumele sadic care-l însoţeşte – prin metode barbare, inumane provocând moartea a cel puţin 12 deţinuţi politici încarceraţi la închisoarea din Râmnicu Sărat. Printre cei omorâţi acolo s-a aflat şi celebrul lider ţărănist, unionistul Ion Mihalache. Mai norocoşi sau, Dumnezeu ştie, mai cooperanţi, alţi doi fruntaşi ţărănişti, Corneliu Coposu şi Ion Diaconescu, au scăpat cu viaţă, reuşind să dea culoare şi conţinut mişcării politice româneşti de după Revoluţia din 1989.

Torţionarul Vişinescu este un bătrân trist, stresat, urât, rău, uscat, furios pe viaţă şi pe lumea pe care n-o mai recunoaşte şi n-o mai înţelege. „Ce-am făcut eu aşa de rău? Eram comandantul închisorii şi n-am făcut decât să respect ordinele venite de sus. De ce nu-i luaţi şi pe cei de la Direcţia Generală? Chemaţi-i să spună şi ei, de ce sunt la tribunal doar cei împotriva mea?”. Cuvintele astea, spuse de bătrânul torţionar enervat şi furios, arată că omul va face nişte ani de închisoare fără să înţeleagă de ce. El a executat doar nişte ordine. Alţii sunt principalii vinovaţi.

Se poate gândi şi-aşa, dar fără niciun rezultat în favoarea torţionarului. Principalii vinovaţi? Să recapitulăm din lunga listă doar câteva nume: Lenin, Hitler, Stalin, Ana Pauker, Gheorghiu-Dej, Ceauşescu... Ne oprim aici nu pentru că n-ar mai fi vinovaţi, ci pentru că, oricum, toţi sunt morţi. Nu mai pot fi aduşi în faţa Justiţiei omeneşti şi condamnaţi la închisoare pe viaţă sau pe zeci de ani. Dar faptul că ei nu mai pot răspunde nu înseamnă că nimeni nu trebuie să răspundă pentru crimele comise în închisorile comuniste împotriva deţinuţilor politici sau de drept comun.

Mi-e greu să mă pun în pielea diabolicului personaj care peste o săptămână îşi va privi în ochi nu doar viitorul, pe care-l va suporta în închisoare, ci şi trecutul de trist executant al unor ordine inumane. Nu-mi dau seama cum va dormi acest om, cum şi ce va mânca, de unde va primi încurajări şi vorbe bune, cum va fi primit în celula pe care o va împărţi, poate, cu alţi executanţi, de dată mai recentă, ai unor ordine venite de sus... O bătrâneţe pe care n-o doresc nici duşmanilor, dar pe care torţionarul o merită din plin.

Vişinescu nu e singurul torţionar pus sub acuzare. Mai e unul, cred că-l cheamă Ficior, ăla stă ceva mai bine cu nervii dar e tot un moş furios şi, desigur, nedreptăţit; la urma-urmei, a executat decât nişte ordine – cum ar zice Mircea Geoană. Şi-or mai fi şi alţii, pe care nu-i ştiu nici eu, nici dvs. Important mi se pare mesajul care ni se transmite pe această cale: de trecut nu scapă nimeni! De viitor te mai poţi apăra, te mai poţi refugia, dar trecutul te urmăreşte peste tot şi face din viaţă cea mai grea pedeapsă cu putinţă.

Dacă Vişinescu va fi condamnat la 25 de ani de închisoare, aşa cum au cerut procurorii care au instrumentat cazul, această canalie sinistră va putrezi în închisoare. Dar asta nu va fi o pedeapsă suficient de grea pentru crimele pe care le-a comis, pentru vieţile pe care le-a luat, pentru sufletele şi trupurile mutilate de tânărul torţionar Vişinescu vreme de 10 ani de zile.