ACTUALITATE 23 martie 2016

EDITORIAL. Cele două cuvinte

de Dumitru Manolăchescu | 488 vizualizări

Zilele trecute, românii din Bruxelles au vorbit pe o singură voce: „Vrem acasă!”. Cuvintele astea se aud mai repede şi mai mult decât ne-am fi aşteptat. Europa liberă, Europa civilizată, Europa armonios construită nu mai pare a fi o soluţie nici măcar pentru românii în căutare de bani, faimă, linişte, perspective. Explodează prea multe bombe şi mor prea mulţi oameni peste tot în această Europă. De-aici, de la Bruxelles, se aud prin urmare cele două cuvinte: „Vrem acasă!”.

Sunt cuvinte spuse la disperare dar motivează un trend: civilizata Europă nu mai e sigură. Şi ce te faci cu banii, cu civilizaţia, cu toate celelalte avantaje dacă ţi-e frică să ieşi pe stradă sau să-ţi laşi copiii să meargă la şcoală?! Românii din Bruxelles se simt vulnerabili după atentatele recente ale islamiştilor. Românii din Paris s-au simţit la fel de vulnerabili în noiembrie anul trecut, dar n-au venit acasă, n-au „întunecat zarea lumii” galopând din caii putere ai maşinilor cumpărate sau furate aiurea spre graniţele salvatoare ale României. Dimpotrivă, aş zice, au rămas liniştiţi la locurile lor, făcând fiecare ce ştie mai bine – cerşind, de pildă, în preajma marilor stadioane de fotbal din Spania. Dezonorant, desigur, dar când aduni sute de euro zilnic de pe străzi ce mai contează un scuipat, ori un atentat în plus?!

Cei care vor acasă nu sunt hoţii şi cerşetorii, românii fără căpătâi adică, ci oamenii responsabili faţă de familiile lor, faţă de prezentul copiilor lor, căci de viitor e greu să vorbeşti acum. Ceea ce pentru noi ar trebui să  fie bine, vor să vină acasă oamenii de care avem atât de multă nevoie, cei care pot schimba ceva într-o ţară mai amorţită decât cursul leu-euro din ultima săptămână. Dar cuvintele astea nu-i vor ţine mult pe cei care sunt acum speriaţi de bombe. Va fi suficient să se uite la nişte jurnale de ştiri din România şi se vor simţi mult mai în siguranţă în Belgia, Franţa, Anglia, Irlanda, Spania, Italia, cu toate ameninţările teroriste de care au parte în ţările respective.

„Vrem acasă” nu este decât un strigăt disperat şi îndurerat. Disperat de neputinţa de a te adapta unei lumi în care nu te poţi simţi acasă. Îndurerat de neputinţa de a reveni la o „acasă” în care nimeni nu te ajută să-ţi regăseşti un rost, să construieşti un prezent salubru copiilor tăi. Dacă niciun guvern al României nu va auzi acest strigăt îndurerat, însingurat, marginalizat, atunci România îi va primi acasă, pentru că va fi obligată s-o facă, doar pe indezirabili.

Oricum ar fi, Europa nu va avea niciodată contururile armonioase, voluptoase pe care unii s-au străduit să ne înveţe să le desenăm. Contururile astea, demne de un contabil care a devenit Gaugain, au fost şterse de lacrimile care au însoţit atentatele de la Paris, Bruxelles, Madrid, Londra... Ne-au rămas alte desene, mult mai ascuţite, reprezentând garduri de sârmă ghimpată, graniţe solide care ne creează un iluzoriu sentiment de siguranţă naţională. O aiureală, desigur, dar spuneţi-i treaba asta premierului ungar Viktor Orban şi fostului preşedinte Traian Băsescu, doi oameni care cred cu tărie că gardurile şi graniţele ca nişte cazemate vor salva ţările Europei de atentate şi emigranţi. Culmea e că nu prea ai argumente să-i contrazici... Da, probabil că aşa e, dar spre ce ne îndreptăm, ce lume construim?

Din nefericire, asta-i situaţia acum: Rembrandt e un romantic desuet, Orban, Băsescu, Cameron şi alţii ca ei sunt exponenţii valului ascuţit din „desenul” politic contemporan. Un desen care ne va arunca din nou în braţele xenofobiei şi naţionalismului din care ni se păruse că am scăpat.

Teme articol: români Bruxelles atentat
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.