Din câte-mi dau eu seama, comunicarea de la politicieni spre noi a fost întotdeauna o problemă. De ce oare? Să vedem: întâi de toate, pentru că ei, politicienii, nu sunt sinceri. Scopul lor în viaţă nu este să ne spună cu onestitate şi sinceritate care-i treaba la împărăţie, ci să ne mintă cu cât mai mult talent. Onestul e un prost care n-a învăţat destul din tainele comunicării, e un repetent dăunător intereselor clasei politice, ca atare este dezavuat şi incriminat de colegi. Unii comunică prea mult, alţii prea puţin, alţii o scaldă într-un ocean de bâlbâieli şi generalităţi dar regula e, la toţi, aceeaşi: minte-i pe ţărani. Sau, altfel spus: pupă-i în bot şi papă-le tot. Spune-le proştilor ce vor ei să audă şi ei îţi vor fi veşnic recunoscători, vor fi fericiţi că le dai voie să creadă minciunile tale.

Toţi politicienii noştri de top au făcut la fel. Unii, precum Băsescu şi Ponta, au vorbit şi încă vorbesc prea mult, încercând să-şi atragă nişte voturi. Alţii, precum Oprea şi Iohannis, scot vorbele cu cleştele, li se citeşte pe faţă chinul. Zilele astea a murit un om aflat la datorie, pe motocicleta cu care deschidea drumul coloanei oficiale a ministrului de Interne. A murit pentru că era frig, ploaie, noapte şi el n-ar fi trebuit să se afle pe motocicletă în momentul ăla. A murit pentru că un ministru nesimţit nu poate merge prin Bucureşti fără motociclist deschizător de pârtie. Ministrul se consideră nevinovat şi ne spune asta, senin, la vreo şase zile de la accident. Preşedintele îl sfătuieşte, părinteşte, să demisioneze, ceea ce Oprea nu vrea să facă. Opoziţia se dă lovită în aripa umană şi face moţiuni inutile anti Oprea, premierul se dă victimă şi acuză „barbaria” Opoziţiei, glumind pe seama preşedintelui Iohannis în stilul care-l caracterizează: mojic, trufaş şi golănesc. Jocuri vinovate, jocuri nesimţite pe buza gropii în care a fost înmormântat poliţistul ghinionist.

Ce m-a oripilat în acest ocean de ridicol este, însă, ghiolbănia celor doi „fraţi” de guvernare, pre numele lor Oprea şi Ponta, asociată unei lipse totale de credibilitate din partea altui cuplu celebru: Gorghiu-Blaga. Peste toate, ca să înţelegem şi mai bine cât de mult şi bine ştim noi să comunicăm, se aşează „arta” conversaţiei proprie neamţului taciturn instalat la Cotroceni. Am râs şi-am plâns cum demult n-am făcut-o auzind din gura preţioasă a preşedintelui Iohannis o acuză altfel fondată: greşeala majoră a ministrului general vicepremier Oprea nu e trufia şi nesimţirea cu infiltraţii cazone specifice gradului, ci... lipsa de comunicare. Cu alte cuvinte, dacă Oprea s-ar fi dus la conferinţe de presă şi şi-ar fi pus cenuşă-n cap, problema s-ar fi rezolvat mult mai uşor, oamenii n-ar mai fi ieşit în stradă şi Iohannis n-ar mai fi fost nevoit să apară la o conferinţă de presă care a durat nepermis de mult: vreo 12 minute...

Îmi pare rău, domnule preşedinte, dar sunteţi ultimul om care-ar trebui să vorbească despre lipsa de comunicare ca defect major. Dvs. înşivă sunteţi un model de neurmat în materie de comunicare, tăcerile dvs. au ajuns să ne asurzească definitiv. Priviţi sondajele de opinie şi lămuriţi-vă: mai aveţi vreo 50% din capitalul de încredere de 85% cu care v-au înzestrat românii imediat după alegerile din noiembrie 2014. Nu v-aţi întrebat niciodată de ce? Vă spun eu fără să mi-o cereţi: nu pentru că aţi fi făcut greşeli insurmontabile în calitatea oficială pe care o aveţi, nici măcar pentru că-l păstraţi pe obositul şef de cancelarie Mihalache pe lângă dvs., ci pentru că nu vorbiţi, nu comunicaţi, nu empatizaţi. Aşa încât, credeţi-mă, chiar sunteţi ultimul om care ar trebui să-l acuze pe generalul Oprea de lipsă de comunicare. În gura dvs. abia întredeschisă vorbele astea sună ca dracu’...

Astăzi (e marţi, ora 14,00) este anunţată o întâlnire Iohannis-Ponta, după ce premierul s-a întrecut în golănii de joasă speţă pe seama preşedintelui. A răspuns mult prea civilizat Klaus Iohannis. Ce colaborare instituţională pot stabili cei doi? În ce situaţie ne aflăm, de fapt? Ce doză de credibilitate externă oferă acest parteneriat forţat să coabiteze la conducerea României? Mie mi se pare că se impune urgent o clarificare a relaţiilor între cele două Palate, pentru că altfel va cam trebui să ne luăm lumea-n cap! Nu poţi guverna cu un premier urmărit penal, un vicepremier „cascadorul râsului” şi-un şef de partid esenţial la guvernare condamnat pentru furt de voturi la Referendumul din 2012. Noi îi plătim pe nesimţiţii şi trufaşii ăştia, la urma-urmei, şi-ar trebui să fie ascultată şi vocea străzii. Altfel, sunt semne că „dictatura” lui Băsescu a fost parfum de lăcrămioare faţă de autoritarismul discreţionar nesimţit şi gregar instalat de Ion Iliescu, continuat de Năstase şi Băsescu şi desăvârşit de Ponta şi Gabriel Oprea în politica românească.