Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna nu mai are ce face. Şi-a terminat omul treaba, a produs bunăstare şi progres pentru maghiarii pe care-i păstoreşte cât să le ajungă pentru două vieţi (despre români nici nu poate fi vorba, ei sunt nişte întârziaţi toleraţi pe aceste meleaguri, sânge de daci de la sud de Dunăre – cum spun, atât de siguri pe ei, cei care înghit pe nerăsuflate propaganda iredentistă maghiară). Şi-atunci, împreună cu amicii politici dl. Tamás Sándor s-a gândit că se tace prea mult şi-asta nu-i bine. Drept pentru care, în al 500-lea an al morţii eroului din Dalnic, Gheorghe Doja, autorităţile publice locale au luat o decizie care va face istorie: schimbarea denumirii Jandarmeriei judeţului Covasna din „Gheorghe Doja” în „Dózsa György”.

Nu-i foarte clar pentru niciun locuitor al judeţului nostru cu ce-a greşit Doja, ori cu ce-am greşit noi, urmaşii lui, de ni se pun în cârcă asemenea decizii istorice. Nu vom înţelege nici de ce ne întoarcem mereu la veşnica dispută: „Cine-a fost primul în Ardeal, Ion sau János?!”. Pentru că, sunt absolut convins, va urma un referendum pe tema asta cu o singură întrebare: „Doja vagy Dózsa?”. Speriaţi de atâta răspundere, obosiţi de atâta prosperitate indusă de guvernarea PSD-UDMR, înţelegând din ce în ce mai puţin ce vrea, de fapt, autoritatea publică reprezentată de cetăţeanul cu cea mai mare mustaţă de honved din judeţ, maghiarii-secui (asta e cea mai nouă formulă folosită de Tamás în discursurile publice, să-i împace pe toţi) vor vota pentru Dózsa. Încă un pas spre autonomia unui Ţinut care-şi va pierde identitatea înainte de a o căpăta pe cale legală.

Sigur, pentru oamenii normali la cap Doja sau Dózsa e totuna. Sau aproape totuna. Oricum, nu suficient pentru a te hotărî să-l comemorezi schimbând numele unui Inspectorat judeţean de jandarmi. În lipsă de alte activităţi cu priză la electoratul maghiar, şefii judeţului s-au gândit, însă, că pot face Dózsa György din Gheorghe Doja, continuând o serie ilustră de maghiarizări super-forţate ale numelor unor străzi din Sf. Gheorghe: strada „Marx Károly”, strada „Vernes Gyula” (Karl Marx şi Jules Verne, pentru cei care n-au apucat...). Vă daţi seama ce disconfort lingvistic ar fi ieşit dacă s-ar fi gândit să-l imortalizeze pe vreo stradă şi pe Friedrich Engels?! Mă şi mir că nu le-a trecut prin cap să dea numele unei străzi celui care a scris memorabila frază: „Românii trebuie să dispară de pe faţa pământului”...

O să-i rog pe români să nu se sperie, n-a fost singura prostie scrisă de Engels, iar cu Inspectoratul judeţean de jandarmi nu se va întâmpla nimic spectaculos. De fapt, „şeful judeţului” avea nevoie de activitate şi s-a gândit să-l încerce pe tema asta pe ministrul de Interne Gabriel Oprea (Opra Gabor pentru dl. Tamás...). Care, oricât de nehotărât ar fi şi oricâtă nevoie ar avea Ponta de voturile UDMR, tot nu va accepta acest afront istorico-lingvistic. Pentru că despre un afront e vorba (l-aş fi introdus în categoria „fă-te că munceşti, Mircea” dacă n-ar fi vorba despre ceva mai serios) şi anume despre ridicarea unor ziduri, a unor bariere artificiale între românii şi maghiarii din HarCov. Bariere care au început cu separări pe criterii lingvistice şi se vor termina cu descoperiri senzaţionale din istoria veche şi oarecum nesigură a continuităţii elementului românesc în Transilvania după retragerea „cuceritorilor” romani. Numai că aici nu originea etnică a lui Doja e problema, ci Inspectoratul judeţean de jandarmi... Simpla existenţă în Sf. Gheorghe a acestei instituţii „represive” deranjează echilibrul etnic şi pretenţiile autonomiste ale liderilor maghiari. Dl. Tamás vrea să-i alunge pe jandarmi, UDMR n-a fost niciodată de acord cu înfiinţarea acestui Inspectorat. Au scăpat de vânătorii de munte, vor continua să facă tot ce se poate ca să-şi subordoneze (etnic şi instituţional) Poliţia, le stă ca un os în gât, iată, Jandarmeria „Gheorghe Doja”...

Şi când te gândeşti că toate astea se-ntâmplă doar pentru că nişte „stahanovişti” fruntaşi precum Tamás Sándor (o fi străin primarul Antal de iniţiativa asta?!) şi-au îndeplinit norma şi nu mai au ce face. Iar ce face secuiul când nu mai are ce face nu e un secret pentru nimeni. Ajunge să stai o vreme, nu multă, în Sf. Gheorghe, Baraolt sau Tg. Secuiesc şi afli.

Am încercat să nu fac din ţânţar armăsar pentru că nu pare a fi o temă serioasă, cel puţin nu pe termen scurt. Dacă privim, însă, puţin în depărtare, spre linia orizontului, s-ar putea să găsim, cu toţii, suficiente motive să ne crispăm puţin. Cu toţii – adică nu doar noi, românii ci şi ei, maghiarii-secui.