Pe Internet găseşti orice, inclusiv manuale întregi despre cum poţi alcătui şi folosi arme pentru distrugerea unui om care, întâmplător, ţi-e duşman de moarte. Specialiştii te învaţă şi cum poţi folosi nişte arme neletale, cum ar fi pistoalele cu bile sau cu gaz, de aşa manieră încât ele să ucidă. În general, românii n-au nevoie de asemenea sofisticăreli, ei omoară tradiţional, cu paru, bâta, toporu, cuţitu de bucătărie, cratiţa, furca şi hârleţu, foarte rar cu pistolul şi puşca de vânătoare.

Dar, nu-i aşa, ne-am emancipat. Am scăpat la filme cu mafioţi, călătorim şi vedem ce şi cum se-ntâmplă aiurea, iar românii sunt şi deştepţi, şi talentaţi... Învaţă repede! Şi pun rapid în practică teoria învăţată, mai ales atunci când legea îi ajută.

Ca să fiu mai clar, am pornit de la fostul agent de Poliţie reconvertit în şofer pe o ambulanţă (?!), care tocmai şi-a omorât nevasta cu gloanţele pistolului „din dotare”. Furios peste poate, a tras în toţi cei care se aflau la ora aceea în coaforul mortuar, reuşind să mai ia viaţa cel puţin unei alte persoane total nevinovate. Numărătoarea sinistră continuă, alţi oameni pot muri din cauza rănilor pricinuite de gloanţe.

Omul era, clar, nebun fără acte-n regulă. Fusese dat afară din Poliţie cu ani în urmă şi se reangajase şofer pe ambulanţă. Făcuse faţă unor teste, mă gândesc, deci îi păcălise pe psihologi. Dar ce înseamnă un examen de acest gen la noi?! Cei mai mulţi dau un ban şi primesc o ştampilă pe-un act doveditor că sunt „apţi”. Cam la fel cum, pe vremuri, se dădea „banu şi-avantaju” ofiţerilor de la comisariatele militare ca să scrie „inapt serviciul militar” celor care n-aveau chef să facă armata. Se cumpără orice, nicio problemă.

Mai mult decât atât, însă, se pune problema legilor pe care (nu) le facem. LEGEA i-a dat voie acestui dement să ucidă şi să rănească oameni. LEGEA care spune că nu-ţi trebuie decât una examinare psihologică într-un an de zile ca să fii socotit apt de a folosi o armă letală. Un an? 365 de zile? Păi ăstimp poţi înnebuni de cel puţin 12 ori... Poţi fi provocat, poţi fi bolnav de gelozie, precum în cazul ucigaşului de la coaforul cu pricina, poţi să fii supus unor presiuni psihice uriaşe din cine ştie ce motive. Şi poţi omorî fără nicio remuşcare, liniştit, cu pistolul pe care l-ai moştenit (asta-i altă mare problemă, dacă l-au dat afară din Poliţie, de ce mai avea asupra lui pistolul din dotare?!), oameni nevinovaţi. Sau vinovaţi, dar care nu trebuie să fie împuşcaţi, ci judecaţi. Aşa cum se-ntâmplă în orice ţară civilizată.

Legea asta a armelor, ca multe altele, e proastă. Dar cine s-o gândească altfel, s-o dezbată şi s-o voteze ca să fie de folos, nu să aducă prejudicii, să producă nenorociri şi drame? Cine să se gândească la siguranţa cetăţeanului de pe stradă, a soţiei de la coafor, a părinţilor sau copiilor amantei care eventual îl înşală pe posesorul de armă? Noi n-avem parlamentari, noi n-avem corp legiuitor, noi avem o adunătură de indivizi care se duc la serviciu doar ca să-şi ia leafa extrem de tentantă. Care se fac că lucrează pe banii noştri, fără să facă nimic. Care fac mare caz de democraţie şi „muncesc” în teritoriu de nu mai pot, la Parlament fiind plătiţi doar pentru greva parlamentară adânc gândită de şefi de partide întotdeauna responsabili şi patrioţi. În aceste condiţii, cine să se mai gândească şi la siguranţa noastră, a copiilor, a părinţilor sau soţiilor noastre? E suficient să n-ai cvorum de şedinţă (că nu-s doar unii proşti, să vină aiurea la serviciu în slujba poporului, chiulangii şi profitori sunt toţi!), ca să te grăbeşti frumuşel la restaurantul protejat din incinta Parlamentului, unde cu 10 lei mănânci de nu mai încapi în liftul care, în cel mai rău caz, te duce la moţăiala din fotoliul-siestă...

Ce vreau să spun, la urma-urmei, e că ne-apucăm să facem ceva doar atunci când, pentru unii, e prea târziu. Întotdeauna am reacţionat la efecte şi n-am fost deloc atenţi la cauze. Aşa va fi şi-acum, după moartea atâtor oameni, probabil că ne vom gândi să schimbăm câte ceva la legea care-ţi permite să ai o armă cu care poţi lua câte vieţi vrei, de câte ori ţi se năzare.